Random Love Story #6 (Vlad)

couple-fight

#1 Mara
#2 Vlad
#3 Lorena
#4 Vlad
#Lorena, Mara și Vlad

Vlad

N-am dormit mai deloc azi-noapte. Am o zi de rahat și n-am chef de nimic. Parcă toate îmi merg contra când de fapt, ar trebui ca totul să fie din ce în ce mai simplu.

Degeaba îmi spun că am primit ceea ce parcă am așteptat de-o viață – pe Mara singură. Liberă și neafectată de despărțire. Nu știu ce naiba are sau nu are, dar e ciudat de liniștită. Ar trebui să fiu bucuros, dar nu sunt. Mă doare că l-am pierdut și pe boul ăla de Andrei. Era prietenul meu de-o viață și mi-e teamă că fără influența bună a Marei în viața lui și chiar, fără prietenia mea, o va lua mai rău pe câmpii. Sper să nu-l pierdem definitiv în lumea aia de high-class în care toți “copiii” se refugiază în tot felul de idioțenii pentru a nu mai simți, pentru a nu mai ști.

Și Lorena… numai la ea m-am gândit toată noaptea. La ea și ghemul ăla de copil. Nu-mi vine să cred că atâta timp a reușit să-l ascundă de noi. Care o fi povestea ei?!

Mai am o jumătate de oră și ies de la muncă. Abia aștept. Știu deja ce am de făcut. Nu-mi pasă că aseară m-a dat pe ușă afară. Nu-mi pasă nici ce cuvinte îmi mai aruncă. Știu deja sistemul ei de apărare și n-o să mai las vorbele ei să mă sperie. Secretul i l-am aflat deja și trebuie să știu toată povestea. Trebuie să fie o modalitate prin care o pot ajuta. Cu orice. Nu știu când și cum am ajuns atât de egoist și de setat pe nevoile unei singure persoane, dar trebuie să schimb asta. Începând cu Lorena și cu David. Mi-e amică de mai bine de un an, îmi intersectez drumurile cu ea prin multe locuri, ba chiar țin un ochi și pe pricăjiții ce se mai dau la ele când ies la dans, dar n-am fost capabil s-o cunosc mai bine?! Să-mi dau seama cât de multe ascunde sub fațada aceea?! Azi va fi primul pas. Aș spune că restul va depinde de ea, dar nu e așa. N-o să-i ofer nicio șansă să mă alunge iar.

Am plecat grăbit. Știu de-acum adresa. Am trecut și printr-o librărie, am luat o carte de colorat – mai de băieți așa, chiar și niște figurine cu supereroi. Am avut grijă să n-aibă părți demontabile. Nu știu câți ani are David. Bănuiesc că 3-4 ani, maxim 5. Sper să nu fi greșit în alegerile mele.

Nu mă mai chinui cu liftul. Urc câte 2-3 trepte o dată. Sun la ușă. Dinăuntru de aude cum plânge David. Inconsolabil. Și cineva se chinuie să-l liniștească… Nu e vocea Lorenei, pare a fi Ari, dar…

– Ți-ai uitat cheile?! Bine că ai venit că…

I s-au oprit cuvintele în gât, iar ochii i s-au făcut cât cepele.

– Vla… Vlad?! Ah… ce cauți aici?! De unde știi…?! Ah, da, ai condus-o aseară pe Lore…

Zâmbesc încurcat. Ari ține ușa întredeschisă. Doar o palmă. Nu știu dacă încearcă să-l protejeze pe David de mine. Sper că-și dă seama că n-are sens, că știu.

– Ai de gând să mă inviți înăuntru?!

– Ah… știi… nu te supăra pe mine, dar nu cred că…

– Bla bla. Hai, Ari, îl mai ții mult pe David plângând și pe mine la ușă?! Ce naiba…?!

– David…?! se uită întrebător.

– Da, David. Copilul care plânge înăuntru?! Băiețelul lui Lore…?!

– Ah, da, David, scutură din cap de parcă vrea să-și alunge gândurile rele. Îl liniștesc eu. Te rog, pleacă. Nu știu ce crezi că știi, dar nu cred că Lorena va fi prea fericită dacă te va găsi aici și trebuie să apară.

– Nu-mi pasă dacă va fi fericită sau nu, îi zic și împing ușa cu mâna. Nu forțez mult, ci cât s-o fac pe Ari să dea doi pași în spate și să intru. M-a dat deja afară aseară. E chiar foarte bine că nu e.

Mă descalț și intru. Mă duc direct la David și mă așez în fund lângă el pe covor.

– Vlad, te rog. Nu e deloc o idee bună! Pleacă înainte să vină. Ce te-a apucat?

– Hei, micuțule! Eu sunt Vlad și sunt un prieten de-al mamei tale. De ce plângi?

E supărat tare. Încerc să-i distrag atenția cu cartea de colorat, îi arăt imaginile frumos colorate. David își plimbă privirea de la carte la mine, apoi la Ari și nu știe sărăcuțul ce să creadă, dar măcar încet-încet lacrimile încetează să i se mai formeze în frumoșii săi ochișori veriz – probabil singurul lucru pe care îl are în comun cu mama sa. Sughițurile iau loc urletelor de mai devreme.

