Energy mă ajută să-mi îmbunătățesc eficiența energetică a locuinței mele

V-am spus zilele trecute că sunt în plin proces de renovare, de modificări, de toate cele…?! Eh, sunt, doar că… îmi ia mai mult decât în mod normal… iar uneori, cred că job-ul, lucrările, stresul se adună și mă fac să visez sau… să am coșmaruri, depinde cum interpretați fiecare 😀

Haideți să vă povestesc ce mi s-a întâmplat într-o zi!

Părea a fi doar o simplă zi… una din acelea în care vii atât de obosită de la birou încât nu-ți mai arde de absolut nimic… vrei doar să-ți arunci pantofii din picioare și să te întinzi în pat fără să-ți mai pese de cățel, purcel sau bărbat. De copil nici nu mai poate fi vorba… e bine-merci la ai mei!

Doar că… ziua aceea a fost diferită… pentru că nici n-am apucat să intru bine pe ușă când… Energy lovește DIN NOU! Da, dom’le, Energy. Mai îl țineți minte?! Ne-am întâlnit cu el în urmă cu vreun an, când mă amenința că îmi va arde toate siguranțele de la birou dacă nu-i dau ascultare și astfel, va avea el ac de cojocul meu!

„– Sunt Energy! Sunt format din energia care se pierde prin și din toate colțurile acestei clădiri! Atât de neglijentă ești și acasă la tine?! Nu mă mir deloc că facturile alea sunt de sute de lei! În loc să ai profit, o să lucrezi din ce în ce mai pe minus!!

– Ești dispusă să mă asculți?! Îți pot oferi sfaturi pentru a determina caracteristicile termice și energetice ale clădirii și pentru a stabili din punct de vedere tehnic și economic soluțiile de reabilitare și/sau modernizare termo-energetică a construcției și instalațiilor. Vrei să știi ce poți face să fie mai bine? Și pentru tine și angajații tăi, pentru toate aceste aparaturi, dar mai ales pentru buzunarul tău?!”

Eh… acum nu mai sunt surprinsă… nu mă mai miră ființa acea luminoasă ce stă în aceeași veșnică poziție de picior peste picior, parcă vrând să-mi arate cât de jmecher e el.

– Bine că la birou mi-ai ascultat sfatul și aici… TOCMAI AICI!!!! Ai îndrăznit să uiți tot!!

– Ce vrei, măi Energy?! Chiar nu mai pot… sunt obosită, sunt frântă, sunt orice vrei și nu vrei… nu mi-aminte…

– GHINION! Vrei sau nu vrei, ia un pix și notează! În primul rând, te sfătuiesc să apelezi la specialiștii de la www.avivez.ro pentru realizarea unui audit energetic. Soluțiile pentru reabilitare și modernizare îți vor fi oferite prin intermediul acestui audit: vei primi un raport în cadrul căruia toate aceste elemente îți vor fi prezentate în mod detaliat împreună cu o analiză din punct de vedere economic pentru a lua măsurile optime și fezabile. Va fi analizată construcția, dar și toate instalațiile aferente acesteia.

– Și de ce trebuie să-mi notez?! Același lucru mi-a spus și referitor la clădirea de birouri…

– DA, ȚI-AM SPUS!!! Și ai făcut treabă bună acolo și ai uitat să aplici și acasă! Așa că mă văd nevoit să-ți reamintesc și, de data asta, nu plec până nu-ți iei notițe, să fiu sigur că n-o să mai uiți! Cine știe ce vă mai urlă, să vă mutați prin alte părți sau poate te duci și la părinții tăi și le oferi aceleași sfaturi… știi… mă cam satur de câte drumuri sunt pus să fac din cauza ta!

auditor-energetic-participare-superblog

– Ok, ok… Voi apela la un auditor energetic atestat clasa I de la echipa Avizez.ro și gata. Poți pleca acum?! Chiar sunt obosită…

– Nu plec încă! Notează că altfel, nu plec. Aici rămân și n-o să te mai odihnești în veci.

Oftez, dar îmi scot agenda din geantă, mă așez la birou și încep să-mi iau notițe mai ceva ca o secretară… dacă ăsta este singurul mod prin care pot scăpa de Energy, așa să fie…

– Să soliciți un certificat energetic pentru că supui apartamentul unor renovări majore, iar acesta este obligatoriu. Sunt ieftine și rapide: între 4 și 24 ore de la vizita construcției, se poate elibera certificatul. Certificatul de performanță energetică este un document obligatoriu, are valabilitate de 10 ani și caracter informativ și indică performanța energetică a clădirii. Prin acest certificat, vei afla exact și pe ce treaptă a scălii energetice te situezi.

– Da, Energy, știu… prin Legea nr. 159 din 2013 s-a introdus obligativitatea acestuia… bla, bla…

– Heii, missy, nu mă lua peste picior! Dacă ai fi fost așa isteață, nu mai era nevoie să revin acum! Nu uita! A trecut sezonul rece, dar nu te culca pe-o ureche… peste 9 luni revine în forță așa că ai timp până atunci să apelezi și la serviciile lor de termografie. Astfel, vei afla informații suplimentare certificatului energetic, identificându-ți astfel zonele cu pierderi de căldură sau cu infiltrații ridicate de aer. Se va face o scanare termică a clădirii, înregistrând radiațiile infraroșii, determinându-se în acest mod distribuția temperaturilor pe suprafața construcției tale. Dacă trebuie să te convingi și de necesitatea acestora, privește aceste imagini!

bloc-nereabilitat-superblog1bloc-reabilitat-superblog-proba-avizez1

 

bloc-nereabilitat-termografie1bloc-reabilitat-termografie2

 

– Off, știu, Energy, chiar știu… am observat deja la birou… știi că ți-am mulțumit pentru sfaturi… aveam de gând să aplic și acasă, doar că m-au costat enorm modificările de la birou chiar dacă acum e mult mai bine… Voi avea grijă și de locuința mea și apoi… apoi, promit să-i conving și pe ai mei! E bine așa?! Ne-am înțeles?!

– Pff. Bine, dar să știi că tot o să mai vin în vizită… vreau să mă asigur că nu uiți!

Oftez și-mi iau rămas-bun de la Energy… mingiuța asta de lumină chiar are prea multă energie pentru mine la ora asta…

EmM

*Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în SuperBlog și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Energy mă ajută să-mi îmbunătățesc eficiența energetică a locuinței mele

  1. Bine de stiut, asta cu certificatul!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s