Iarna – anotimpul celor mai frumoase povești de iubire (#2)

rosu

Prima parte o puteți citi aici.

Deschid ochii încet. Tâmplele îmi zvâcnesc, iar sub mine tremură patul de la muzica ce se aude de jos. Întind mâna după telefonul de pe noptieră ca să văd cât e ceasul și realizez că am uitat să-l bag la încărcat. La naiba! Sunt transpirată toată, ghemuită sub pătură. Parcă nu mă învelisem… Ugh… de ce naiba mă simt de parcă m-a călcat trenul? Am o fierbințeală în tot corpul, ochii parcă-mi ard, iar hainele sunt lipite de mine. Sper să nu fac vreo boroboață și să răcesc tocmai acum! Mă ridic și hotărăsc să-mi fac un duș, să iau un paracetamol (noroc că mi-am luat cutiuța cu pastile!) și mă voi alătura prietenilor mei. Tremur ușor când ies din baie, dar încerc să ignor… Mi-am luat o pereche de blugi simpli, strâmți și un tricou mai lărguț și mai lung să-mi acopăr mijlocul și cobor scările.

– Ia, uitați, a venit și priiințesaaaaaaa!!!!!!!! strigă Iulia. E clar că deja are ceva la bord. De câte ori bea, uită să-și păstreze vocea câteva tonalități mai jos.

– Daaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!! Iubita mea, hai aici!!!!! Ce mi-ai lipsit!!!!

Ralu e clar că e și ea un pic pilită. Cred că au început petrecerea de cum am ajuns.

– Da da!! Buni să vă fie ficații că văd că sunteți puse pe treburi mari! Ceva cald am ce să-mi fac și eu?! Cred că mă paște o răceală și să previn un pic…

– Sigur, iubita noastră prietenă, ți-am luat ciocolata caldă preferată și ai și o sticlă de vin bun, adus de acasă dacă vrei să fierbi și ți-am luat pere, mere, portocale și batoane de scorțișoară pentru el, îl aud mieros pe Adi.

– Cred și eu! Încercați să vă spălați păcatele, ah?! Dar nu vă iert, țineți bine minte asta! Nu scăpați voi așa ușor!

Mă îndrept spre bucătărie. Nu dau cu ochii de Marius și, în afară de bagajul nedesfăcut din cameră, nu-i niciun alt semn de el pe nicăieri. Să fi fost norocoasă și să fi întâlnit cunoscuți pe aici și am scăpat de el? Mda, ar fi norocul prostului și doza mea de noroc pe ziua de azi cred că s-a terminat. Îmi pun apă la încălzit, încep cu ciocolata și pe urmă probabil c-o s-o dau pe vin fiert. Stau mai chill în seara asta.

Uff… au pus cutia cu plicurile tocmai sus pe raft! Ăștia chiar nu realizează că mai sunt și oameni sub 1,80 pe aici?! Mă ridic pe vârfuri și întind mâna, dar cumva îmi prind piciorul în covoraș și alunec. Țip scurt, dar nu apuc să cad că simt brațele cuiva susținându-mă.

– Să fie oare destinul cel care te-a adus din nou în brațele mele, căpșunico?! mă întreabă pe un ton glumeț, nimeni altul decât Marius.

– Nu fi prost și dă-mi drumul! m-am restit la el.

– Cu mare plăcere, nervoaso!

Și-mi dă drumul. Bineînțeles. Cad ca bolovanul, direct în fund.

– La dracu! Ce naiba e în capul tău, idiotule?

– În capul meu? N-ai zis să-ți dau drumul? Asta am făcut!

– Vai, merci! Ce ascultător ești tu!

– N-am fost dintotdeauna așa…?! îmi spune pe un glas ușor întristat.

– Ce te-a apucat?

– Nimic, nu contează. Scuze. Hai sus!

Și-mi întinde mâna ca să mă ajute să mă ridic. Profit de ajutorul oferit, dar în momentul în care mâinile noastre se ating, un curent îmi străbate întregul corp și scântei parcă se ridică. Zici că sunt într-un film prost de fantasy romance, cu licurici plutind prin aer. Cum ajung în picioare, îmi retrag brusc mâna și mă întorc cu spatele.

– Poți să-mi dai, te ro, cutia cu ciocolată, de sus?

– Uite!

– Merci.