– Vlad, te rog. Te rog mult pleacă. Nu știu ce ai în cap, nu știu ce știi, dar crede-mă că nu e deloc o idee bună ceea ce faci tu aici.

Îi întinde lui Vlăduț un biberon cu ceai, probabil. Mai beau copiii la vârsta asta din biberon?! Hmm…

– Sincer, nici eu nu știu prea bine ce fac aici, dar de plecat, n-o să plec. Aici rămân până se întoarce Lore. Unde e?!

– La facultate. A avut un curs de la 4 la 6, trebuie să apară.

– Și ai avut tu grijă de David?

– Da, l-am luat de la grădiniță și am stat cu el. Așa cum fac în fiecare luni.

– Lorena nu are părinți, nu-i așa? Sau măcar nu e în relații bune cu ei, nu?

– Vlad, ce e cu tine? Nu pot să-ți răspund eu la întrebările astea. A fost o întâmplare și probabil că o greșeală faptul că ai aflat de David… Pleacă! Nu vreau să se supere Lorena pe mine!

– N-are de ce să se supere, am intrat cu forța! Poți să-i spui asta, nu mă deranjează. Dar tatăl copilului e în peisaj? În pozele alea, arăt cu capul spre pereți, nu e niciun prinț cu stea în frunte! Vreun laș ce-a dat bir cu fugiții?

– Vlaaad… mă avertizează Ari.

– Da da, știu, nu-mi poți răspunde tu. Bla bla. Vezi?! D’asta rămân. Trebuie să vorbesc cu Lorena, trebuie să aflu!

– De ce? ridică tonul, vizibil iritată, Ari. De ce, Vlad? De ce te interesează? Vezi-ți de viața ta! O știi pe Lorena de atâta timp, dar abia acum ai realizat că nu știi absolut nimic de ea? Ce, ți-e milă?! Ai chef de-o bârfă bună? Sau te bucuri că mai sunt și alții care o duc mai greu ca tine?

– Ce vrei să spui cu asta, Ari?! îmi întorc privirea încet către ea. Cine mă crezi? Asta e părerea ta despre mine?

– Da! Ahhh!!! Nu. Nu știu! Bine?! Nu știu ce naiba vrei și ce urmărești cu vizita asta, dar știu că trebuie să pleci imediat. Lorena n-are nevoie de asta acum și cu atât mai puțin, de tine!

– Ok, aștept să-mi spună ea asta. Calmează-te că sperii copilul și începe iar să plângă. Nu am de gând să plec. Trebuia să fii atentă când deschizi ușa dacă nu vrei să te trezești cu musafiri nepoftiți.

– Ughh!! Ce mă ener…

Și se aud cheile în ușă. Nici nu se deschide ușa bine că Ari și sare în fața Lorenei cerându-și mii de scuze, că n-a vrut, că n-a știut, că n-a putut să mă dea afară… O privesc calm pe Lorena, în schimb. Calm și hotărât. Își dă și ea seama că nu mai are același noroc ca aseară, să mă împingă pe ușă și să scape de mine. Se duce spre David, îl pupă și vorbește încet cu el. Îl îmbracă și-l pune în brațe Arielei.

– Ieși puțin cu el?! Du-te în parc că am văzut că erau copiii ăia de la parter la leagăne și știi că-i place să se joace cu el.

– Îmi pare rău, Lo…

– Stai liniștită că nu e vina ta. O rezolv eu acum.

– Paaa!! Paaa!! Ma-ma, paaa!!

Tresar și-l privesc uimit pe David. E prima dată când îl aud vorbind. Nu e ca și cum nu m-aș fi așteptat să știe să vorbească, dar n-am avut de-a face cu copii mici la viața mea.

– Pa, mami, pa. Te duci, în parc, la joacă, da?! Te așteaptă Ana afară!

– A-na?! Ieee!! Da-da, hai! A-na! A-na!

– Da, pui, da, hai cu dada! Mergem la Ana, da?!

Și ies amândoi pe ușă, auzindu-se din ce în ce mai încet vocea Arielei.

– Ce-i asta?!

Ridică Lore cartea de colorat și se uită întrebător.

– E de la tine?!

– Da. De ce, nu colorează?!

– Hmm…

– I-am luat și niște jucării. Orice băiețel trebuie să-i aibă pe supereroi și nu știam dacă are sau nu vreunul, dar i-am luat pe cei mai…

– Vlad, oprește-te, te rog. Nu mă interesează astea. Îți mulțumesc pentru dar, deși nu trebuia să te deranjezi, are destul jucării după cum observi. Îl răsfață Ari și Sanda suficient. Ce cauți aici?

