Random Love Story #5 (Lorena, Mara și Vlad)

portret-de-familie-5

#1 Mara
#2 Vlad
#3 Lorena
#4 Vlad

Lorena

Îl văd cum își plimbă privirea prin casă. De la ușă se vede absolut tot… E o garsonieră micuță, dar e într-o zonă bună și am o înțelegere cu proprietarul pe termen lung. Știu că nu e cine știe ce decorată, dar e colțișorul meu, e singurul “acasă” adevărat pe care l-am avut vreodată. Să încerc să văd totul prin ochii lui?! N-are sens… Știu că începe să realizeze unele chestii deja… și-l văd cum privește lung fotografiile. Off, Ari, tu și ideile tale grozave! Fără ele poate aș mai fi salvat cumva situația…

– Lorena… ai să-mi spui ceva?!

Dacă spun nu, oi avea vreo șansă să mai scap?! Nu cred. Sinceritate totală…?! Nici pe ea nu vreau s-o ofer. Nu mi-e rușine. Nici de viața mea și cu atât mai puțin de David. Dar e prea mult să mai sper să mai pot ține aceste vieți separate?! Nu-mi doresc, însă, nici să-l mint pe Vlad.

– Sincer…?! Posibil, dar nu vreau. Acum, dacă ai tu vreo întrebare mai clară…

– Cine e David?!

– Cum cine?! El! spun, arătând spre frumusețea mea crețulină ce doarme liniștit în pătuțul lui.

Încerc să evit, să glumesc, dar nu-mi iese. Nu cu Vlad și nu acum. Îl văd că se enervează, însă sper că se va da bătut, într-un fel sau altul.

– Lore, nu face d’astea că nu mi-e aminte. Zi! Cine e David?!

– De ce pui întrebări la care știi deja răspunsul?!

– Nu-l știu. Bănuiesc, dar nu știu.

– Și care e diferența…?! Bănuiește în continuare.

– Lore… cu cine stai aici?

– Nu se vede?!

– Ești sub orice critică…

– Știu! Dar acum sper că realizezi că nu e cazul să rămâi aici. Du-te la treaba ta, iar eu o să-mi văd de a mea!

– S-o crezi tu că fac asta!

– Vlad, nu mai am nici pe naiba! Da, știu că am băut, dar m-am oprit acum câteva ore, iar drumurile astea m-au trezit! Sunt bine. Pleacă!

– Nu plec până nu vine cineva!

– Cine dracu’ să vină??? Ari??? E beată la tine acasă! Cine?? Lasă-mă în pace și pleacă!

Am ridicat tonul, nu vreau să-l trezesc pe David, dar mă voi descurca eu cu el dacă va fi cazul. Însă Vlad trebuie să plece. Acum. Nu mă simt deloc bine. El… aici… pătrunde prea adânc în viața mea și e ultimul lucru pe care îl vreau.

– Nu știu ce e cu tine… simt că nu te mai cunosc. Lasă-mă să rămân să te ajut, nu vreau să te las în situația asta singură.

Văd că e ușor nedumerit, puțin îngrijorat, dar și nervos, însă chiar nu-i pot permite să rămână.

– Nu, Vlad, te rog. Pleacă! Nu pot permite ca David să te vadă aici și, în plus, mă lași fix în aceeași situație în care mă aflu dintotdeauna. Nu e nimic nou pentru mine. Iar cu privire la cunoaștere… chiar crezi că m-ai cunoscut vreodată?! Ai știut vreodată ceva de mine ca să te minunezi acum?! Nu mă cunoști. Nu ai făcut-o niciodată. Pentru tine, sunt doar o altă fată din gașcă, cu un nume și un chip pe care îl vezi mai des decât pe alte fete. Tu ești prea prins în lumea Marei ca să mai observi și altceva din jurul tău.

– Ce vrei să spui cu asta?!

– Nimic. Mai bine, pleacă! Serios! Vezi că sunt bine. Chiar nu te vreau aici!