– Bei aceeași ciocolată și acum…?!

– Mda.

După câteva secunde de tăcere încordată, îi aud pașii cum se îndepărtează. E un sunet încet, parcă trist. Agale. Ce o fi cu el? Cinci ani în care ne-am evitat și acum l-a găsit dragul de împăcare! Or fi fost Ale și Adi cu ideea, dar e clar că n-a fost împotrivă. Și ce s-a întâmplat mai devreme?! La gară a fost așa… tupeist, impunător… exact cum mi-l imaginam că va fi când va crește. Era de mic drăcos, capul tuturor răutăților, curajos, dar și loial prietenilor lui. Iar acum… ce-a avea?! Părea supărat, un pic resemnat… și și-a cerut scuze?! Asta sigur e premieră!

Îmi iau cana și merg în living, ghemuindu-mă într-un colț de canapea și savurându-mi ciocolata.

– Hai la dans, fattăăă!!!

Vine Ale și încearcă să mă ridice din locșorul meu.

– Mai încolo! Lasă-mă să-mi beau ciocolata până nu se răcește. Și oricum, cu tine nu mai dansez niciodată!

– Nuuuuuuuuu!!! se aud băieții strigând dezamăgiți în cor. Știu că noi două am oferit de fiecare dată cele mai incitante demonstrații așa că le înțeleg vaietul lor de jale.

– Niciodată! Hm, prima parte a răzbunării mele a început! Chiar îmi place.

– Nu-i nimic! O să dansez eu cu Ale! se aude Crina încrezătoare. Băieții încep să râdă în hohote, iar Laur își strânge iubita în brațe și-i spune la ureche, suficient de tare cât să auzim și noi:

– Iubita, tu stai liniștită aici că nu vreau să ajungem pe la spital că nu ne mai putem opri din râs! Tu și dansul sunteți din universuri total diferite.

Crina se preface îmbufnată pentru două secunde și apoi începe și ea să râdă cu noi. Uite d’asta îmi place gașca asta de prieteni. Oricâte tachinări ar fi între noi, ne înțelegem în continuare bine și avem puterea de a râde unii de alții și chiar de noi înșine, fără să existe supărare. Nu toți ne știm de mult. De exemplu, eu, Ale și Adi suntem prieteni din copilărie. Pe Ralu am cunoscut-o în vară la admitere și am păstrat legătura până am început facultatea când am aflat că am intrat amândouă. Tudor e fratele mai mare al lui Eduard, iar Laur e prietenul cel mai bun al lui Vlad, care e coleg cu Adi la facultate. Ioana și Crina sunt verișoare. Suntem în mare încurcătură de relații, unii cu ani vechime de prietenie, alții rubedenii, ne-am adunat cu toții și a rezultat o gașcă mare și veselă. Mi-aș dori să fim așa pentru totdeauna. Chiar dacă pe unii dintre ei nu-i știu de mult timp, recunosc că am ajuns să țin la fiecare dintre ei în felul meu.

Bineînțeles că n-a mai durat mult, aveam nevoie și eu de un imbold la dans, mai ales cu Marius prin preajmă așa că m-am ridicat să fac vin fiert – specialitatea mea. Îmi trecuse așa un gând să fac doar pentru mine, dar am zis să nu fiu dita scorpia că am venit să ne distrăm, în definitiv, iar vinovații principali erau A&A. Mmhhmm, nu se încurcaseră băieții, mi-au adus un bidon de 5l de vin. Nu l-am făcut pe tot, dar jumătate tot a ajuns în oală. Noroc că am găsit căni pentru toată lumea. Va fi rău pentru cei ce au amestecat deja băutura, dar știam că vinul meu nu-l va refuza nimeni. Poate Marius… mi-a trecut un gând fugar prin minte… că nici nu știu ce-i place lui… Beam vin când eram mici și teribiliști, dar o făceam doar pentru că butoaiele bunicilor erau singurele locuri cu alcool unde ne puteam strecura. Am luat o tavă și m-am îndreptat spre living de unde chiuituri de bucurie s-au auzit când au văzut ce daruri le aduceam.

– În sfârșit o să ai și tu ocazia, Mărule, să guști din faimosul vin! M-am chinuit de atâtea ori sa-ți fac și ție, dar niciodată n-am reușit să ajung la perfecțiunea Larei… exclamă deznădăjduită Ale uitându-se la Marius.

