Recenzie: „Marat. Iubirea are spini” de Natașa Alina Culea

Heii guys!! E duminică, e Valentine’s Day, suntem pe un blog cu și despre cărți așa că haideți să le unim pe toate în recenzia unei frumoase povești ce dragoste ce ne arată că deși iubirea are spini, își găsește întotdeauna drumul spre persoanele potrivite.

natasaalinaculea6

Într-o seară, acum câteva săptămâni, am fost abordată pe facebook de scriitoarea Natasa Alina Culea. Nici nu vă închipuiți ce trepidații am avut când am zărit numele ei în căsuța mesajelor. Mă gândeam ce poate dori de la mine, amărâta de mine?! 😀 Nu vă spun că am fost în al nouălea cer atunci când mi-a spus că ar dori să-mi afle opinia despre romanele ei… ce-ți poți dori mai mult ca blogger?! mai ales când participi și participi și iar participi la concursurile alea și n-ai noroc?! :)) eh, nici chiar așa că am avut și eu ceva noroc pe acolo, doar că nu în privința cărților ei.

În urma acelei conversații, însă, am rămas cu o super impresie despre ea. Un om cald, modest, cu un suflet mare și cu vise multe. Nu sunt genul acela de persoană care crede că scriitorii sunt zei sau că au pretenții de preamărire, dar atunci când întâlnesc un om cu așa mare succes și care are totuși atâta blândețe și vorbe frumoase, fără figuri și fițe…. eh, de-ar fi mai mulți precum ea, ar fi mai bună lumea asta 🙂

„Marat. Iubirea are spini” a fost primul dintre romanele abordate.

Înainte de a intra în „treabă serioasă”, vreau să vă spun că ador semnele de carte ce însoțesc fiecare dintre romane, sunt delicate, finuțe și atât de faine. Regret că n-am apucat să le fac poză, dar trebuie să vi le arăt într-o zi, în caz că nu le știți deja.

Descrierea oficială: „Inchideţi ochii şi imaginati-vă pentru o clipă un univers copleşitor pentru el însuşi, care a zămislit în vastitate, o intenţie numită iubire; intenţia a devenit potenţial şi a luat forma unei sfere plutind lin în spaţiu, înaintea timpului.

Iubirea nu avea nevoie de nimic, nici de confirmare şi nici de recunoaştere, existenţa ei desăvârşită îi era de ajuns. Şi apoi a fost timpul, şi a existat clipa, iar iubirea a zărit cu ochii inimii o planetă, în care intenţiile se materializau, trăind experienţa a ceea ce sunt. Şi pentru că exista timpul, iubirea a pândit clipa în care ar putea pătrunde în planeta albastră pentru a trăi experienţa a ceea ce este.

Bulbul de iubire, într-o mişcare de zvârcolire, s-a născut pe Pământ în picioarele goale, trăind incompletă, divizată, povestea iubirii în lipsa acesteia, aşteptând o altă clipă divină în care se va reuni în desăvârşirea ei. Fiinţele care populau Pământul aveau suflete neliniştite, iar vieţile lor erau precum vieţile licuricilor ce credeau că dacă ei luminează, sunt lumină, de aceea aveau vieţi scurte.”

Părerea mea: Am terminat romanul în urmă cu vreo săptămână, l-am evaluat pe Goodreads – bineînțeles că 5 steluțe, dar nu am scris recenzia. Sunt convinsă că Natașa Alina Culea a stat pe ace așa, neaflând mai multe, dar am avut nevoie de timp… timp să recitesc anumite pagini… timp să mă gândesc… timp să analizez… timp să disec povestea, să-i fac un alt final și să mă întreb „oare care dintre ele e mai realist?!”, dar totuși… era oare vorba despre realism sau vis în povestea Alinei și a lui Marat?! Era oare vorba doar de speranțe ce păreau deșarte la un moment dat?! Era vorba de ideea de a trăi închistată într-un timp și loc ce păreau imposibile?! Cu gândul la o persoană ce după ani și ani, ți se pare mai mult un miraj decât o realitate?!

Am filosofat, m-am întrebat, m-am răsucit și învârtit așa cum n-am mai făcut-o de mult timp după ce am citit ceva, iar pentru asta nu pot decât să-i mulțumesc încă o dată pentru că mi-a oferit oportunitatea de a citi romanele ei.

