Recenzie: „Valuri de viață” – Lina Moacă

Sunt aproape două săptămâni de când am citit acest roman (Mulțumesc, dragă Iasmy, că mi l-ai împrumutat ❤ ) și tot atâta timp de când mă chinui să scriu această recenzie… Am notat cartea pe Goodreads abia după câteva zile pentru că efectiv, mă uitam la scorul minunat pe care îl are și nu vroiam să fiu tocmai eu buruiana din poiana cu flori… Până la urmă i-am pus o notă. 3.5/5. Din punctul meu de vedere, nu este o notă mică pentru GR și nici nu înseamnă că nu mi-a plăcut. E porțiunea aceea dintre "mi-a plăcut" și "mi-a plăcut foarte mult". Am făcut "greșeala" aceasta și ulterior, am reușit performanța să fiu asaltată cu "n" mesaje…

Am început de multe ori această recenzie, am șters, am închis ochii și am respirat anevoios. Ba chiar mi-am zis la un moment dat să-mi șterg nota de pe Goodreads și să nu mai dau nicio explicație. Dar unde ar mai fi sinceritatea mea și opinia, nu de blogger, nu de critic (în niciun caz nu sunt), ci de persoană pasionată de lectură?! Faptul că am dat o notă mai micuță înseamnă că nu am considerat romanul bun?! Nu. În niciun caz! Nu înțeleg de unde asemenea prejudecată… și bănuiesc că orice scriitor și-ar dori ca lucrarea sa, în care și-a pus bucăți din suflet și inimă, nopți nedormite sau prea multe cafele băute, să primească note maxime ca la școală… dar doar din respect pentru ei și munca lor, asta înseamnă că trebuie să dau toate steluțele?! Iar nu… cel puțin, așa gândesc eu. O să încerc în cele ce urmează să fac o recenzie a romanului Linei Moacă – "Valuri de viață".

valurideviatalinamoacaediturahergbenet

Despre roman: „Dacă la vârsta de nouă ani Irina Albu îşi pierde părinţii într-un stupid accident de maşină, nouă ani mai târziu se îndrăgosteşte. Dar nu oricum și nu de oricine. Căile imprevizibile ale tinerei fete sunt cu totul aparte. Cu cât își dorește mai mult să-și trăiască viața, cu atât viața se încăpățânează s-o trăiască pe ea, după reguli implacabile.

Va putea supravieţui o inimă într-un tărâm fără speranţă?”

Părerea mea: Descrierea ce se regăsește peste tot pe internet, nu face justiție romanului. Una un pic mai lungă nu se putea?! 😀 Kiddin’

Anyway… În primul și primul rând, îmi doresc să o felicit din toată inima pe scriitoare pentru că piața românească chiar are nevoie și de astfel de romane. Young-adult romance – atât de populare în stăinătate, romane ale căror traducere o așteptăm cu sufletul la gură pe la Epica sau alte edituri ce se îndură să ne aducă așa ceva și nouă. Să mai ne dorim traduceri când acum avem în propria curte o asemenea minunăție?!

În al doilea rând… să-mi spun propria opinie?! Hmm… dificil.

Ca și fir al poveștii din spatele romanului, nu știu ce să mai spun din ce nu s-a spus/nu ați citit în alte părți așa că voi încerca să fac mai mult o justificare a notei mele de pe Goodreads.

Recunosc, sunt vinovată, mi-am dorit această carte, în primul rând din cauza copertei. G.E.N.I.A.L.Ă.!!!! În al doilea, titlul era superb ❤ și nu în ultimul rând, citatele cu care ne întărâta scriitoarea erau pur și simplu parcă desprinse din părticica aia a sufletului ce poartă imprimate toate iubirile și durerile…

Au urmat recenzii, din ce în ce mai multe păreri bune așa că ajunsesem într-un punct în care mai aveam un pic și riscam să rămân fără bani de pâine doar doar să mi-o iau. Ete că n-a fost cazul, dar tot o am pe listuță pentru că mi-o doresc și în bibliotecă.

Am citit povestea Irinei și a lui Robert dintr-un foc. Două sau trei ore mi-a luat s-o dau gata. E greu, însă, să-mi expun opiniile, nemaiavând cartea la îndemână, dar o să încerc…

Mi-a plăcut romanul, chiar mi-a plăcut, dar nu m-am putut lega de personaje prea bine… nu am putut să empatizez prea bine cu ele… După ce l-am terminat, nu am putut păstra prea mult în mine sentimentul acela de împlinire pe care îl am de fiecare dată când termin un roman de dragoste cu happy-end, nu am putut să petrec restul nopții visând la cum decurge viața personajelor după ce s-a terminat povestea scrisă… Nu știu dacă mă înțelegeți și nici nu știu cum să vă explic mai bine. Cert e că goliciunea s-a instalat prea repede în sufletul meu după încheierea poveștii… deși… recunosc că ultimele pagini le-am citit cu lacrimi în ochi și făcând ture-ture prin casă de nervi, de emoție…

Povestea este aceeași din toate romanele de dragoste de succes – o dragoste aparent interzisă. Diferența majoră este reprezentată, însă, de acea "săritură în timp" ce nu reprezintă un epilog, așa cum poate credeați, ci mai degrabă deznodământul unei iubiri mai… vechi…?! Eh, vreau să fiu criptică. 😀

De ce totuși 3.5 dacă o laud atât, vă întrebați, nu?!