“Mărule”?! Ce poreclă mai era și asta?! Și a încercat să-i facă și lui Marius vin fiert a la Lara?! Așa prieteni ce am și eu…

– Copia n-are valoare, draga mea, nu știai?! chicotește Adi, câștigându-și un pumn strategic direct în mușchiul brațului.

– Mda, doar mie îmi iese așa bun! Nu știai că’s vrăjitoare?! Prepararea licorilor sunt specialitatea mea.

– Și vrăjirea băieților sărutându-i… sau aia nu mai practici?!

Deși era muzică și gălăgie în jur, replica lui Marius n-a trecut neobservată. Iulia și Ralu, care stăteau cel mai aproape de el, au făcut ochii mari și s-au întors brusc către mine. Am ridicat din umeri, dar n-am comentat nimic. De acel subiect nu vroiam să mă ating în veci! Chiar dacă, printr-o minune, voi reuși să mă comport civilizat cu Marius și ici – colo să-i mai suport compania, fie, dar asemenea înțepături le voi lăsa să treacă pe lângă mine. N-am fost niciodată mai umilită ca în acea seară.

Noaptea a decurs bine, recunosc – ne-am cam amețit, unii chiar mai bine ca ceilalți, Ale ne-a făcut obișnuitul număr de streaptease, iar Marius a păstrat distanța. Însă când rând pe rând, fetele au început să fie cărate pe sus sau băieții, în cazul lui Tudor, mi-am dat seama că se apropia momentul fatal. Am urcat, nesinchisindu-mă de Marius, știa unde să vină dacă vroia. M-am schimbat în pijamalele cu pisicuțe (tare inspirată am fost când mi-am făcut bagajele,nu?!) și m-am așezat pe fotoliu, întrebându-mă dacă o fi cineva la baie ca să pot să-mi fac ritualul de demachiere, curățare… când aud niște pași oprindu-se în dreptul ușii. Am rămas câteva secunde bune așa, persoana de dincolo nedând niciun semn. Deodată un ciocănit și:

– Pot să intru?! Ești decentă?!

Marius. Bineînțeles. Speram să fi găsit totuși o altă soluție de dormit.

– Da. Intră. Tocmai mă pregăteam să mă duc la baie să mă demachiez. Nu-i nicio oglindă prin zonă.

– Aha. Ok. E liberă, cred. Era întuneric.

– Bine. Merci.

Și am zbughit-o pe ușă. Marius nu era în apele lui. Nu cred că băuse prea mult, dar de la replica aceea cu sărutul, nu mai mi-a zis nimic, iar acum… e încordat, se uită ca prin mine și nicio tachinare?! Atâta circ azi pentru ce…?!

Hmmm… am ochii roșii… o fi de la vinul băut?! Dar nu cred, n-a fost chiar așa de mult. Poate oboseala. Deși capul încă îmi vâjâie și oricâte chestii calde am băut, mâncat în seara asta, gâtul tot mă deranjează. Doamne, sper să nu răcesc!

– Scuze, te deranjez dacă mă spăl și eu pe dinți?! Am vrut să aștept, dar a tot durat și…

Uff. După ce că baia asta are 1 pe 2, mai vine și el…

– Nu, nicio problemă, nu mai am mult.

Puteam să fiu altfel decât politicoasă?! Am zis să adopt metoda asta că decât să mai facem circ… eh… 2 zile și pe urmă, cine știe când sau dacă o să-l mai revăd. Înghit cât pot și o să încerc să explodez mai rar. Probabil chiar le e greu și lui A&A că prietenii lor cei mai buni nu-și vorbesc.

Mă calcă pe picior.

– Auch!

– Scuze!

Mă împinge cu șoldul.

– Hei!

– Scuze!

Îmi dă peste mână și-mi zboară sticluța cu loțiune tonică din mână.

– Hai că ești culmea! Ce pana mea vrei, n-ai spațiu?!

– Nu. Îl umpli tu. Dau pe dinafară, nu vezi?!

– Ha ha. Civilizat, băiatu’! Ca să treacă zilele astea cât mai repede și liniștite și să scăpăm unul de altul!

