Recenzie: „Delirium” (#1 Delirium) – Lauren Oliver

Heiiii, guys! Am citit câteva romane chiar reușite în ultimul timp așa că o să am material de recenzii pentru perioada următoare ;)) Sper să reușesc să postez măcar câte una la două zile, având în vedere că vine vacanța/mini-concediul și poate vă voi tenta cu câte una, câte alta…

De obicei, citesc așa cum ascult și muzică 😀 de absolut toate genurile (înțelegeți voi) așa că am ajuns zilele acestea și pe tărâmuri distopice, în America lui Lauren Oliver, o Americă bolnavă de amor deliria nervosa.

Am citit multe asemenea romane de-a lungul timpului, dar nu-mi amintesc să fi făcut vreo recenzie pe blog… V-am spus eu că trebuie să îndrept multe lucruri – acesta este și proiectul pe anul viitor! Dar despre acestea, cu altă ocazie…

IMG_20151009_060921

„Delirium” – trilogia lui Lauren Oliver – este tradusă în întregime la noi în țară așa că nu trebuie să vă faceți griji că o veți începe și va trebui să așteptați luni sau ani până la următorul volum.

Însă, haideți să vedem din ce este compusă cu adevărat această serie pentru că sunt și câteva nuvele companioane, de care, cei care citiți în engleză, ați dori să știți:

0.5 – Annabel – povestea mamei Lenei
1. Delirium
1.1. Alex – prinderea, dar și evadarea lui Alex
1.5. Hana – despre experiența Hanei cu tratamentul obligatoriu
2. Pandemonium
2.5. Raven – povestea lui Raven – personaj pe care îl veți cunoaște în volumul 2
3. Requiem

Nuvelele companioane au foarte puține pagini, 30 – 40 sau ceva pe acolo așa că vă dați seama de ce editura n-a putut să aducă aceste ebook-uri și la noi pe piață.

Descrierea romanului:
„Se spune că leacul iubirii mă va face fericită pe veci.
Și întotdeauna am crezut asta.
Până acum.
Acum totul s-a schimbat.
Acum aș prefera să mă infectez cu iubire fie și numai o fractiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciună.”

IMG_20151009_060944

„Ninety-five days, and then I’ll be safe. I wonder whether the procedure will hurt. I want to get it over with. It’s hard to be patient. It’s hard not to be afraid while I’m still uncured, though so far the deliria hasn’t touched me yet. Still, I worry. They say that in the old days, love drove people to madness. The deadliest of all deadly things: It kills you both when you have it and when you don’t.”

Părere proprie: Am plecat la drum cu zero așteptări… Auzisem câteva cuvinte despre serie, dar niciodată nu citisem o recenzie detaliată. Era o distopie despre o lume în care dragostea era tratată ca o boală cu care te puteai infecta – am spus că e suficient pentru mine și că merită să-i dau o șansă! Și nu m-am înșelat.

Închipuiți-vă o lume fără dragoste, fără fericire adevărată, fără muzică specifică sentimentelor ce gravitează în jurul iubirii, fără poezie. O lume în care „Romeo și Julieta” este o lectură obligatorie la orele de educație pentru sănătate. O poveste despre care copiii/tinerii erau educați să creadă că este înspăimântătoare, pentru că trage un semnal de alarmă în privința pericolelor cu care oamenii s-au confruntat înainte de descoperirea tratamentului împotriva bolii amor deliria nervosa.

Închipuiți-vă o lume în care atunci când ești întrebat de culoarea preferată, singurele opțiuni viabile ar fi verde sau albastru pentru că „negru este o culoare morbidă; roșu îi va scoate din sărite; roz este o culoare juvenilă; iar portocaliu este o nuanță cam ciudată”.

Închipuiți-vă o lume în care „Căsnicia înseamnă Ordine și Stabilitate, este dovada unei Societăți Sănătoase”. O lume în care Cartea tăcerii este deopotrivă un fel de biblie, un fel de constituție și un fel de manual școlar.

Închipuiți-vă o lume fără dragoste, fără să ai libertatea de a te îndrăgosti, fără a mai avea puterea de a alege, de a fi fericit, de a te bucura de mărunțișurile vieții. O lume în care ți se extirpează o bucată din creier – cea care este considerată „vinovată” de asemenea sentimente interzise.

„Nu ura reprezină cel mai mare pericol, ci indiferența.”

Ei bine, acesta este universul Delirium.

„Au trecut șaizeci și patru de ani de când președintele și guvernul au definit dragostea ca fiind o boală gravă și patruzeci și trei de ani de când oamenii de știință i-au găsit leacul. Toți membrii familiei mele au suferit deja operația… Eu sunt programată pentru intervenția chirurgicală peste exact nouăzeci și cinci de zile, pe data de 3 septembrie, ziua mea de naștere.”

