Recenzie: „Povestea Ellei” – Gail Carson Levine

Sunt convinsă că așteptați de mult timp apariția unei noi recenzii pe aceste plaiuri așa că m-am apucat de treabă 😀 Astăzi, vă voi povesti despre un roman tare simpatic, care a fost adaptat deja pe marile ecrane.

Trebuie să recunosc că, deși am văzut filmul pe puțin de 10 ori, n-am știut că este bazat pe romanul lui Gail Carson Levine până când acesta nu a fost tradus la Editura Arthur. Filmul, Ella Enchanted, o are ca protagonistă pe nemaipomenita Anne Hathaway și vi-l recomand cu mare drag dacă l-ați ratat!

Descrierea oficială: Neînfricata Ella este complet neputincioasă în fața unei… porunci. La nașterea ei, Lucinda, o zână zăpăcită, i-a făcut un dar cât se poate de neobișnuit: darul supunerii. Biata de ea trebuie acum să îndeplinească orice ordin, oricât de caraghios sau de nedrept ar fi. Iar mama și surorile ei vitrege îi cunosc secretul și profită de el ca să-i facă viața un chin. În această rescriere a basmului Cenușăresei, Ella nu stă cu mâinile în sân în așteptarea unui salvator, ci pornește chiar ea în căutarea Lucindei, ca să anuleze o dată pentru totdeauna blestemul care o înrobește. Povestea Ellei e o carte fermecată cu zâne, căpcăuni, elfi și cavaleri și cu o eroină pe care n-ai cum să nu o îndrăgești.

Părerea mea: Văzând filmul de atâtea ori, mi-era teamă că mă voi plictisi rapid de carte, că nu va fi cu nimic diferit… mă consolasem cu ideea are doar vreo 250 de pagini și că o voi da gata rapid în caz de… dar uite că n-a fost așa! Nici nu vă puteți închipui cât de diferit este totul! Da, s-au păstrat numele și esența romanului – blestemul, dar acțiunile se petrec diferit în proporție de mai bine de 90% din cazuri (se păstrează de exemplu, scena cu căpcăunii din pădure sau nunta uriașilor la care asistă Ella în căutarea Lucindei).

Ella Enchanted este o altă versiune a Cenușăresei, poate cea mai simpatică din cele citite până acum; chiar în poveste Ella este, la un moment dat, numită Cenușica 🙂

Încă ador poveștile și basmele, iar ideea de reinventare a clasicelor m-a încântat dintotdeauna. Poate crezi că la cei… 26 (aproape) de ani ai mei, nu basmele ar trebui să se mai afle pe lista mea de lecturi, dar nu cred că voi reuși vreodată să scap de „fantoma” lor; în definitiv, fiecare dintre noi avem un copil în noi.

Povestea Ellei ne poartă pe tărâmuri magice, cu căpcăuni, centauri, elfi și uriași, zâne și dovleci transformați în calești portocalii, ba chiar și surorile vitregi obligatorii și prințul renumit! Un basm modern ce poartă încă amprenta poveștilor originale.

Nici nu deschidem bine paginile romanului că facem cunoștință cu povestea Ellei și „neghiobia” de care a dat dovadă zâna Lucinda atunci când, în loc să-i ofere un dar deosebit fetiței nou-născute, i-a dăruit un blestem de toată frumusețea.

„Cum plângeam eu nemângâiată în primul meu ceas de viață, lacrimile mele i-au dat ideea. A clătinat din cap plină de înțelegere spre mama, apoi zâna mi-a atins nasul.
– Darul meu este supunerea. Ella va fi întotdeauna supusă. Și acum oprește-te din plâns, copilă.
M-am oprit.”

