Recenzie: „Eleanor & Park” – Rainbow Rowell

Oh, Doamne!!!!

Deci…. (și știu că e aiurea să începi o frază cu „deci”, dar….)

Deci… Am citit vineri/sâmbătă „Regii Timpului” de Laura Nureldin (super carte, btw, o să-i fac recenzia curând, era planificată pentru în seara aceasta, dar efectiv E&P au întâietate) și sâmbătă seara m-am apucat de „Eleanor & Park”. O carte din aia cu super-extra-mege recenzii și laude și etc etc etc.

Pfff… zic, în sinea mea „A trecut atâta timp de la apariția ei și nici acum nu m-am sinchisit s-o citesc?! Mai a ajuns și în Românica…” (îmi scapă numele editurii, momentan – mi-e lene de search și nu vreau să-mi pierd ideile) so… toate bune și frumoase, ne apucăm de ea…

Sâmbătă seara…

Duminică toată ziua…

Ieri seară….

Mda… 150 de pagini citite doar în atâta timp…

Așa că azi, 15 decembrie 2015, ora habar n-am la cât m-am apucat, am luat cartea și am zis că n-o mai las din mână până n-o termin, fie ce-o fi! Zis și făcut… e acum fix h23 😀 Am terminat romanul, am citit ceva pe Goodreads că era imposibil să n-o fac și am scris recenzia până în acest punct. Și nu mă ridic de la laptop până n-o termin, chit că ajung în următoarea zi!!! Horror, sper să n-o fac atât de lungă 😐

bookpic-5-eleanor-park-27923

SINOPSIS: „Eleanor a fost dată afară din casă şi, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, fraţii şi tatăl ei vitreg. O şcoală nouă, unde nu cunoaşte pe nimeni şi toată lumea pare s-o urască. Nu-şi face nicio speranţă că şi-ar putea găsi prieteni şi, când se-aşază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-şi asculte muzica şi să-şi citească benzile desenate, nu se-aşteaptă la mare lucru.

Însă unele poveşti de dragoste încep fără mari aşteptări şi se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.”

„O poveste de iubire frumoasă, care te bântuie… Eleanor & Park mi-a adus aminte nu numai ce-nseamnă să fii tânăr și îndrăgostit de o fată, dar și ce-nseamnă să fii tânăr și îndrăgostit de o carte.” – John Green

„Amuzant, plin de speranţă, slobod la gură, sexy şi sentimental, acest roman de dragoste va captiva cititorii tineri şi adulţi deopotrivă.“ – Kirkus Review

Rainbow Rowell writes books. Sometimes she writes about adults (ATTACHMENTS and LANDLINE). Sometimes she writes about teenagers (ELEANOR & PARK and FANGIRL). But she always writes about people who talk a lot. And people who feel like they’re screwing up. And people who fall in love.

When she’s not writing, Rainbow is reading comic books, planning Disney World trips and arguing about things that don’t really matter in the big scheme of things.

She lives in Nebraska with her husband and two sons.

Părerea mea: Încep cu sfârșitul?!

I HATE YOU, RAINBOW ROWELL!!!!!!! I REALLY REALLY HATE YOU!!!! but I will read all your books 😀

Ugh!!! Nici nu știu ce să spun mai repede sau mai degrabă nu știu ce să spun și ce să nu spun, cât de mult să dezvălui și… vreau un loc unde să mă cert cineva!!!! Preferabil cu autoarea!!!

