Recenzie: „Natașa, bărbații și psihanalistul” de Natașa Alina Culea

Că e Natașa sau Alina… că se va numi Sofia sau… oricum altceva… știu un singur lucru! Acela că voi citi orice va scrie Natașa Alina Culea: roman, proză scurtă sau poezie (mai ales poezie pentru că scrie superb dacă e să mă iau după ce am zărit ici-colo!!), dragoste, fantasy sau alte minunății ce mai există pe tărâmul creației.

Vă povesteam acum ceva timp despre „Marat. Iubirea are spini” și am rămas datoare cu recenzia romanului „Natașa, bărbații și psihanalistul” despre care vă voi vorbi în rândurile care urmează.

natasaalinaculea6

Descriere oficială: Natașa, protagonista romanului Natașa, bărbații și psihanalistul este o tânără atrăgătoare și directă. Nu avem de-a face cu un personaj feminin placid și resemnat, ci cu o femeie curajoasă care privește înfrângerile cu umor, care se autoironizează și intră în bucluc cu naturalețe, un personaj de o sinceritate de nestăvilit. Cartea abordează subiecte controversate: sex, psihanaliză, prototipul femeii independente și relațiile contemporane dintre bărbați și femei. Scriitoarea, Natașa Alina Culea, te invită la o lectură surprinzătoare!

EmM spune: A trecut ceva timp de când am terminat de citit romanul acesta, dar m-am pierdut din nou în cotidianul zilelor și am amânat și tot amânat…

O să încep prin a vă oferi același îndemn pe care l-am regăsit pe pagina 5 a romanului: „Dacă vrei să vezi rozul acolo unde nu e și prințul fermecător la locul lui, călare pe calul alb, atunci nu ai nimerit cartea care îți trebuie.” (Anca-Ludmila Calistru)

Și totuși… eu n-am ascultat! Pentru că Marat fusese mult prea… fără-de-pereche pentru a renunța la a citi un roman scris de Natașa Alina Culea din cauza acestor rânduri. Și bine am făcut!

Am descoperit o nouă scriitoare în aceste pagini, o nouă parte a femeii… femeia aflată în permanentă căutare. O să spuneți… păi bine… Alina nu-și căuta și ea iubirea?! Nu-l căuta pe Marat…?! Poate. Căutările Natașei sunt de altă natură, însă… Ea caută „bărbatul special”, ea nu are un Marat, nu a avut niciodată.

Dacă Alina știa foarte bine cine îi era EL-ul și ceea ce pierduse atunci când nu-l alesese, Natașa își rupe bucăți din suflet pentru fiecare bărbat întâlnit în drumul său în căutarea fericirii depline pentru că ea speră și crede în relații perfecte, în iubiri rupte din stele și nu e dispusă să facă niciun compromis pentru a-l găsi.

Să se îmbete cu apă rece oare?! Cu toții știm că… mai devreme sau mai târziu, suntem obligați să facem compromisuri în viață, în cea personală sau cea profesională. Însă… câți dintre noi nu sunt dispuși să lase nici măcar un milimetru din firul vieții sale pentru a-i face pe plac altcuiva?! Câți dintre voi v-ați lăsat călcați în picioare de iubire și câți dintre voi ați știut să spuneți stop?! Și cel mai important… câți dintre voi ați recunoscut că NU el vă e sufletul pereche până nu ați lăsat de la voi, din nou și din nou…

Afirmasem pe facebook atunci când am citit Natașa, bărbații și psihanalistul că, deși este un roman extraordinar de frumos, Marat va rămâne în continuare preferatul meu. Draga mea, Natașa Alina Culea mi-a mărturisit că era sigură că eu voi face parte din acea categorie de cititori… mă întreb oare de ce…?! Să fi lăsat eu impresia unei fete ce aparține unei singure iubiri pentru întreaga viață…?! Să fi fost oare faptul că într-un fel, m-am regăsit în Alina…?! În faptul că am fost amândouă la aceeași răscruce în viață…?! Să aleg între iubire și moralitate?! Mda… poate că da… sau poate că nu… Pentru că acolo unde Alina alesese moralitatea… eu le-am ales pe amândouă, într-un fel și am ajuns la… un compromis 🙂

„Azi, însă, nu mai pot pretinde că suntem îndrăgostiți, nu mă mai pot minți singură și mă întreb cu ce rămâi când certitudinea zilei de ieri te-a părăsit și știi că trebuie să mergi mai departe, când fixezi orizonturi noi și eziți să-ți îndrepți pașii către o zi pe care nu reușești să o asociezi cu nimic, nimic cunoscut.