L-am împins spre ușă și i-am deschis-o.

– Ah, și încă ceva! Probabil că n-o minți pe Mara, nici nu-ți cer asta, dar poate vei reuși să găsești o cale de a-mi păstra secretul!

– Lore…

Dar a tăcut. La fel și eu. A mai făcut doi pași în spate și i-am închis ușa în nas. Vedeam pe chipul lui că ceva nu e în ordine. Ceva l-a deranjat. Că i-am zis de Mara, că n-am vrut să răspund direct sau că l-am dat afară…?! El știe. Iar mie… trebuie să nu-mi pese. Eu am un ghindoc ce mă așteaptă să descoperim lumea împreună.

Mara

E aproape de miezul nopții, iar eu stau tot la fereastră. Sunt ore bune de când Lore și Vlad au plecat și n-am primit niciun semn de la niciunul dintre ei. Ari a adormit acum vreo două ore, ghemuită pe canapea, salivând probabil la Theo James. Da, am ajuns și la “Divergent” până la urmă. Prea multe dulciuri și romantism ne-au făcut greață la un moment dat.

Am încercat să-l sun pe Vlad, dar are telefonul închis. Numărul Lorenei nu-l am și mi-e jenă să umblu în telefonul Arielei. Sper să nu se fi întâmplat nimic rău. De ieri tot aștept să pice și următoarea veste că deh… veștile rele vin mereu în număr impar! Sau cel puțin asta era filsofia lui Andrei…

Of… Andrei… Mi-e greu să cred că au trecut 24 de ore de când nu știu nimic de el. Chiar așa de ușor s-au dus șapte ani?! Sunt prinsă într-un loc suspendat, într-un timp în care nu reușesc să simt durere… Nici nu pot să mă mir că a fost cu Natașa aseară. Atât de repede, după atât de multe promisiuni…?! Pff… acum mă mint singură. Eram pe panta asta de mult timp, dar tot speram… tot credeam că dacă vom trece de următoarele luni, va fi altfel… va fi iar bine… Mai aveam un pic, terminam cu facultatea și mergeam pe drumul serios al vieții. Joburi. Poate căsătorie. Familie. Toată lumea aștepta asta din partea noastră. Eram cel mai solid cuplu dintre toți prietenii noștri. Eram mândria familiilor noastre. Eram cuplul perfect. Până am ajuns în București. Până ce Andrei s-a obișnuit cu viața de la capitală. Până când prieteni mai… libertini… și-au făcut loc cu coatele în grupul nostru.

Nu pot să sufăr, nu pot să mai simt nimic. Cum o fi posibil așa ceva?! L-am împietrit pe Andrei în inima mea?! I-am pus lacăt, cătușe și căluș vocii inimii?! Mi-e dor de ea. Mi-e dor de ea, cea tânără și neștiutoare. Mi-e dor de ea când îmi spunea că Vlad ar fi fost alegerea mai potrivită. Dar sunt ani de atunci. Ani în care Vlad n-a dat niciun semn. Ani în care am reușit să mă îndrăgostesc, chiar să iubesc pe Andrei. Ani în care vocea aia s-a stins și ea, puțin câte puțin. Ce s-ar fi întâmplat dacă i-aș fi dat ascultare atunci…?! Dacă nu mă lăsam prinsă în lumea lui Andrei și mai aveam răbdare…?! Oare Vlad ar fi vrut vreodată să fiu altceva în afară de prietena lui cea mai bună?!
Iar acum… alunec în gânduri… Aș zice că am prea mult alcool prin vene, dar de ce să fiu ipocrită?! Știu prea bine că, undeva, acolo, într-o cămăruță închisă cu trei rânduri de chei stă acea “Ce-ar fi fost dacă…?!”