Deci… (again!!! so what?! pick a fight with me, please! pretty please! :D)

Deci… Am citit timp de 3 zile vreo… cred că 150 de pagini?! oricum, eram pe la jumătate, p’acolo. Și nu mi-a plăcut!!! DELOC!!! Buey, dar deloc!! Nici nu puteți să vă închipuiți cât îmi venea s-o arunc de toți pereții!!! (deși, practic, am aruncat-o la final 😐 și a pățit un mic accident – mi-e jenă acum că eu nu prea fac d’astea… adică fac, dar nu cu cărțile :|)

Așa că… azi iau cartea și mă pun cu fundul pe ea nu efectiv și am zis că nu mă mai ridic din pat până n-o termin poate să fie și vină orice și oricine!! Zis și făcut! Și bălește Emma ochii după alte 150 de pagini de ziceai că nu e adevărat. Cum poți să detești o cartea de-a lungul a nu știu… 300 de pagini… pentru ca în 20-30 whatever s-o adori și să bocești pe rupte?! Bocit d’ăla cu ochi împăienjeniți și tras de nas și cu cățelul venind să te lingă că nu știa săracu’ ce ți s-a întâmplat. 😐

Am avut extrem de mari probleme de-a lungul poveștii cu „Ce Dumneazeu e lăudată atât că pe mine mă enervează de mor?!”… Adică, pe bune, mă simțeam ca o fraieră și ziceam că sunt eu idioată și nu înțeleg care-i ăla roman bun! Dar citind ultimele pagini, am realizat că efectiv mi s-a șters din cap orice părere pe care mi-o formasem deja și totul fusese minunat, numa’ lapte și miere, fluturași și floarea-soarelui! Ha!

Nu știu dacă știți asta despre mine…. dar, contrar credinței populare cum că viața e prea scurtă și cărțile prea multe ca să ți-o petreci citind romane proaste sau care nu te atrag… eu nu sunt așa! Detest să mă apuc de un roman și să nu-l termin, indiferent dacă îmi place sau nu!! Stau acolo pe el, indiferent de cât de mult îmi prăjesc nervii și îl citesc! De două ori în viață am întâlnit niște obstacole gigantice, dar… pe unul l-am trecut, iar la celălalt… e work in progress! Vreți să știți care au fost alea?! Bineînțeles că sunteți curioși, vă știu eu!! Ei bine, prima dată, într-a doișpea când mi-am dat seama că orice aș face n-am cum scăpa de „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de la bac și că trebuie s-o citesc – și ca să vedeți distracția naibii, fix el mi-a picat la bac!!! – și l-am citit, timp de câteva luni buni, câte 1-2 pagini într-o zi, 3 zile pauză, încă 5 pagini când mă simțeam mai curajoasă și tot așa :)) – apropo, altă chestie despre mine – n-am reușit să învăț niciodată comentariile așa că eu lucram cu teoria și opera, pur și simplu – așa că, cred că am știut eu ceva de am luat 9,25 la română și sigur am avut puncte scăzute pentru scris că scriu oribil :)) și a doua oară… acum vreun an și ceva, cu seria „Crossfire” a Sylviei Day… sub nicio formă n-am reușit s-o citesc!! Eh, dar n-am uitat-o nici pe dumneai și acum îmi zac primele trei volume pe noptieră și le privesc cu o așa dușmănie că jur că o să m-apuc de ele și n-o să mă las până n-o termin pe toată, toată seria, nu doar astea 3 pe care le am acum!!!

Și hai… că am făcut o super extra paranteză de nu mai ajung să scriu nicicând despre Eleanor & Park.

Deci… (din nou!) și de data asta, o să respect subiectul! 😀

“Eleanor was right. She never looked nice. She looked like art, and art wasn’t supposed to look nice; it was supposed to make you feel something.”

Eleanor și Park sunt doi… puști?! copii?! hmm… în fine… au vreo 16 ani așa că… nu știu voi, dar și eu aveam iubit p’atunci așa că…

“Holding Eleanor’s hand was like holding a butterfly. Or a heartbeat. Like holding something complete, and completely alive.”