Romanul este povestit la persoana I de către eroina noastră, Magdalena Haloway sau pe scurt, Lena. La un moment dat, Lena ne spune și o scurtă istorioară a numelui său. Cei care aveți cunoștințe de religie, știți probabil despre Maria Magdalena. Într-un fel, Sfânta Scriptura din universul Delirium menționează povestea acesteia ca o învățătură pentru cetățeni – „Suferind de deliria și încălcând legile societății, s-a îndrăgostit de bărbați care nu o doreau sau nu puteau s-o întrețină”, înșirând o mulțime de nume de apostoli despre care se știa că au avut relații cu ea.

O cunoaștem pe Lena în apropiere de ziua ei, de împlinirea vârstei de 18 ani și, astfel, aceasta ne introduce în lumea sa și ne oferă detalii despre principiile după care se conduce acea societate.

Proaspătă absolventă de liceu și în pragul împlinirii vârstei de 18 ani, Lena și-a dat examenele – matematică, științe naturale, limbă engleză (scris și oral), sociologie și psihologie, fotografie (curs opțional) – în urma obținerii acestor rezultate, profesorii o vor repartiza la o universitate și o specialitate considerate potrivite pentru aceasta. De asemenea, în următoarele zile, este programată la un test de evaluare, considerat extrem de important. Testul constă în prezentarea în fața unei comisii ce avea s-o intervieveze, punându-i chiar și întrebări banale de genul „care este culoarea preferată”. În urma acestui test și a rezultatelor obținute, evaluatorii aveau să-i trimită o listă cu 4-5 pretendenți din care să-și aleagă viitorul soț, căsătorie ce se va finaliza la terminarea facultății sau imediat după operație, în cazul tinerilor ce nu reușeau să meargă la universitate. Viitorul partener de viață trebuia să aibă o notă similară, temperament, inteligență, vârstă și statut sociale asemănătoare pentru că Doamne ferește de poveștile de groază care mai circulau prin lume „când o fată săracă, de optsprezece ani, este obligată să se mărite cu un bărbat bogat, în vârstă de optzeci de ani”.

Totul bine și frumos sau nu, dar chiar nu înțeleg de ce atunci când se prezintă la testul de evaluare, fetele sunt nevoite să aibă pe ele doar un halat dintr-un plastic transparent. Ce obținea comisia aceea prin această degradare – într-un fel – a trupurilor acestor tinere neprihănite?!

O dată cu împlinirea vârstei de 18 ani, toți tinerii erau supuși unei intervenții chirurgicale de extirpare a unei bucăți din creier în care se credea că își află sălașul amor deliria nervosa. Lena se numără printre tinerii care așteaptă cu nerăbdare această operație, dorind să scape cât mai repede de ea.

„Nu-mi place să mă gândesc că boala își face, nestingherită, de cap prin corpul meu. Uneori, am impresia că o simt strecurându-mi-se prin vene, contaminându-mi sângele ca un aliment stricat, ca laptele gata să se prindă. Mă face să mă simt murdară. Îmi amintește de copiii cuprinși de crizele de nervi specifice vârstei. Îmi amintește de împotrivirea oamenilor, de fetele bolnave, care se dau cu capul de pereți și își smulg părul în timp ce din gură le iese salivă.
Și desigur, îmi amintește de mama.”

Din cauza trecutului traumatic, Lena consideră tratamentul a fi cel mai bun lucru care i se va întâmpla. Va uita de mama sa, de amintirile lor neînțelese, de durere; va fi pentru totdeauna fericită și inima îi va bate în piept în același ritm pentru totdeauna.

Chinuită tot mai des de visele cu mama sa, influențată în ziua testului și de cuvintele prietenei sale cele mai bune, Hana, Lena o cam dă în bară la testul de evaluare. Norocul ei a fost întreruperea provocată de Invalizi ce a dus la reprogramarea evaluării. În timpul haosului creat de cireada de vite intrată în clădirea laboratoarelor, facem cunoștință și cu Alex. Fragmentul de mai jos prezintă exact intrarea acestuia în poveste.

„Și atunci îl aud. De undeva de sus, în tot vacarmul acela, cineva râde, încet și ușor, scoțând niște sunete melodioase ca acordurile unui pian. Puntea de observație. Un băiat stă pe puntea de observație și scrutează de sus haosul din laborator. Și râde. Imediat ce ridic capul, mă ațintește cu privirea.Rămân fără suflare și, preț de o clipă, totul încremenește, ca și când îl focalizez prin lentilele aparatului de fotografiat, iar lumea se oprește în loc în răstimpul dintre fixarea imaginii și declanșarea butonului de fotografiere. Are părul castaniu, cu tonalități aurii, ca frunzele ce abia încep să îngălbenească la venirea toamnei, și ochii strălucitori în nuanțe de chihlimbar… Apoi face un lucru cu totul inimaginabil. Îmi face cu ochiul.”