Iar aseară… aseară a fost ciudat… și neprăvăzut. Dar neliniștitor de bine. N-am reușit să adorm imediat… m-am prefăcut. M-am ascuns în căușul umărului lui Vlad și l-am strâns cu putere în brațe. Așa cum n-am îndrăznit în alte dăți. I-am simțit privirea minute întregi și degetele-i cum îmi mângâiau părul. A fost una dintre cele mai frumoase nopți din viața mea. Am simțit din nou, după atâta amar de vreme, căldură și iubire.

Oare d’asta nu mă doare?! Oare inima mea a știut dintotdeauna că locul meu nu e lângă Andrei?!

Văd pe cineva venind alene de la colțul străzii. O fi Vlad?! El pare după geacă… dar ce-o fi cu el?! Se mișcă ciudat. Îl privesc până mă conving că e el… Mă așez din nou în fotoliu. Nu vreau să creadă că-l așteptam.
În câteva minute, se aude cheia în ușă. Intră tăcut și abia ridică privirea să mă salute. Nu cu vorbe. Ci doar așa… un gest scurt, din cap. Ceva nu e în regulă cu el. Îl urmez în dormitor. Nu pot rămâne o noapte întreagă, întrebându-mă dacă a pățit ceva rău. Tace timp îndelungat când îl întreb. Chiar tresare perceptibil când mi-aduce vocea. Probabil nu m-a auzit că l-am urmat. Întreb din nou.

– Vlad, ce s-a întâmplat?! E bine Lorena? L-ați luat pe David?

– Hmmm…?!

E distras.

– Ah, da. E bine. L-am dus acasă pe David. Sunt bine amândoi. Dar tu știi cine e David…?!

Poftim?!

– Ahh, nu. Nu știu. Am mai auzit de câteva ori numele ăsta pe la Ari, dar am bănuit că e vreun prieten de-al lor mai vechi. N-am întrebat niciodată, însă! De ce? Cine e?

– Nu contează.

– Cine e, Vlad? E iubitul ei?

Râde scurt, cu o notă de isterie în voce.

– Se poate spune și așa!

Nu înțeleg nimic… Și dacă ar fi iubitul Lorenei, care e problema?! Doar n-o fi Vlad interesat de…

– Să nu-mi spui că-ți place Lore!

– Poftim?! Nu! Doamne, ce-ai în capul ăla, Mara?! Te-a afectat mai rău decât am crezut despărțirea asta! N-am nimic! Vreau să dorm, sunt obosit!

– Ok…

E clar că are ceva, dar nu vrea să vorbească… Nu e comportament tipic Vlad, dar nu știu cu ce-l pot ajuta. Nu știu cât și cum să îndrăznesc. Acum că nu e mai e Andrei între noi, mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, să-mi aleg gesturile. Dau să plec…

– Auzi, Mara…?! Ție ți se pare că sunt superficial?! Că sunt atât de prins în persoana mea încât nu mai observ pe nimeni în jurul meu?!

– Ce?! Nu, Vlad! Cum poți să gândești așa ceva…?! Tu, preocupat doar de tine?! N-are cum! Mi-ai fost alături de atât de multe ori încât le-am pierdut și numărul. Dacă ai fi fost egoist, nu te-ai fi comportat așa.

– Cred că tocmai din egoism am făcut-o. Merci oricum… Poate că are dreptate până la urmă…

– Cine să aibă dreptate?! La ce te referi?!

– Nimeni. Nimic. Lasă! Du-te la somn! Vorbim mâine.

– Vlad… trebuie să vorbim. Despre aseară. Despre Andrei.

– Da. Probabil. Nu știu. Vedem. Du-te la somn!

Am încotro…?! E clar că nu mai vrea nimic în seara asta. Nu știu ce s-a întâmplat cu el. N-am înțeles mai nimic din ce a zis… cred că mai mult a gândit cu voce tare…

– Noapte bună!

Dar nimic nu se aude în urma mea. Și simt un pic de durere acum. Durerea respingerii. Vlad a fost întotdeauna lângă mine, niciodată nu s-a comportat așa. Mereu stătea să mă asculte, indiferent de ce vorbeam. Iar acum… când e vorba de Andrei… prietenul lui de-o viață… se comportă așa…?!