Ea… e un pic cam… grăsuță?! Are un păr extrem de roșu, pistrui… provine dintr-o familie dezorganizată… are o situație materială extrem de proastă… se îmbracă de pe unde apucă, cu ce apucă, haine mari, lălâi, bărbătești, peticite, rupte, sutiene prinse cu ace de siguranță… Sunt 5 frați parcă de absolut toate vârstele și dorm toți în aceeași cameră, unii pe jos chiar… Au un tată vitreg, cam… creepy și rău, deși în afară de niște aluzii, nu aveam nimic extrem de clar specificat… (la sfârșit, undeva, aflați de fapt, povestea)… Tatăl adevărat era un ratat, iar acum când își refăcea viața nu i-a mai băgat în seamă. Mamă-sa… ugh, câte aș mai avea să-i zic femei ăsteia!!! Nu-și găsește locul în noua școală, e poreclită Big Red, lumea șoptește pe la spatele ei, găsește tot felul de mesaje ciudate, urâcioase pe cărți, pe dulap… and so on…

“I want everyone to meet you. You’re my favorite person of all time.”

El… copilul asiatic al unei familii formată dintr-o coreeancă și un american… o familie super unită, în care părinții încă se sărută în văzul lor – e un mediu familiar foarte mișto prezentat. Mai are un frate, Josh, cu vreo 3 ani mai mic parcă, dar mult mai înalt și care l-a moștenit pe tatăl lor în aspect, fiind mai mult american decât asiatic – forma ochilor aduce doar ca a mamei. Dar… într-o școală în care albii sunt majoritari, el este copilul ciudat asiatic ce nu-și găsește locul… Are el câțiva așa-ziși prieteni, dar tot se simte singur… datorită preferințelor muzicale, poate… pentru că citește manga, comic-uri… nu are pe nimeni căruia să-i placă aceelași lucruri ca și el…

“What are the chances you’d ever meet someone like that? he wondered. Someone you could love forever, someone who would forever love you back? And what did you do when that person was born half a world away? The math seemed impossible.”

Merg cu autobuzul la școală… Parcă toate lucrurile importante s-au întâmplat în autobuz, pe bune… deși, au mai fost și alte locuri… dar am impresia că mai bine de jumătate de roman, eram în autobuz :))

“The first time he’d held her hand, it felt so good that it crowded out all the bad things. It felt better than anything had ever hurt.”

El stătea singur pe banchetă, ea n-avea loc să stea niciunde… până la urmă, a fost nevoit să cedeze și să-i dea unul dintre locuri… Nici lui nu-i făcuse o primă bună impresie și după ce i s-a adresat destul de urât prima dată, a trecut mult timp până la următoarea lor interacțiune. Dar timpul trece… și deși totul pare că se mișcă extrem de încet, lucrurile progresează în fix ritmul care trebuie…

“I don’t like you, Park,” she said, sounding for a second like she actually meant it. „I…” – her voice nearly disappeared – „think I live for you.”
He closed his eyes and pressed his head back into his pillow.
„I don’t think I even breathe when we’re not together,” she whispered. „Which means, when I see you on Monday morning, it’s been like sixty hours since I’ve taken a breath. That’s probably why I’m so crabby, and why I snap at you. All I do when we’re apart is think about you, and all I do when we’re together is panic. Because every second feels so important. And because I’m so out of control, I can’t help myself. I’m not even mine anymore, I’m yours, and what if you decide that you don’t want me? How could you want me like I want you?”
He was quiet. He wanted everything she’d just said to be the last thing he heard. He wanted to fall asleep with ‘I want you’ in his ears.”

Și mai multe nu mai spun! sic!

“Bono met his wife in high school,” Park says.
„So did Jerry Lee Lewis,” Eleanor answers.
„I’m not kidding,” he says.
„You should be,” she says, „we’re sixteen.”
„What about Romeo and Juliet?”
„Shallow, confused,” then dead.
„I love you, Park says.
„Wherefore art thou,” Eleanor answers.
„I’m not kidding,” he says.
„You should be.”