Ei bine, problema mea majoră din acest roman a fost reprezentată de prea puținele conversații dintre personajele principale până când aceștia și-au declarat "iubire eternă". Au avut câte… două conversații…?! până când am auzit gândurile de iubire ale Irinei…?! Și toate astea în… 100 și ceva de pagini, probabil… Sper să nu exagerez, v-am spus că nu mai am cartea la îndemână așa că iertare dacă o fac. Dar efectiv mi s-a părut că a trecut o grămadă de timp până când a fost un pic de acțiune, iar atunci, a fost fix când am auzit declarațiile de dragoste… Dacă era vorba doar de declararea unor sentimente de afecțiune… de îndrăgosteala aceea fragedă… poate ar fi fost ok și pentru mine, dar așa… "Te iubesc"-ul n-a sunat veridic pentru mine. N-am putut să-l simt. Eu eram la stadiul de admirare de la depărtare a craiului de verde și a visatului cu ochii deschiși când Irina lua taurul de coarne. Măcar am avut bucuria afirmării acestei grabe în iubire de la însăși Irina care spunea că știe că e de necrezut o dragoste atât de mare când ei nici măcar nu se cunosc.

Ei bine, însă, mi-au plăcut enorm alinturile dintre bunic și nepoată. Nota 20+ pentru „moșneag învechit”. Sunt curioasă dacă așa se alintau Lina și bunicul ei. 🙂

„Craiul de verde” recunosc că deși a fost un „alint” interesant, îmi venea un pic peste mână termenul… îmi închipuiam tot timpul un spiriduș mic și strâmb la față… de ce?! tare aș vrea să știu și eu :)) În schimb, „zmeul” cred că a fost personajul meu preferat 😀 bine, până am ajuns la ultimele pagini când credeți-mă că-mi venea să mă duc după el și să-l iau la șuturi x( a durat un pic până să-mi aduc aminte că e un personaj doar… Dar l-am iertat pe Victor… În dragoste și în război totul este posibil! El a vrut doar binele Irinei și, sincer, nu a fost vina lui dacă Robert i-a urmat îndemnul… Mi s-a părut că acesta din urmă, a cedat mult prea ușor la aflarea acelor vești, iar măsurile luate de el au fost prea drastice, prea menite să rănească.

Am îndrăgit personajele secundare din roman și chiar îmi doresc să avem și poveștile acestora, mai ales pe cea a Melisei, dar parcă aș vrea să știu și ce se întâmplă cu Selena – cum îi dispar figurile 😀

Mi-a plăcut enorm scena de la cimitir… emoții din plin. Acela a fost primul moment în care am conectat cu Robert. Cu Robert, nu cu Irina. Și tare mi-aș fi dorit atunci să știu varianta lui… sentimentele și gândurile lui… zbuciumul și disperarea lui…

Momentul în care am simțit o legătură cu Irina a fost la finalul romanului, în momentul în care îi răspunde lui Robert la întrebarea „ce faci”:

„Nu vezi? Decorez Iadul… Îmi procur răni noi.”

Toată scena aceea a reprezentat încununarea unei povești frumoase, deși dureroasă. Pentru mine, acea frază a devenit un fel de motto. Mi-am scris-o pe „n” post-it-uri și agenduțe. Mi-e drag de ea și pentru mine, asta este esența romanului – este fraza și scena care mi-a dezvăluit o altă Lina Moacă. O Lina care-mi poate provoca și mie tresăriri ale inimii.

Pentru că iubirile nu au întotdeauna un final fericit. Pentru că uneori trec ani înainte de a regăsi drumul către cel ce ți-a fost sortit. Pentru că uneori te minți singură spunând că ai uitat, dorind să-ți construiești o viață alături de altcineva – un înlocuitor. Pentru că Iadul îndrăgostiților despărțiți nu se termină niciodată.

So… nu a fost vorba că nu mi-a plăcut romanul Linei pentru că mi-a plăcut. Mi-a plăcut suficient cât să doresc în continuare să mă aventurez în „Oameni, îngeri și demoni” și cât să-i urmăresc cu interes noile apariții. Mi-a plăcut suficient cât să vi-o recomand cu drag. Mi-a plăcut suficient cât ca, atunci când mi-o voi lua pentru biblioteca mea, să o recitesc. Doar că… nu am reușit să fiu tot timpul conectată cu personajele și regret acest aspect – mi-am dorit mult o astfel de legătură pentru că ador genul acesta de roman și pentru că acum mă simt ca o ratată ce a pierdut ceva… Ce?! nu știu nici eu… Acel ceva pe care alții l-au simțit citind acest roman…

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Recenzie: „Valuri de viață” – Lina Moacă

  1. Lina zice:

    Mulțumesc mult, Maria!♡ Îți faci prea multe griji, 3,5 e o notă bună! Acum aștept recenzia ta la Oameni, îngeri și demoni. 🙂 Numai bine! Pupici!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: UPDATE 1 – My 2016 Reading Challenge | Navigand printre Suflete

  3. Pingback: Recensământ de Ianuarie 2016 | Navigand printre Suflete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s