Nu încerc să mă disculp, știu că sunt o parteneră destul de dificilă și să arunc acum mâța moartă în curtea vecinului nu-mi stă în fire. Bănuiesc că e dificil să ai o relație cu o parteneră ca mine, de multe ori nemulțumită, mereu în căutarea a ceva nedefinit. Cu toate acestea, nu mă învinovățesc de nimic, nu te învinovățesc nici pe tine, ce sens ar avea? Amândoi am ajuns la capătul a ceea ce am crezut că ne reprezintă, dar drumul nostru împreună a fost superb, amintirile noastre vor rămâne mereu cu noi, am crescut împreună și ne-am redefinit unul pe altul. Până aici.

Azi plec.”
(sună cunoscut cu Plec-ul meu de altădată…?!)

Întorcându-mă la Natașa acum… oare câte dintre noi, femeile, n-avem în noi și o doză de Natașa?! Prin câte relații am trecut, câte vise nu ni s-au spulberat și câți bărbați ne-au trecut pragul în căutarea LUI?! Hmm… de-ar fi să recunosc acum că am mai mult din Natașa în mine decât am din Alina… n-aș mai avea ce să dezvălui în postările în care-mi pun bucăți din suflet pe tavă așa că tac.

Și… cred că acesta este motivul pentru care Marat va rămâne primul în topul meu. Natașa mă pune prea mult față în față cu realitatea, cu mine… cu căutările mele… nu-mi doresc să mi le trăiesc și prin intermediul altcuiva. Fug în cărți pentru a mă ascunde de realitate… nu pentru a-mi citi jurnalul.

Mă întreb adesea… de câte ori blamăm pe x sau y sau z… câte dintre noi am trecut printr-un Luca, un Demetrian, un Mario și mai ales, un Rareș… Câte dintre noi ne lovim de diverse tipuri de bărbați, ieșim la cafele cu ei, dansăm într-o sâmbătă la un club sau îi chemăm în dormitor măcar pentru a ne aminti că mai suntem femei dorite. E o greșeală căutarea necontenită atunci când înseamnă apropiere fizică de mulți și multe?! E permisă ea atunci când totul este inocent…?! Dar oare mai suntem la vârsta și în secolul în care să ne ascundem după poartă și să șoșotim cât de scandalizant e comportamentul lui x sau y sau z?!

Natașa, bărbații și psihanalistul nu e un roman pentru oricine, dar este un roman pentru femei pentru că chiar de nu vei recunoaște în gura mea, în sinea ta vei ști că ai fost și tu în aceleași locuri cu Natașa și chiar de n-ai avut un psihanalist unde să te întinzi pe canapea și să-i vorbești „verzi și uscate”, ai avut propriul pat seara și gândurile ce te bântuie la ore târzii.

Dacă la Marat nu puteam să-mi țin gândurile în frâu și aș fi vrut să vă delectez cu cât mai mult din roman, în cazul Natașei mă voi abține… Natașa trebuie descoperită fir cu fir, strat cu strat dezvelit. Câte un anotimp pe rând, câte un bărbat pe rând.

Căutarea nu e ușoară niciodată. Căutarea unui EL perfect e întotdeauna dificilă… dar oare cât de dificilă e căutarea de tine însăți, a iubirii ce o ai ascunsă în suflet atunci nici măcar nu știi că asta trebuie să cauți în loc să rătăcești drumurile în necunoscut?!

„Căutasem iubirea atâta timp, când răspunsul era atât de simplu…”

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Recenzie: „Natașa, bărbații și psihanalistul” de Natașa Alina Culea

  1. Mara zice:

    Si mie imi place mult cum scrie Natasa. Totusi … cel mai mult mi-a placut Marat. Are carticica aia ceva special! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Super recenzia, Em! Ai intuit bine, în cărțile mele există un mesaj pe care vreau să-l împart cu cititorii, nu sunt doar povești, cu siguranță nu aș sacrifica valorile în care cred, doar de dragul unui roman comercial. Sunt lucruri pe care le-am învățat înfruntând adevăruri dureroase, însă, după multă și minuțioasă analiză, am decis că aceasta este calea libertății. Aceste idei vor deveni mai clare după Lupii trecutului. Văd multă suferință în jur și caut mereu soluții pentru ea. Dacă Marat inspiră oamenii să creadă iar în iubire, Natașa, bărbații și psihanalistul vorbește despre curajul de a te arăta lumii așa cum ești, de a nu mai fugi de tine pentru că toate drumurile duc la tine invariabil. Te pup și te îmbrățișez cu mult drag!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: Recensământ de… Martie-Iunie | Navigand printre Suflete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s