Prima dată, bineînțeles, că mi-aș dori să știu cât adevăr din Alina – fotografa se află în Alina – scriitoarea. Cât din ficțiune e adevăr sau cât din poveste e vis pe care romantica din ea și-ar fi dorit să se împlinească?!

Pe cât de simplă a fost povestea Alinei, pe atât de controversat s-a dovedit a fi modul în care am perceput-o eu.

Romanul este scris din perspectiva Alinei, o tânără de doar 22 de ani, fără o experiență vastă de viață și fără vreo dorință ascunsă de a ajunge cineva în viață sau de a găsi vreun unicorn. Credea că e fericită, credea că e împlinită, credea că ține lumea în palme. Avea un iubit, Denis Dumitru, cu patru ani mai mare decât ea, „un tânăr practic și organizat”, un tânăr ce nu se pierdea în lumea sentimentelor așa cum o făcea Alina, ce era preocupat mai mult de afacerile pe care le conducea, de lucrurile concrete din viața lui, singura indulgență fiind probabil, chiar visătoarea de Alina. O relație ce dura de doi ani și nu părea a-i lipsi nimic. Nu era dragostea aceea ce muta munții din loc, dar era dragostea ce o păstra liniștită și în toate mințile. Era dragostea ce-i putea asigura un viitor fără griji, fără traume sufletești sau materiale.

Dar oare e asta o viață pe care să o trăiești până în ultima zi, mințindu-te continuu că e suficient?!

Trimisă ca reprezentant al firmelor lui Denis în China, pentru a aproviziona magazinele de confecții cu marfă nouă, Alina va avea parte de o întâlnire ce-i va da peste cap inima, sufletul, mintea…

La Beijing, în anul 2000, cu câteva zile înainte de Crăciun, într-un restaurant rusesc, Alina îl întâlnește pe Marat. Un singur dans, pe ritmuri de trandafiri sălbatici – și viața lor se schimbă pentru totdeauna. Din păcate, destinul i-a adus împreună într-un moment nepotrivit, iar Alina este pusă în fața unei decizii ce îi răvășește sufletul. Moralitate sau iubire? Ce faci, atunci când, indiferent ce decizie ai lua, viața ta nu va mai cunoaște liniștea?

„Eram așezată față în față cu Marat, dar nu îl priveam, insistam să mă uit către farfuria goală sau spre fereastră. Nu mă interesa Marat, deși eram uimită să văd un bărbat atât de frumos, care părea deprins dintr-un vis senzual de copilă ce-și descoperea propriul erotism…”

Știți că nu obișnuiesc să ofer spoilere în recenziile mele, dar de data aceasta mă chinui din răsputeri să n-o fac și nu știu dacă mă pot abține până la final.

Recunosc, cad pradă cu ușurință poveștilor cu iubiri la prima vedere, poveștilor cărora nu le trebuie decât trei cuvinte și o privire arzătoare, iar povestea Alinei și a lui Marat nu a făcut excepție. Însă, o astfel de poveste trebuie spusă bine pentru a mă putea transpune în pielea personajelor, iar scriitoarei îi reușește din plin acest lucru.

O întâlnire, un dans și câteva atingeri au fost de ajuns pentru a pune pe jar două inimi ce n-aveau niciun mijloc de comunicare în afara gesturilor și privirilor. Dar oare e de ajuns?!

„Am știut atunci că orice decizie are urmările ei…eu va trebui să învăț să trăiesc cu jumătate de suflet, pentru că cealaltă jumătate rămăsese cu el, închisă într-o poveste cum nu a mai fost, o poveste cu doi protagoniști care își vorbeau cu inima, ca în filmele multe.”

Ce a ales Alina între stabilitatea de acasă și nebunia unei clipe?! Probabil ce ar fi ales oricine nu posedă acel dram de curaj, acea sclipire de sminteală când dai deoparte totul pentru ceva ce nu vine cu nicio garanție.

Em am înțeles-o perfect. Și totuși… prea mulți ani au trecut până când s-a dezmeticit… până când a avut curaj să se descopere pe sine… și chiar… să-și caute inima acolo unde o uitase.