Ce să-i spun când nici eu nu știu bine?! Vreau să-i fiu alături, s-o ajut când are nevoie, s-o cunosc mai bine, să-l cunosc pe David… nu mai vreau să fim străini. De ce?! Nu știu! M-am chinuit toată noaptea să mă înțeleg pe mine însămi de unde sentimentele astea atât de bruște față de David și nevoia asta de a îi fi alături, dar asta e… așa că aleg sinceritatea.

– Nu știu, Lorena. Bine?! Chiar nu știu. Vreau să te cunosc. Vreau să-l cunosc pe David. Vreau să te ajut dacă ai nevoie de ceva cu el. Nu neapărat lucruri materiale, ci suport, câteva ore de supravegheat copilul. Nu știu, ajută-mă și tu, zi ceva.

Mă privește neîncrezătoare. Uimită. Nu știu ce se aștepta să-i răspund, dar sigur nu asta. Își revine, însă, repede.

– Vlad… mă cunoști atât cât am vrut eu și atât cât ți-ai dat interesul s-o faci. David n-are nevoie de-o figură de bărbat în viața lui și mai ales nu acum, când e la vârsta formării atașamentelor, iar eu n-am nevoie de ajutor și mai ales, de ajutorul tău.

– Ce vrea să însemne asta?!

– Ce ai auzit. Mă descurc, serios. Aseară a fost doar o întâmplare. Am lucrurile sub control, nu am nevoie de nimic.

– Trebuie să te pot ajuta cu ceva, insist. De ce, nici eu nu știu. Hai la o cafea, vreau să știu povestea voastră. Vreau să știu de părinții tăi, de tatăl copilului tău, vreau să știu tot!

– Vlad, ce naiba ai? Nu ești sănătos?

– Vreau să te cunosc, ce nu înțelegi?!

– Iar pe mine nu mă interesează, ce naiba ai?! Nu înțelegi românește sau ți s-a luat de la Andrei?!

– Să nu îndrăznești să…

– Să ce?! Să te compar cu el?! Păi nu vezi că n-ai nicio logică?! Ce naiba cauți la mine acasă? De ce vrei să te bagi în viața mea? Ți se pare că m-am plâns până acum? Habar n-ai avut că am un copil și nu știi mai nimic despre mine! Ce naiba crezi că e copilul meu, o jucărie nouă pentru tine? Ceva să-ți treacă timpul până când Mara o să te bage într-un final în seamă?!

– Despre ce vorbești?

Am început să ridicăm vocile din ce în ce mai rău și nu înțeleg cum de am ajuns la așa ceva.

– Crezi că nu știu că o iubești pe Mara? Te-ai gândit că o să distrezi puțin cu mine și o să te joci cu David până când Mara o să se prindă că exiști și tu pe planeta asta?

Recunosc, la așa ceva nu mă așteptam… O iubesc pe Mara?! O iubesc pe Mara, dar nu știu dacă o mai aștept sau ce mai vreau de la ea. Chiar așa de transparent sunt?! Chiar toți din jurul nostru știau ce sentimente am pentru ea?!

– Nu! Nu asta vreau. N-are nicio legătura Mara cu voi. Pur și simplu, vreau să te cunosc, să te ajut…

– Of, Doamne, tu chiar nu înțelegi?! Nu am nevoie de ajutor. Suntem bine așa cum suntem.

– Imposibil. De ce continui să intri în ofensivă? O mână în plus nu are cum să-ți strice.

– Vlad, înțelege, te rog. Mi-e bine. Sunt bine. Și David la fel. N-am nevoie de-un prieten – băiat. N-am nevoie de bătăi de cap și de explicații pentru un copil care nu știe ce înseamnă familia, prietenii și cunoștințele. N-am nevoie să se atașeze de tine și ca pe urmă tu să dispari.

– Și de ce ai crede că voi dispare?!

– Pentru că asta se va întâmpla! N-ai nicio obligație față de mine, de el. Vei sta o vreme prin preajmă și apoi te vei sătura de bătăi de cap. Mai ales dacă reușește să te vadă Mara.

– Las-o naibii pe Mara că m-ai înnebunit cu ea!! N-are nicio treabă cu asta, cu noi!

– Care noi? Nu e niciun „noi”! Hai, îți spun pentru ultima dată, pleacă!

– Nu vreau! Dă-mi un motiv bun și am s-o fac, dar nu vreau iar aberații d’astea cum că n-ai nevoie de ajutor! Văd că ești singură, o mână în plus, din când în când, n-are cum să-ți strice!

– Că-mi placi, d’aia! E suficient de bun motivul???

Am rămas fără cuvinte. Nici ea nu cred că se aștepta să spună asta. Ne privim secunde în șir, fără să spunem nimic. Mă place?!

– La naiba! La naiba! La naiba!!

S-a întors cu spatele la mine și mormăie în barbă. Nu știu ce să mai spun. Ce argument să-i mai dau la așa ceva…?!

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Random Love Story și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Random Love Story #6 (Vlad)

  1. Denisa zice:

    OMG OMG OMG! Tu, femeie… ma imbolnavesti cu povestea asta! De-abia astept sa vad ce se mai intampla… :* ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s