Random Love Story #4 (Vlad)

mamasifiu

#1 Mara
#2 Vlad
#3 Lorena

Vlad

Să-mi bag … în ea de viață! Ce Dumnezeu se întâmplă cu mine?! Sunt total întors pe dos și nu pot să-mi dau de cap!

Azi-noapte au fost cele mai urâte momente din întreaga-mi viață! Prietenii mei cei mai buni s-au despărțit, l-am bătut pe Andrei deci e safe să spun că nu-l mai pot numi prieten, am fost aruncat din club, iar Mara… era… bine?! Cred. Nu știu. Dar e singură acum. Ar trebui să sar în sus de bucurie, dar n-o pot face. Ar trebui să profit de oportunitatea care mi s-a ivit, ar trebui să-i vorbesc, să-i spun ceea ce simt. Ceea ce am simțit din prima clipă când am pus ochii pe ea. Dar n-am putut să scot nici măcar un cuvânt din gură, iar acum lucrurile sunt un pic ciudate între noi. Cred. Nu știu. Poate o fi totul doar în mintea mea.

M-a rugat să rămân azi noapte lângă ea. Am crezut că va fi cea mai grea noapte din viața mea: s-o am, în sfârșit, atât de aproape lângă mine, în brațele mele pentru o noapte întreagă. Dar n-a fost așa. Am privit-o o bună bucată de timp cum dormea, urmărindu-i frumosul chip și ascultându-i respirația. Așteptam acel ceva de care auzi peste tot în filme sau cărți, sentimentul acel de împlinire, de descoperire în sfârșit a celeilalte jumătăți, dar la naiba, n-a fost deloc așa! Și nici n-am atins-o ca un ciudat sau să am vreo reacție fizică la apropierea corpului ei. Când s-a ghemuit lângă mine și a pus capul pe pieptul meu, am îmbrățișat-o, dar… nimic. Oi fi stricat?! N-oi răspunde iubirii sau Marei?! Mi-am petrecut atâția ani din viață admirând-o de departe, fiindu-i ca un frate și suferind în tăcere de o iubire neîmplinită… ca acum să simt doar asta?! Nu… sigur e doar din cauza evenimentelor recente. Alt motiv nu e!

Dimineața asta a fost aiurea rău, însă! Nici nu mă dezmeticisem bine că au dat năvală Ariela și Lorena! Cică au venit ca suport moral. Mda, probabil că va fi nevoie. Tot cred că Mara e încă în șoc și nu realizează ce s-a întâmplat pentru că altfel, să mor dacă îi înțeleg calmitatea. M-a speriat un pic aseară, dar mă tot gândesc că ce va fi mai rău va veni zilele următoare. A trebuit să-mi fac vira rapid, n-oi avea nicio problemă să locuiesc cu două fete în același apartament, dar să stau între trei fete înarmate cu ciocolată și băutură?! Nu, mulțumesc! Am și eu ceva bărbăție în mine!

M-am cărăbănit la Robert și mi-am petrecut câteva ore bune jucându-ne tâmpenia aia de Fifa, dar a trebuit să mă întorc până la urmă acasă. Mâine dimineață trebuie să fiu la muncă și după aseară, am nevoie de câteva ore de somn liniștit. Și iată-mă acum, stând întins în pat, cu ochii pe tavan, meditând încă la vârtejul ăsta ce se află în capul meu. Fetele sunt încă în living, înconjurate de rămășițele party-ului improvizat și uitându-se la vreo comedia d’aia romantică, sunt sigur.

E nasol că sunt iar singur cu gândurile mele. Urăsc momentele astea. Nu funcționez ca alți băieți pe care-i doare în paișpe de sentimente și chestii complicate, gen prietenii între băieți și fete. Toți ne-au spus că nu există așa ceva, iar în timp ce Mara se certa cu ei și le aducea fel de fel de contraargumente, eu îmi țineam gura, aprobând-o pe Mara atunci când se uita la mine pentru încurajare, în secret, însă, dându-le lor dreptate. Nu există prietenie între un băiat și o fată! Unul dintre ei sigur urmărește un interes ascuns!