Se întoarce spre mine și mă fixează cu privirea aia verde a lui de mi se înmoaie picioarele dintr-o dată. Ridică o mână și începe să-mi traseze chipul cu degetele. E o atingere ușoară ca aripile unui fluture. De la tâmplă, la colțul ochiului, de-a lungul obrazului și se oprește la colțul gurii. Ochii din verdele strălucitor, se întunecă. Instinctiv, fac un pas spre el, iar acum doar 5 centimentri ne despart. Înclină capul ușor și gura-i se aliniază cu a mea.

– Poate eu nu vreau să scap de tine… M-am săturat să aștept să-ți treacă supărarea, Lara… șoptește ușor. Sunt cinci ani de atunci.

– Cinci ani și trei luni, spun tâmpește.

– Și patru zile, dacă vrei. M-am săturat, Lara… Mi-e dor de gura asta a ta. Mi-e dor de tine… Habar n-ai de câte ori, am visat să te mai pot atinge o dată… La naiba, măcar să te am în fața mea…

Cine-i ăsta din fața mea?! Doamne, ce spune?! Rămân împietrită, privindu-l în ochi. Mintea nu mai reacționează, e gelatină deja. Degetul mare i se plimbă pe buza mea de jos și mă înnebunește… respir din ce în ce mai greoi… Suntem aproape lipiți unul de celălalt, iar piepturile ni se mișcă în unison. Își apropie încet fața de a mea. Inima începe să-mi bată nebunește în piept, mai să vrea s-o ia la sănătoasa. Parfumul lui, izul fad de alcool amestecat cu mentă îmi inundă nările. Pleoapele-i se scurg ușor către obraji. Doar câțiva centimetri și…

– Hai, grăbiți-vă o dată, că mai sunt și alții la rând!

Ale! Fac în grabă un pas în spate și mă lovesc de cabina de duș. Înjur și-mi arunc în grabă toate cele în gentuța cosmetică și trec în zbor pe lângă Marius ce încă e în același loc și Ale, care ne zâmbește ștrengărește. Înainte să închid ușa la cameră, îl aud pe Marius:

– Ai o sincronizare impecabilă, A! Merci mult!

– N-ai pentru ce, drăguțule. Oricum….

Răspunsul lui Ale s-a pierdut în urma ușii închise. Mi-arunc gentuța pe noptieră și m-așez pe pat. Inima îmi bate nebunește încă. Ce naiba s-a întâmplat acolo? Ah! Și acum vine în cameră! Ce să fac, ce să fac?! N-am nicio explicație pentru mai devreme și nu știu ce aș putea să zic. Gata, mai bine fac pe proasta! Mă întind rapid, îmi trag plapuma peste cap și mă prefac că dorm. Oi vedea eu mâine cum o scot la capăt, deocamdată aleg ieșirea cea mai ușoară.

Se aude ușa deschizându-se și Marius chicotește înfundat.

– Deci d’asta mi-ești. Vrei să te prefaci că dormi. Oricum, nu scapi weekend-ul ăsta!

Tac mâlc și încerc să-mi controlez respirația. Aud un fâșâit și plapuma se ridică. Patul se lasă cu un mic scârțâit sub greutatea lui Marius. Ce aiurea e să te prefaci că dormi! Ar fi trebuit să pun o pernă între noi, cum fac ăia prin filme! Să nu depășească cumva jumătatea lui de pat în somn.

– Știi… dacă vrei, pot să mă duc și în living. E nasoală canapeaua aia, dar aia e… dacă vrei, mă duc.

Mda, isteț mai ești tu! Fă-mi oferta asta acum ca să mă dau eu de gol că nu dorm! Așa fraieră mă crezi?!

– Să știi că-mi pare rău pentru noaptea aia…

Oh, nu… Ce face ăsta?!

– Eram un copil idiot, Lara! Aveam 15 ani… ce naiba știam eu atunci?! Eram în “călduri” tot timpul și fetele erau cea mai mișto descoperire…

Mda… și aia e o scuză pentru hai să ne bătem joc?!

– Lara… știi că era un joc, da?! Adică… era “învârte sticle”, pentru Dumnezeu! Toți ne-am sărutat cu toți atunci!

