Happy B-day to Me! Concurs Aniversar!!

Așa cum spune și titlul… „La mulți ani!” mie și blogului meu!!

Acum câțiva ani buni, am debutat cu un alt blog, pe o altă nișă și o altă platformă. De fapt, se voia a fi blog de beauty sau cel puțin, în acea arie, dar cu timpul l-am umplut cu mai multe… nu-l tranformasem în blog generalist, dar… o dată cu participarea la campania vALLuntar și chiar câștigarea uneia dintre ediții (iei mie!), mi-am redescoperit pasiunea dintâi: cărțile și comentatul lor. Tot atunci, mi-am dat seama că deși, pasionată ca orice tânără de beauty and fashion și, deși eram un pic spre zona „obsedată” de cosmetice și de ce mai e nou, nu o să fiu niciodată precum adevăratele bloggerițe din acea nișă. Le urmăresc și astăzi cu drag pe unele dintre ele și mă bucur că am avut ocazia de a le cunoaște și personal, dar m-am retras din acea lume. Blogul a rămas, însă, acolo, laolaltă cu tot ce am scris! Nu l-am mai răsfoit de mult timp… poate acum că m-a năpădit nostalgia, o să dau o fugă pe acolo.

A urmat o perioadă de reinventare, de căutare, de… școală, pur și simplu. Știam că-mi place să scriu, știam că am zeci de foi aruncate prin toate colțurile, caiete pline de fragmente scrise, o mulțime de idei, dar nu știam ce să fac cu ele. Așa a luat naștere pagina de Facebook a blogului, pe 9 iunie 2013, iar în decembrie același an, scriam prima postare aici. „Ș-am plecat la drum” fix pe 13 – pentru mine, e o zi norocoasă. ❤ Nu știu dacă a fost coincidență, nu mai știu dacă am făcut-o intenționat, dar am făcut-o! De obicei, lumea își face blog și apoi pagină de facebook. Eu… am vrut să fiu mai specială! 😀

Așa că astăzi îmi spun "La mulți ani" mie și blogului meu! Sunt 2 ani de atunci, 2 ani în care m-am pierdut adeseori pe drum, am fost descurajată – nu de numărul cititorilor, ci de persoanele din jur care aflau de blog… Dar au trecut… și după o mare dezamăgire de anul acesta sau mai bine să le numesc, un șir de dezamăgiri și după o nouă sfătuire cu mine însămi, am hotărât că orice voi face și oriunde mă va duce viața, la mine în colțișor mă veți găsi mereu! Scrisul este pentru mine un mod de viață și nu pot renunța… o s-o fac oricum, oriunde, chiar de nu exista acest blog așa că de ce să nu scriu aici, unde să pot interacționa cu voi?!

Așa că în amintirea acelei campanii vALLuntar care m-a adus astăzi aici și cu ajutorul căreia am descoperit această minunată scriitoare, voi face o mică sărbătoare la mine acasă și voi dărui unui cititor norocos unul dintre romanele scriitoarei mele preferate Ceceliei Ahern – „Suflete pereche”.

IMG_20151205_142439

Ce trebuie să faceți?!

Simplu! Urmăriți-mi pagina de facebook aici și dați un share concursului! Apoi, lăsați-mi mai jos comentariu cu numele de facebook și link-ul share-ului!

Vreți șanse în plus?! Comentați articolele de pe blog și lăsați-mi link-urile lor în același comentariu!

Câștigătorul îl voi extrage cu Random.org!

Mult succes și nu uitați să vă înscrieți și la HOP-ul de Crăciun!!

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concursuri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la Happy B-day to Me! Concurs Aniversar!!

    • EmM zice:

      Nu asa se pune in mod corect link-ul share-ului. Tu ai pus si aici, ca si la celalalt concurs, link-ul profilului de facebook. Ti-am acordat sansa participarii doar pentru ca am stat si am cautat share-urile si am vazut ca le ai. Altadata n-o sa se mai intample asa 🙂

      Apreciază

  1. Fb Catalina Coman

    La multi ani!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Cristina Dumitrescu zice:
  3. Audrey zice:

    Reblogged this on The Sagittarius Books and commented:
    Un concurs aniversar pe blogul https://navigandprintresuflete.wordpress.com

    Apreciat de 1 persoană

  4. Andreea Dobre zice:

    FB:Andreea Dobre

    Apreciat de 2 persoane

  5. Simona M. Stavarache zice:

    Like: Stavarache M. Simona
    Share: https://www.facebook.com/Bonnieithil/posts/1016650838401204?pnref=story
    La multi ani si sarbatori fericite!

    Apreciat de 2 persoane

  6. Cristina Popescu zice:

    La multi ani blogului!
    FB: Cristina Poepscu
    Share: https://www.facebook.com/popescu.cristina.167/posts/10205829166667886

    Apreciat de 2 persoane

  7. Pusa Raisa zice:

    La multi ani tie si blogului tau draga mea !
    FB Pusa Raisa
    share :https://www.facebook.com/pusa.raisa/posts/979742538729556

    Apreciat de 1 persoană

  8. Gabriela Gabriela Gabriela zice:

    La multi ani!
    Share: https://www.facebook.com/gabriela.gabriela.564/posts/497000980478649
    FB:Gabriela Gabriela Gabriela

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s