Am crezut că Mara și Andrei vor fi pentru totdeauna împreună, dar uite-i despărțiți! Am crezut că sentimentele mele vor fi întotdeauna platonice, dar uite că acum nu mai știu sigur nici ceea ce simt! Am crezut că am trecut peste, că m-am împăcat cu situația și cu rolul meu în povestea asta, dar acum nu mai știu unde stau și ce trebuie să fac!

Și colac peste pupăză, nu pot să-mi scot din minte privirea Lorenei de dimineață! Mă întorc iar și iar la acel moment în care s-a uitat la mine surprinsă, admirativ chiar pentru o secundă când și-a plimbat ochii pe corpul meu, ca mai apoi dezamăgirea și chiar, iritarea, să-și facă loc pe chipul ei. Și ce-a fost cu replica aia “Te-ai mișcat mai repede decât m-am așteptat!” ?! Ce și-o închipui?! Că m-am culcat cu Mara?! Așa părere are ea despre mine?! De ce s-a smucit în halul ăla când am vrut s-o opresc să-i explic?! Și de ce pana mea simt cum mi se strânge inima mică mică de câte ori revăd în minte scena de dimineață?!

Ah, ce-mi doresc ca măcar o dată în viață să nu-mi mai pese de cei din jurul meu și mai ales, de fetele din viața mea, să nu mai stau ca idiotul să disec totul! Oricum, nu sunt în stare să le înțeleg așa că nu știu de ce mai mă chinui!

– Vlaaaaddd!!

O aud pe Mara strigând din living. Minunat! Ori fac pe șoferul, ori sunt trimis după provizii. Totuși, n-am inimă în mine să le ignor.

– Ce e?!

– Du-te și tu cu Lore! Are nevoie de un șofer și niciuna dintre noi nu poate conduce în starea asta.

– Teeee rooooogggggg! E super truper important!!!!

Bolborosește și Ari… A luat-o serios pe ulei.

– Sper că e cu adevărat important și nu e doar vreun capriciu de-al vostru sau nevoia de mai multă băutură!

– Nuuu… promiiiittt… Trebuie să meargă să-l ia pe Daviiiddd…

– Ari, taci, pentru Dumnezeu!

Hmm. Interesant. David?! Cine e tipul ăsta?! Și de ce n-am auzit până acum de el?! Până să-mi pot vocifera calumea gândurile, îmi tare Lorena vorba:

– Hmm… ești cam tăios la vorbă, băiețel! Vii sau nu?! O să afli când ajungem la destinație dacă ești așa curios!

Pff. Se pare că șofer o să fiu. N-o refuz pentru că pare ușor speriată Lorena la gândul că aș face-o, chiar dacă se ascunde sub bravada asta. De un an de când o cunosc, am văzut-o pe Lore de multe ori intrând în ofensivă, fără să-ți dea voie să-i pui prea multe întrebări personale.

– Hai! Mergem cu mașina ta?!

– Da.

– Ia-ți cheile și geaca!

– N-am nevoie să-mi spui tu ce să fac, să știi! Nu sunt chiar atât de beată!

– Te-oi mai fi trezit tu, dar ești destul de intoxicată, oricum! Miroși ca o distilerie!

– Serios?! Rahat! Rahat! Rahat!

O văd cum caută franatic în geantă și scoate o sticluță de parfum și efectiv, și-o toarnă pe ea, la cât de mult folosește.

– Ce Dumnezeu faci?! Nu ești sănătoasă?! N-o să mai pot respira cu tine în mașină!

– Taci din gură că n-o să mori, nu e drumul atât de lung!

Scoate și un pachet de Airwaves aproape plin și văd cum bagă gumă după gumă în gură. Râd pe înfundate. Lore ridică ochii din oglinda în care se străduia să-și șteargă machiajul și mă pironește cu un amestec de nedumerire și iritare.