Da, dar eu doar cu tine mă sărutasem… și tu ai zis că habar n-am să sărut, că Ana e cea mai bună la așa ceva și că…

– Îmi pare rău. Nici nu știi cât de rău. Am fst un copil idiot, știi bine. Mă cunoști. Eram pilit… La naiba! Aveam 15 ani…

Da da… scuze, scuze… Trebuie să recunosc, o parte din mine ar vrea să dea plapuma la o parte și să mă rățoiesc un pic la el, altă parte se bucură pentru că-l aud că se chinuie un pic cerându-și scuzele astea, dar în ultimă instanță, tot tăcerea mi-e prietena cea mai bună. Da, m-a umilit atunci și au râs toți de mine săptămâni în șir… ba au mai zis deștepții și la școală pe la unul, pe la altul… Nu că mi-ar fi păsat prea mult de zvonurile astea. M-a durut doar ce a zis el… modul cum a zis-o… și mai ales… Ana?! Serios?! Se sărutase tocmai cu Ana?! Da… cred și eu că aia era pricepută că doar toți făceau cu rândul la ea.

– Lara… știu că nu dormi… dar poate e mai bine așa… Probabil că așa o să reușesc și eu să-ți spun tot ce am pe suflet.

Sunt ochi și urechi! Eh, nu chiar ochi, dar…

– Știu că au trecut ani de zile de atunci, am tot sperat că o să treci peste, dar… e o ranchiună de copii mici și… măcar de ar fi fost ceva mai grav.

Râde încet… e un râs nervos…

– Mda… nu că mi-aș fi dorit să fie ceva mai grav… dar am pierdut atâția ani, Lara… Atâția ani de prietenie și cine știe… Lara, mie-mi placi. Mi-ai plăcut de când te știu.

Ceeeeeeeeeeee??????!!!!

– Nu știu… am avut întotdeauna visul ăsta în cap că Adi va fi cu Ale, iar eu cu tine… Eram cei patru fantastici. Prieteni de mici. Ne înțelegeam de minune și chiar îmi plăceai. Avea capul plin de vise pentru mai târziu. Zi-mi naiv sau… nu știu, cum vrei tu, dar chiar vroiam să fiu cu tine.

E clar! Ăsta a băut mai mult decât am crezut.

– Și vreau în continuare, să știi. Poate că nu te mai cunosc așa bine… Au trecut, totuși, ceva ani. A fost exact perioada cea mai frumoasă, perioada în care am crescut, ne-am maturizat, ne-am mai schimbat… iar eu am pierdut toate astea. Poate ești altfel, dar știu că oricât de mult te-ai schimbat, în definitiv, ești tot căpșunica mea. Ești aceeași fată dulce… Am aflat multe despre tine de la Adi…

Inspiră și expiră încet… greu… un oftat din acela prelung ce vine tocmai din cotlonul cel mai ascuns al sufletului.

– Sunt cam patetic, știi… Cred că n-a fost zi să nu-l sun pe Adi… câteodată și pe Ale… să aflu despre tine. Tot. Tot ce puteam afla. Orice informație sau eveniment era important pentru mine. Habar n-ai cât de greu mi-a fost anul trecut, la majoratul tău… Știi că am stat în fața clubul 4 ore?! Să-mi fac curaj să intru să te văd?! Aș fi vrut să fiu la brațul tău… să te sărut și să-ți șoptesc în păr, urări de mine… Două minute te-am privit când, în sfârșit, am intrat. Dar m-a văzut Ale și a venit să-mi spună că nu e cazul să vin… că erai cu un tip și erai fericită… că n-avea sens să-ți stric noaptea… Ai primit cadoul meu…?! De fapt, știu că l-ai primit… l-am văzut mai devreme la gâtul tău… Sper că asta înseamnă că ți-a plăcut…

Lănțișorul meu…?! Ah, Ale, mă omori tu pe mine…!! Am uitat de mult cum să mai respir… Nu mi-am închipuit niciodată că Marius ar fi putut avea sentimente pentru mine… îmi doream asta, dar mă trata mereu ca pe o soră și săruturile și le împărțea în stânga și-n dreapta, oricum…

– Mi-am dorit ca tu să fii primul meu sărut, dar n-a fost posibil. Ana aia m-a luat prin surprindere… habar n-aveam ce să fac.