Poate crezi că n-ar fi un „cadou” prea greu de dus, dar atunci când mai ai parte și de efecte secundare pentru că nu îndeplinești porunca ce ți s-a dat, îți spun eu că nu-ți mai place. În vocabularul Ellei, nu exista „nu” pentru că tot ce i se ordona, trebuia să îndeplinească. Altfel, dureri de cap, ale trupului, membrelor ce se „zbăteau” să se miște în direcția indicată, stări de vomă, ba chiar și leșin o pășteau la fiecare încercare de împotrivire. Din când în când, mai încerca săraca fată să se răzvrătească, să mai întârzie îndeplinirea unei porunci, dar nu făcea decât să întârzie inevitabilul. Singurele persoane care știau de „darul” Ellei erau mama acesteia și nașa sa, bucătăreasa Mandy, de asemenea zână. Dacă maică-sa se ferea s-o oblige să facă anumite lucruri și avea grijă atunci când i se adresa, Mandy nu putea fi împiedicată sub nicio formă să-i spună ba „Înfofolește-te, Ella” sau „Ține bolul ăsta cât bat eu ouăle, scumpo”. Într-adevăr, erau ordine inofensive, dar atunci când îți anulau liberul arbitru, nu era nimic distractiv în ele. Singurul ordin important pe care îl primise până în acel moment, era unul de la mama sa, de a nu spune nimănui despre darul primit la naștere.

Însă, cum lucrurile frumoase nu durează pentru totdeauna, mama Ellei moare, iar ea rămâne în grija unui tată pe care abia îl cunoaște, el fiind plecat mai mereu cu negoț. La înmormântarea mamei, Ella face cunoștință cu Prințul Charmont, care o îndrăgește pe dată și între cei doi se va înfiripa o prietenie pe viață.

Sir Peter, tatăl Ellei decide ca aceasta să meargă la un pension de fete, împreună cu Hattie și Olive, copilele lui dame Olga pentru a se cizela în maniere și comportament. Căsătoria fetei i-ar fi putut asigura mărirea averii și un nou statut pe scara socială. Din păcate, Hattie îi descoperă „darul” și o pune să-i îndeplinească din cele mai ciudate și răutăcioase ordine. Firea răzvrătitoare n-o părăsește pe Ella, creându-i, uneori și mai multe probleme. Așa că… va fugi de la pension atunci când prinde de veste că la o nuntă de-a uriașilor este posibil să o întâlnească pe zâna Lucinda. Scopul?! Ca aceasta să-și retragă nedoritul cadou. Ușor de zis, greu de făcut! Drumul e presărat de tot felul de primejdii, Lucinda face parcă o nefăcută și mai mare, iar tatăl ei se va căsători cu Olga, devenind astfel și mai asemănătoare povestea cu Cenușăreasa din vechime… mamă vitregă, surori pe măsură și mai ajunge și slujnică în propria-i casă. Sună cunoscut, nu-i așa?!

Să vă mai spun că între timp, Ella și prințul Char corespondează prin intermediul scrisorilor, iar prințul îi mărturiește că s-a îndrăgostit de ea?! Hmm… cam ce îi răspunde ea, vă întrebați, probabil. Îi sare în brațe sau… are grijă ca prințul să afle că a fugit în lume cu un bărbat bătrân și bogat?!

„Mă placi. Nu ți-ai irosi timpul ori hârtia pe cineva care nu-l placi. Dar eu cred că te-am iubit de când ne-am cunoscut, la înmormântarea mamei tale. Vreau să fiu cu tine pentru totdeauna, dar tu îmi scrii că ești prea tânără să te măriți, ori prea bătrână, ori prea scundă, ori prea flămândă – până când mototolesc scrisorile de la tine cuprins de deznădejde, doar ca să le netezesc la loc ca să le pot citi și a douăsprezecea oară, căutând înțelesuri ascunse.”

Ce se întâmplă cu Lucinda, cum se lasă aceasta de vrăji importante și mai ales, care este rolul ei în cadrul celor trei zile de bal…?! Învinge Ella blestemul și dacă da, în ce mod?!

Vă las să descoperiți singuri pentru că promit, vă va încânta acest basm!

Citiți o poveste despre cum să te bazezi, în primul rând, pe tine însăți pentru a-ți rezolva problemele. Citiți o poveste despre curajul ce zace în fiecare din noi și despre cum doar tu îl poți folosi pentru a înfrunta tot și toate, mai ales să-i faci rău persoanei iubite sau regatului tău. Citiți un basm în care nu prințul salvează fata, ci iubirea acestuia îi oferă fetei tot ce are nevoie pentru a ieși învingătoare.

EmM

„Povestea Ellei” – Gail Carson Levine a fost oferită spre recenzare de Editura Arthur. Pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile Editurii Arthur, vă invităm să urmăriți site-ul acesteia, http://www.editura-arthur.ro/, precum și pagina de Facebook!