N-o fac ca să vă fac în ciudă, dar chiar nu mai vreau să dezvălui nimic… este un roman pe care trebuie să-l citiți și vreau să citesc cât mai multe opinii despre el. Ceea ce o să și fac, imediat ce public postarea asta!, dar vă rog, lăsați-mi și comentarii aici, chiar vreau să știu cum vi s-a părut!! Plus…. sunt încă atââââââttt de contrariată și enervată și bocită și mă doare capu’ că nu sunt coerentă…. și halal recenzie ce vă fac! Mai mult m-am certat singură pe aici… Oh, well…

“I just can’t believe that life would give us to each other,’ he said, ‘and then take it back.’
‘I can,’ she said. ‘Life’s a bastard.”

Este un roman despre prima dragoste, primii mici pași, dar ce par uriași în universul adolescentin, despre fiorii primei atingeri a mâinii, despre primul sărut, primul „te iubesc”, primul fior ce te străbate atunci când stomacul gol ți se atinge de al celuilalt, despre primele orice… poate inclusiv, despre prima mare dezamăgire…

“Nothing before you counts,” he said. „And I can’t even imagine an after.”
She shook her head. „Don’t.”
„What?”
„Don’t talk about after.”
„I just meant that… I want to be the last person who ever kisses you, too…. That sounds bad, like a death threat or something. What I’m trying to say is, you’re it. This is it for me.”

Doar cine n-a trăit acest sentiment al iubirii pe când era adolescent, nu va putea înțelege acest roman. Zbaterile și micile victorii, timiditatea și curajul ce îl ai într-un moment de nebunie… Of, efectiv n-ai cum să nu iubești romanul ăsta! N-ai cum să nu-i iubești pe Eleanor și Park, oricât de ciudăței ar fi și oricât de ne-populari și nepotriviți – unul pentru celălalt sau pentru mediul înconjurător.

“You saved me life, she tried to tell him. Not forever, not for good. Probably just temporarily. But you saved my life, and now I’m yours. The me that’s me right now is yours. Always.”

Și spuneam că o urăsc pe Rainbow Rowell la început?! Și precis, ați ajuns până aici și vă întrebați Ce avea dom’le, nebuna asta, că văd că alea 3-4 cuvinte pe care ni le-a spus despre roman, sunt de bine?!. Eh… știam la ce mă înham când m-am apucat de acest roman… În afară de faptul că e despre adolescenți în anii ’80 și că e super-extra-mega-trebuie să citești, știam că are un final deosebit, ca niciun alt YA… și am crezut că o fi vreunul trist, că ne învață că nu o să rămânem neapărat cu prima dragoste, că adolescenții nu cunosc sentimentele adevărate, că se despart, bla bla… pricepeți ce am crezut! și am zis, eh, asta e… una fără happy-end, pagubă în ciuperci! Dar… ar fi fost bine să fie așa! Măcar știam o treabă…

Dar să-l ia naiba de final că spune doar: „Just three words long”. Nu vă spun contextul, dar vă spun că m-a enervat maxim și am bocit și mai rău. Bine, vreau să cred că alea trei cuvinte sunt cele care mi-aduc mie liniște sufletească și speranță, dar dacă nu sunt?! Că sunt și alte indicii… de alte cuvinte… și OMG, ce-mi vine să mă duc în America și s-o iau pe tanti Rainbow Rowell la șuturi!!!!

Cine a citit varianta în română și o are la îndemână?! Cum au tradus ai noștri minunați traducători?! Am nevoie să știu ultima frază!!! Vă rog din suflet, comentariu, dacă ați ajuns până aici în polologhia mea!

Și ca totuși să vedeți că mi-am făcut temele de am înnebunit… După ce am bocit, m-am ridicat, am luat telefonul și i-am umplut capul mamei cu romanul ăsta!! ca să pot să-mi vărs frustrarea și să pot scrie recenzia… se pare că n-am reușit, scuze!, am răscolit internetul după un răspuns oficial de-al scriitoarei…. Vi-l redau mai jos… dar pfff…. m-am enervat iar 😦

„Okay, look. I haven’t even told my mom the three words. But let’s talk about this for a few minutes . . .