La un moment dat, la apariția lui Craig în poveste, am încetat să mai sper în regăsirea sufletelor-pereche… sau mai degrabă, am început din nou să sper în ideea că nu avem doar o singură iubire în viață, că dacă pierdem o persoană, asta nu înseamnă că ne vom condamna la o viață veșnică de nefericire. Craig nu a fost un personaj foarte simpatic, a fost dur, a fost… un distrugător de vise. Și totuși, am sperat… am sperat, pentru binele Alinei, că o va trezi din letargie, că o va învăța să iubească din nou, poate cu aceeași patimă și dăruire pe care i le oferă unei fantome ale trecutului. A fost așa sau nu, vă las să descoperiți citind romanul.

„Alesesem atât fotografii de detaliu, peisaje, cât și portrete, toate purtând ampenta unei ierni veșnice ce sălășuia în inima mea de unsprezece ani, o iarnă în care zăpada păstra urme de sânge și trandafiri. Zăpada avea culoarea iubirii, închisă într-o veșnicie înghețată, în memoria eternă a universului.”

Țineți minte că am spus la începutul recenziei că eu mi-am conceput și un alt final?! Am făcut-o pentru că aveam nevoie și de așa ceva… pentru că la un moment dat, nu mai știam… să sper?! să n-o mai fac?! Nu mai știam în ce să-mi pun speranța… în acea unică iubire sau în ceea ce trăim majoritatea dintre noi, mai multe iubiri, de feluri și grade diferite?! Dar oare chiar trăim așa…?! Sau fiecare dintre noi avem o singură mare iubire și restul sunt doar… înlocuiri?!

„Trandafirul pe care mi l-a dat mi-a umplut sufletul de spini, iubirea doare nespus de tandru.”

Treceau pagini și pagini și eu eram chinuită de gânduri, de întrebări, de… oare eu ce-aș fi făcut?!

Să spun că m-a bucurat finalul?! Să spun că totuși al meu ar fi avut și el un altfel de optimism…?! Un optimism în care mulți dintre noi au nevoie să creadă pentru că nu mereu inimile își regăsesc drumul rătăcit…

Încă mă gândesc la Marat… încă sunt sfâșiată de întrebări. Poate pentru că de multe ori m-am aflat la răscrucile la care a stat și Alina. Am avut câteva relații serioase la viața mea… se pare că am căutat dintotdeauna pe acel cineva și stăteam și visam și speram până în ultima clipă. O dată în viață am tras cu dinții de-o relație, credeam că iubeam, credeam că trebuie să fac tot ce-mi stă în putință pentru acea relație pentru că dacă o voi pierde, îmi voi pierde singura șansă la fericire. Până într-o zi când am zărit un alt chip, până am simțit o altă atingere ce și-a pus amprenta pe mine și de care nu mai scăpam mai ceva ca de-un tatuaj ars în piele… până când am avut curaj. Să spun că am avut de ales între moralitate și iubire?! Probabil… Am ales iubirea, cu o doză măricică de moralitate. Și calea asta m-a condus către „DA”-ul spus mai acum câteva luni… m-a condus către acea iubire pe care sper că o voi reîntâlni iar și iar în viețile viitoare.

Marat va fi un roman pe care îl voi păstra mult timp aproape de inima mea.

„Ce viaţă este asta, când mori în fiecare clipă?”

Mi-ar fi plăcut să aflu și povestea lui Denis…

Vi-l recomand cu mare drag!

„Lumea aruncă definiţii mult prea stricte, dacă cineva iubeşte într-un fel, trebuie să fie o regulă universal valabilă. Noi suntem unici şi fiecare iubire e unică, nimeni nu deţine reţeta potrivită tuturor.”

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Recenzie: „Marat. Iubirea are spini” de Natașa Alina Culea

  1. Pingback: Recenzie Marat. Iubirea are spini – Navigând printre suflete | by Natasha Alina

  2. Uneori nu-mi găsesc cuvintele pentru a mulțumi, cumva par să nu cuprindă ceea ce am de transmis. Cu toate acestea, mulțumesc pentru recenzie și pentru cuvintele tale! Sunt neprețuite pentru mine toate clipele tale petrecute în compania romanului Marat. ❤ ❤ P.S. Eu am „desenat” semnele de carte 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: Recensământ de Februarie 2016 | Navigand printre Suflete

  4. Pingback: Recenzie: „Natașa, bărbații și psihanalistul” de Natașa Alina Culea | Navigand printre Suflete

  5. Pingback: Cat si ce am citit in 2016?! Cele mai iubite romane ale anului! – Chick Lit Magazine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s