Râde ușor, amintindu-și probabil…

– În fine… Nu vreau să vorbesc despre ea. Dar să știi… chiar am vrut să fii primul meu sărut, primul meu “te iubesc” și prima fată cu care să fac dragoste… Te iubesc, Lara! Nu pot și nici nu vreau să mi te scot din suflet. Vreau să încercăm să ne cunoaștem, să fim împreună. Tu vrei?! Dă-mi o șansă, te rog! Chiar îmi doresc să fii prima fată din viața mea…

Glasul i s-a înmuiat și abia am auzit ultimele cuvinte, dar nu am mai reușit să mă abțin. Am izbucnit într-un râs isteric, am aruncat plapuma după mine și am fugit la baie. Mi-a luat câteva minute bune să mă liniștesc. A fost drăguț, dar multe înflorituri pe acolo… Doamne, ce-o fi fost în mintea săracului băiat atâția ani! Mi-a plăcut Marius și-mi place în continuare… dar atâția ani au trecut, ani în care îl boscorodeam la fiecare prim sărut pe care îl dădeam altcuiva pentru că mi-era teamă să nu râdă de mine că nu știu să sărut. Traume de puștoaică de 14 ani, care m-a urmărit până în prezent. Și ce-a fost aberația aia cu “prima fată”?! S-o fi auzit ce spune…?! Cine naiba să creadă că n-a fost cu nimeni până acum?! Mă iubește… aha… vezi să nu… Off, ce mă fac?! Ce să spun?! Și ce naibii îmi bate inima în halul ăsta?! Obrajii mi-s roșii, pupilele dilatate, corpul îmi frige… Răcesc, iar prezența lui mă dă mai rău peste cap. Mă stropesc iar cu apă rece pe ochi și hotărăsc să mă duc în cameră. Aia e, nu mai pot să mă ascund și în frigul ăla din living sigur nu mă duc să dorm!

Deschid ușa și dau nas în nas cu… Marius. Nu m-am speriat, dar privirea mi-a rămas blocată pe bustul său gol… era o adevărată operă de artă… nicio imperfecțiune și trei perechi mândre de mușchi la vedere. Ce să vezi?! Niciun fir de păr!

S-a apropiat în tăcere și mi-a cuprins fața în palme. A început să-și plimbe ușor degetele pe obraji, pe buze, coborând spre gât, pe braț, atingându-mi ușor conturul sânilor, oprindu-se pe șolduri. M-a tras mai aproape de el. Eram ca o statuie, pierdută în privirea lui. Nu mai puteam să respir. Și-a apropiat fața de a mea și buzele ni s-au atins. Mai întâi timid, tandru și apoi din ce în ce mai pasional până am simțit că amețesc și m-am rezemat cu brațele de pieptul lui gol. Eram ca o păpușă fără vlagă. Mi-a trasat conturul buzelor cu limba, cerând parcă permisiune să intru. Mai aș fi putut să gândesc în clipa aceea?! Am întredeschis buzele și totul a escaladat de acolo. Un sunet ciudat, între un oftat și un mârâit posesiv. Și-a înfipt mâna dreaptă în păr, trăgându-mă mai mult spre el, dorind parcă să mă contopească în trupul lui. Mă sărută nebunește. Se oprește, mă mușcă de buze ușor, îmi dă un pupic scurt și iar începe asaltul. Doamne… face ce vrea din mine! Cine sunt?! N-am fost în viața mea sărutată așa. Încet… cu greu… cu zeci de săruturi mici apăsate pe buze, pe obraji, pe pleoape, pe gât… mă ia de mână și mă trage după el…

– Hai în cameră, te rog. Hai să vorbim. Doamne, ce dor mi-a fost de gura ta!

Sunt o marionetă. Nu scot niciun sunet și-l urmez. Ce s-a întâmplat cu mine?! Ce înseamnă asta?! Doamne… m-am sărutat cu Marius! Și ce mai sărut. Am complicat lucrurile de un milion de ori… Ce să fac?! Cum să ies din asta?! Dar oare, chiar îmi doresc să ies…?! Se oprește în mijlocul camerei, mă întoarce cu fața către el și-mi dă un pupic pe vârful nasului…

– Lara, iartă-mă, te rog, pentru tâmpenia aia! Dă-mi o șansă, lasă-mă să-ți arăt cum sunt. Lasă-mă să te fac fericită.

Îmi presară pupici pe toată fața…

– Știu că poate te-am surprins, dar te rog… nu ignora toată această chimie dintre noi. Când te-am sărutat, am simțit că mi se mută pământul de sub picioare. Dacă ai simțit și tu măcar un pic din toate astea, hai să exploatăm împreună ce e între noi. Eu știu ce simt, știu că te-am luat prin surprindere, dar înnebuneam dacă nu mă apropiam de tine. Habar n-ai ce greu mi-a fost!