I always knew, when I started Eleanor & Park, what the last line would be. I knew Eleanor was going to send Park a postcard, and that it would be “just three words long.”

And I knew that readers would assume those three words were “I love you.” I want readers to assume that. It’s the obvious answer – and it’s a happy answer. Wouldn’t it be lovely if Eleanor finally said, “I love you”?

But I can’t bring myself to confirm that interpretation. Or to say anything conclusive about the postcard – beyond that I think Eleanor wrote something hopeful. Park responds hopefully. He sits up, he smiles, he feels like something with wings take off from his chest. That sounds like hope to me.

It drives people crazy when I talk like this: as if the characters have minds of their own, and I’m just interpreting their actions based on what I’ve read. I created Eleanor and Park! I should be able to tell you, concretely, what it is says on the postcard.

But there’s something about that moment between them . . .

It’s the end of the book, and we’re getting ready to leave the characters. Their story is about to become their own again. (If you imagine that characters keep on living after you close a book; I do.) So we’re backing away from them, and they’re having an intimate moment. And it just feels wrong to read their mail.

I know! It’s crazy for me to say that! We’ve been in their heads for 300 pages, and it’s a postcard – everyone at the post office probably read it. But in that moment, as the author, it didn’t feel right to read it, or to share it.

The important thing to know about that postcard is that Eleanor sent it. She worked through all her fear and anxiety and insecurity, and she reached out to Park. She sent him something that made him smile and feel wings fluttering in his chest.

Readers often ask me – after they’ve asked about the three words – why I decided to end the book this way. Why couldn’t I give Park and Eleanor a happy ending?

I think I did give them a happy ending.

I mean, I know it’s not really an ending; there aren’t wedding bells and sunsets. This isn’t the end for these two people. It’s just where we leave them.

But they’re 17 years old.

And I don’t believe that 17-year-olds get happy endings. They get beginnings.”

Puteți comanda romanul de aici.

EmM

PS. Probabil o să fac și o postare cu quotes curând, sunt destule frumoase, dar poate să-mi iau varianta în română întâi… plus că-i necesar la cum a ajuns a mea după „incident” 😦 N-am apucat să pun aici nici măcar un sfert din ele… și așa m-am lungit cu grămada… și aiurea… și acum e miercuri, trecut de miezul-nopții…

PPS. I really really hate this book!!!!!! Hate that I loved it…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Recenzie: „Eleanor & Park” – Rainbow Rowell

  1. Loredana M. zice:

    Da, chiar e o carte superbă! ❤ Eu nu-i pot înțelege pe cei care nu i-au văzut frumusețea… deși, na, fiecare cu gusturile sale. Să știi că „Eleanor & Park” a fost prima carte de RR pe care am citit-o, dar apoi am continuat cu „Attachments” și cu „Fangirl”, și ambele mi-au plăcut la nebunie! „Attachments” se află pe același loc în topul preferințelor mele ca ”E&P”. 😉 Vreau ca iarna asta să citesc și „Landline” și ”Carry On”, le am deja în biblio. Abia aștept să mă apuc de ele! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • EmM zice:

      Attachements mi-a placut si mie enorm ❤ Fangirl mai deloc 😐 cred ca ar fi fost o poveste cu mult mai mult potential… Carry On o am si eu, dar nu stiu cand o voi mai citi pentru ca deja TBR-ul e kilometric… iar despre Landline am auzit o multime de lucruri bune asa ca e si aceea un must-have!

      Apreciază

  2. Ema zice:

    O sa citesc si eu aceasta carte. Mi-a placut descrierea de cand a aparut, 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: Recensământ de Decembrie 2015 | Navigand printre Suflete

  4. Dana zice:

    Am citit si eu „Regii timpului” practic pe nerasuflate, ca sa zic asa ! O sa citesc si aceasta carte, recenzia mi-a placut si m-a „indemnat” sa o fac !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s