– Ce mai e acum?!

Ridic mâinile defensiv, încercând să-mi ascunde chicoteala.

– Nimic! Doar… te străduiești foarte mult să ascunzi de unde vii, dar nu prea reușești, să știi. Oricine își poate da seama că ai băut!

– Mda. Nu contează prea mult. Nu cred că o să aibă nimeni timp să fie atent la mine acolo unde merg! Intru și ies repede!

– Păi și… David?!

Pălește ușor la auzul numelui și mă întreb din nou oare cine e misteriosul David.

– David… văd eu ce va fi cu el! Ce-ți pasă ție?!

Hm.

– Nu mai scoate ghearele, pisicuțo, că nu mi-e teamă de câteva zgârieturi! Vezi să nu te alegi tu cu răni mai adânci.

O aud bolborosind ceva în barbă. Suna a “am destule din alea”, dar…

– Ce-ai zis?!

– Nimic! Condu acolo și taci din gură! La cât vorbești, parcă tu ai băut, nu eu!

– Dacă mi-ai spune și unde trebuie să mergem, ar fi bine…

Își dă ochii peste cap, dar nu-mi dă nicio replică. Își dă și ea seama într-un final că stăm de 5 minute în mașină fără să-mi fi dat vreo indicație.

– În Basarab trebuie să ajungem. Cam pe lângă stația de metrou. Îți spun acolo pe unde s-o iei.

Drumul îl parcurgem în liniște și din colțul ochiului, o tot văd pe Lorena fremătându-se și încercând să salveze cât mai mult aparențele. Ochii ăia roșii or s-o dea de gol, însă.

– Dreapta aici! Uite un loc de parcare acolo! Așteaptă-mă aici!

– Nu vrei să vin cu tine?! Poate ai nevoie de aju…

Dar Lorena deja a sărit din mașină, trântind portiera. Se pare că se descurcă. Nici nu mi-a spus cât o să dureze… dar dacă întârzie mai mult de o jumătate de oră, o s-o sun.

Mi-arunc ochii prin cd-urile Lorenei pentru că e imposibil să nu le vezi revărsându-se din suportul de la casetofon. Câteva albume de la Guns’n’Roses, Depeche Mode, Holograf, One Direction, Blue, Taylor Swift, cred că toată colecția de la 3SE și… Andreea Bălan?! WTF?! Doamne, ce gusturi are fata asta?!

Nu trec 5 minute că o văd venind grăbită spre mașină cu… un copilaș în brațe?! Ha! La asta sigur nu mă așteptam! Intră repede în spate, închizând portiera încet și aruncând o ditamai geanta pe care o avea pe umăr lângă ea, pe banchetă… Copilul cred că doarme, prea e liniștit.

– Hai, pleacă! Mai repede, te rog! Nu vreau să fim văzuți?!

– Poftim?! Cum adică nu vrei să fim văzuți?! Dar ce-ai făcut, ai răpit copilul?!

– Nu!

Se revoltă pe un ton ridicat, ca mai apoi să vorbească iar în șoaptă…

– Nu! Cum poți să crezi așa ceva?! Doar că o să coboare Sanda imediat și nu vreau să mă vadă în mașină cu un băiat… Te rog, hai pleacă!

– Bine, bine! Încotro?! Ne întoarcem la Mara?!

– Nu! Asta mai lipsea… Mergem la mine acasă! Stau la Timpuri Noi… ia-o pe la gară, o tai pe Berzei ca să ieșim în Spaiul Independenței și apoi urmezi Unirii și îți spun acolo pe unde s-o iei… Dă drumul la casetofon, te rog și pune cd-ul ăla fără copertă ca să nu se trezească David. Nu-l da prea tare!

– Ok!