Ridic privirea, nu zic nimic… nici nu știu ce… sunt prea confuză acum. Îmi vorbește de iubire, îmi vorbește de relații… mie. Mie, care azi dimineață, nu dădeam doi bani pe-un băiat. Ridic mâna și-l mângâi ușor pe obraz. Nu zic nimic. Mă ridic pe vârfuri și m-apropii ușor de gura lui. Nu zic nimic. Îl sărut. Nu zic nimic. Îl simt cum îmi tremură în brațe. Inima deja e nebună, saltă și se zbate de parcă ar vrea să fugă de la mine. În stomac am un gol. Ce fluturi, ce albinuțe și bondărei?! E toată grădina zoologică acolo… Doamne, nu știam că un sărut îți poate tăia răsuflarea în asemenea hal. Îi înconjor gâtul cu brațele și mă ridică ușor, strângându-mă de șolduri. O mână i se mișcă încet, strecurându-se printre bluză și pantaloni, atingându-mi pielea goală.

– Doamne, de când mi-am dorit să pot face asta, îmi șoptește pe buze.

Mă înfior și tremur. De plăcere, de emoție, de necunoscut. Nici eu nu știu de ce. Off, ce-mi faci tu, Marius?! Camera se învârte parcă în jurul meu… și dintr-o dată, picioarele mi se înmoaie, nemaiputând să-mi susțin propria greutate. Simt că mă prăbușesc. Din fericire, însă, Marius mă prinde. Mă ia în brațe și m-așează în pat. Am început să tremur necontrolat. La naiba! Am frisoane!

– Hai, liniștește-te, micuțo! Vorbim mâine, dacă e! Avem tot timpul din lumea acum. Ai răcit, cred… Te-am văzut și mai devreme că nu ți-e bine… și oboseala…

M-a învelit bine și m-a luat în brațe, strângându-mă cu putere la piept.

– Aici e locul tău, micuțo! Aici a fost dintotdeauna.

Am început să plâng încet. Emoțiile m-au copleșit, vocea mi-e pierită de mult… Nu știu ce să zic. Cum să reacționez. Prea plină ziua asta. Prea multe pentru mine.

– Sshh… hai dormi…

A început să-mi șoptească la ureche o mulțime de lucruri pentru a-mi distrage atenția și a mă calma… Despre ce chin a fost când a văzut că mi-am ales alt liceu la care să merg… despre cât de greu i-a fost când a plecat la București și știa că nu mai suntem nici măcar în același oraș… despre cum și-a jurat că va face orice să mă aducă în viața lui… măcar o șansă să ne dăm că el credea că vom avea o poveste frumoasă…

Încălzită de căldura corpului său și cu vocea-i caldă în ureche, m-am liniștit până la urmă și am adormit.

Când m-am trezit de dimineață, eram încă ghemuită în brațele lui, puțin confuză și amețită. Mare parte din zilele ce-au urmat, le-am petrecut în pat, sub stricta supraveghere și îngrijire a lui Marius. Răcisem. Rău.

Dar am avut timp din plin să vorbim și să lămurim lucrurile… Nu am uitat niciodată prima noapte în doi când nu s-a întâmplat nimic, dar nici pe următoarele în care s-a întâmplat… Până la urmă, am fost primul/prima celuilalt, oricât de nebunesc ar suna asta… și sper că vom fi și ultimul/ultima…

SFÂRȘIT

EmM

PS. Dacă v-a plăcut și mai doriți astfel de povestioare, dați-mi de știre!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Short Stories și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Iarna – anotimpul celor mai frumoase povești de iubire (#2)

  1. Pingback: Iarna – anotimpul celor mai frumoase povești de iubire (#1) | Navigand printre Suflete

  2. illusion zice:

    Bine ca nu ne-ai tinut in suspans prea mult! Mai vrem! Mai vrem!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Sunt de acord cu Illusion. Mai vrem 😀

    Apreciat de 2 persoane

  4. Pingback: Jurnalul lui EmM (#2) | Navigand printre Suflete

  5. Da, mi-a placut! La fel ca si ceilalati-Mai vrem!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s