Vlad

Băga-mi-aș…!!

Să aibă dreptate Lorena?! Mi-am ținut capul în nisip atâția ani? Nu mi-am trăit viața, ci doar pe cea a Marei și a lui Andrei?

Nu! Nu! Am colegi, prieteni, iubite! Da, erau pe perioade scurte, dar și ce dacă?! Știam suficient despre ele! Iar de persoanele cu care m-am împrietenit de când am venit la București… ce știu?! Chiar atât de superficial sunt?! Nu pot să cred așa ceva! Asta am făcut eu până la vârsta asta? Mi-am plâns de milă și am trăit viețile altora? Chit că erau cei mai buni prieteni ai mei, chit că era fata pe care mi-o doream pentru mine… dar ce-am făcut altceva în afară de a fi la dispoziția lor oricând?!

Oh, Doamne! Nu se poate așa ceva! O știu pe Lorena de un an…?! Poate și mai bine… nici asta nu știu – când a apărut în peisaj. Dar un copil…?! Un copil nu e un lucru atât de ușor de ascuns! Mai o bănui cineva că duce o viață paralelă?! Că nu e doar fata veselă, cu chef de viață și fără griji pe care o văd mereu la petreceri?!

Un copil! Un copil pe care cred că-l crește singură! Nu știu cine e Sanda, dar nu cred că e rudă de-a ei! O fi cineva care mai are grijă de David din când în când?! Și tatăl lui David unde o fi…?! Părinții Lorenei…?! Nu era niciun semn ce să confirme vreo altfel de prezență în acel apartament…

Un copil… un copil ce crește alt copil… Cât i-o fi de greu… cum o auzeam pe mama plângând în pernă de atâtea ori nopți la rând… Doamne… ce o fi în viața fetei ăsteia?! Și de ce sunt așa de dat pste cap de ce am văzut și de ce mi-a zis Lorena?!

“Prins în lumea Marei?!” Ce-a vrut să zică cu asta? O bănui…?! Superficial și transparent! Mai adaug și egoist și prost, nepăsător și am meniul complet! Ăsta am ajuns să fiu?! Când s-a întâmplat asta?
Mara?! Mara – fata visurilor mele… și totuși, am trimis-o învârtindu-se în noaptea asta… Cred și eu că era nedumerită și îngrijorată. Oi fi refuzat-o eu vreodată?!

Lorena. Lorena și David. Cum s-o descurca?! O fi într-adevăr singură? Trebuie să aflu cumva! S-o întreb pe Ariela? La Lorena n-am curaj să mă duc încă… Mi-aș oferi ajutorul… dar cred că e prea mândră să-l accepte. Prea mândră sau prea obișnuită să se descurce singură.

M-a lovit în moalele capului când mi-a închis ușa în nas. Chiar atâta repulsie îi provoc? Nu puteam rămâne să stau cu ea câteva ore, măcar? Știu că poate se mai dusese din alcool, dar niciodată nu sunt suficiente precauțiile… mai ales că era și un copil la mijloc… Chiar atât de mult ține la acest secret? Crede că va fi judecată dacă se va afla? Îi e rușine sau i-e teamă că amicii/prietenii se vor îndepărta când vor afla adevărul?!

S-o sun? Nu. Cred că dorm amândoi la ora asta. Ce să fac? Nu pot sta cu mâinile în sân și să mă prefac că nu știu nimic. Trebuie să găsesc o soluție pentru a-mi oferi ajutorul cumva…

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Random Love Story și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Random Love Story #5 (Lorena, Mara și Vlad)

  1. HopeLess zice:

    Hmm… Nu stiu. O inteleg pe Lorena, dar nu as vrea ca Vlad sa renunte la Mara… Iar Mara… sa-l fi iubit mereu pe Vlad si sa nu-si fi dat seama… Of… viata asta… dragostea asta…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Random Love Story #6 (Vlad) | Navigand printre Suflete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s