Trebuie să recunosc că faza asta depășește cu mult tot ce s-a întâmplat zilele astea! Cine e David?! Vreun frate, nepot, verișor…?! Și de ce e Lore așa speriată să nu fie văzută cu mine?! E ciudat s-o văd pe rebela de Lore cu un copilaș în brațe. Îl ține protector, încercând parcă să-l ascundă. De mine oare?! Nici nu-i seamănă. Ea e albă la porțelanul, iar el e chiar închis la culoarea pielii. Nu știu ce amestec o fi ăla din părul ei, dar sigur nu e brunetul creț pe care îl are băiețelul. Nu cred că îi e rudă. O fi vreun copil de care are grijă, un fel de job?! Hmm… posibil.

Mă apropii de zona unde a spus Lore că locuiește și mă uit întrebător în oglinda retrovizoare, așteptând noi indicații.

– Dă colțul după parc! După căminul de la Titulescu, fă a doua la dreapta!

Îi urmez întocmai indicațiile și caut un loc de parcare. Văd în față că e stradă înfundată, deci nu mai am încotro să mă duc. Nici nu opresc bine mașina că Lorena deja îmi întinde niște bani.

– Ia, de metrou sau taxi ca să ajungi acasă! Merci că m-ai ajutat!

– Unde crezi că plec așa repede?! Hai să te duc până în apartament și o să mai stau nințel prin preajmă să văd că ești în regulă!

Dă rapid din cap într-o parte și alta.

– Nu, nu! Mă descurc, stai liniștit! Nu’s grele!

– Nu-i vorba de asta, Lorena. Ești singură acasă?!

O văd privindu-mă nedumerită…

– Dacă ești singură, n-am de gând să te las cu un copil de capul vostru. Știu că ți se pare că ești în regulă, dar ai consumat mult alcool. Până nu mă conving că e totul bine, nu vă las singuri!

Deschide gura, încercând să spună ceva – sunt convins că vrea să mă trimită pe drumul meu, dar i-o retez din nou.

– Nu încerca să mă faci să plec că n-o să-ți iasă! Nu te las până nu vine cineva sau nu te văd eu că ești ok.

– Bine… spune înfrântă. Hai, ia gențile și vino după mine.

Aparent, am parcat fix în fața blocului ei. Urcăm trei etaje pe scări – liftul nu funcționează și scotocesc prin geantă după chei. Cum deschid ușa, o las pe Lorena să treacă cu copilul și pășesc și eu în urma ei. Ridic privirea și…

Unde mă aflu?! Sunt într-o garsonieră relativ mică și chiar dacă e îngrijită, prin toate colțurile sunt cutii cu jucării, plușuri, mașinuțe și alte minunății. Mobila, deși cu gust aleasă, se vede că e mai veche. Pe un perete este o bibliotecă – șifonier și între corpurile acesteia, este o canapea ce pare a fi extensibilă. Lângă el este un pătuț de copil cu alte jucării ce se ivesc printre zăbrele. Bucătăria e mică și se vede din locul unde mă aflu pentru că nu mai are niciun perete despărțitor. Doar o ușă în dreapta ei, probabil baia. Totul este vesel colorat, în nuanțe de portocaliu și roșiu, cu pete de alb. Dar… pe lângă jucării, ce m-a uimit sunt pereții… Sunt plini de fotografii cu Lorena împreună cu copilul. Ici – colo, câte una în care sunt împreună cu Ari și într-un colț e alta cu gașca de la ziua Arielei.

– Lorena… ai ceva să-mi spui?!

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Random Love Story și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Random Love Story #4 (Vlad)

  1. Ema zice:

    Ce fain, apare iar Vlad :D. Nu mai continui povestea? 😀

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Random Love Story #5 (Lorena, Vlad și Mara) | Navigand printre Suflete

  3. Pingback: Random Love Story #5 (Lorena, Mara și Vlad) | Navigand printre Suflete

  4. Pingback: Random Love Story #6 (Vlad) | Navigand printre Suflete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s