Bineînțeles că de aici încolo începe adevărata acțiune… Zilele se scurg, Lena se aventurează în acțiuni interzise și chiar pedepsibile și poate… cine știe?!… descoperă și că dragostea nu este un sentiment chiar atât de periculos…

„Dragoste: un singur cuvânt, nici mai mare, nici mai lung decât tăișul unui cuțit. Căci asta și este, o lamă, un tăiș ascuțit ca briciul. Îți spintecă în două centrul universului, înainte și după. Iar restul lumii se prăbușește de-o parte și de alta. Înainte și după și în răstimpul, un moment nici mai mare, nici mai lung decât tăișul uni cuțit.”

Cine este Alex și care este povestea lui?! Ce rol va avea el în viața Lenei?! Rămâne să citiți romanul! 🙂

Pentru că nu am explicat mai sus… Invalizii sunt un grup de oameni ce trăiesc în afara granițelor orașului, dincolo de gardurile electrificate, tineri ce au fugit din oraș înainte de a fi operați. Sunt considerați sălbatici de conducerea țării sau oameni liberi de către simpatizanți.

Spre deosebire de alte lumi distopice, autoarea păstrează în aceasta destule elemente regăsibile și în viața reală. Acțiunea se petrece în Portland, oraș al Statelor Unite ale Americii, iar de-a lungul volumului, găsim foarte multe elemente reale din istorie – de exemplu, Războiul de Independență, chiar și religie – amintesc istorioara de mai sus a numelui personajului principal feminin, dar și reinventarea păcatului originar săvârșit de Adam și Eva. Universul Delirium prezintă o societate condusă după anumite reguli stricte, dar nu o să avem parte aici de mașini zburătoare sau alte minunății dintr-un așa zis viitor evoluat. Nu știu dacă din această cauză să ofer un punct în plus sau în minus romanului pentru că deși, nu a fost nevoie de o inventare a unei lumi fascinante, ideea romanului – de a considera dragostea ca o boală, este destul de interesantă cât să ne mulțumim cu un cadru destul de normal.

Ca și personaje, mi-a plăcut evoluția Lenei de la tânăra care-și dorea operația și care respecta regulile lumii în care trăia la descoperirea adevărului despre dragoste, despre mama sa și până la decizia finală. Mi-a plăcut și personajul Hanei – prietena cea mai bună. Hana este o tânără ce făcea parte dintr-o familie bogată, dornică de a descoperi tot ce se poate înainte de a suferi inevitabila operație. Chiar ea i-a spus Lenei în ziua testelor „Nu poți să fii fericit dacă nu cunoști nefericirea!” Deși curajoasă și trăind un pic viața la limită, aceasta totuși se va supune rigorilor societății. Își va ajuta prietena cea mai bună, dar nu o va urma pe aceasta. Alex… oh, Alex… este un scump! și am suferit un picuț la sfârșitul poveștii din cauza lui… dar mai multe nu mai zic.

Mi-a plăcut foarte mult că fiecare capitol al romanului începea cu un citat din Cartea tăcerii sau al vreunui alt tratat despre amor deliria nervosa. Sunt câteva citate foarte interesante aici.

„Cele mai periculoase boli sunt cele care ne fac să credem că suntem sănătoși.”

„Oamenii sunt, din fire, imprevizibili, haotici și nefericiți. Doar din momentul în care instinctele animale le sunt controlate, ei devin responsabili, statornici și mulțumiți.”

„Oamenii, nedisciplinați, sunt cruzi și capricioși; violenți și egoiști; nefericiți și arțăgoși. Doar după ce instinctele și emoțiile primare le sunt controlate, pot fi fericiți, generoși și buni.”

Observați un model în compunerea acestor proverbe, învățăminte?!

Am menționat că, deși supuși operației, există riscul ca unii tineri să nu se vindece de această boală?! V-am spus și că alți tineri riscă efecte secundare grave de genul traumei cerebrale, paraliziei parțiale sau orbire?! Ei bine, amor deliria nervosa este o boală fascinantă, cu un tratament pe măsură.

Ce s-a întâmplat cu Lena?! Face sau nu operația?! Prin ce întâmplări trece și ce descoperiri va face, aflați doar citind romanul!

Aparent, romanul ar fi trebuit să fie transformat într-un serial TV, dar FOX s-a răzgândit. În 2014 a apărut un episod pilot al acestui serial. Vă las mai jos și trailer-ul. Îmi pare tare rău că nu s-a mers mai departe pentru că serialul pare a respecta povestea seriei, iar personajele sunt simpatice.

Romanul „Delirium” de Lauren Oliver a fost oferit spre recenzare de Târgul Cărții. Pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile librăriei/anticariatului online Târgul Cărții, vă invităm să urmăriți site-ul acesteia, http://www.targulcartii.ro/, precum și pagina de Facebook!

EmM

PS.
Librăria și anticariatul Târgul cărții, alături de librăria online TargulCartii.Ro vă oferă voucherul „Cartea Zilei”, care vă aduce un discount de 10% la cumpărăturile făcute. Trebuie doar să spui înainte de a plăti la casă, în magazin, că ai un voucher de 10%, iar codul voucher-ului este „Cartea Zilei”. Pe magazinul online, ai posibilitatea de a introduce codul voucher-ului direct în pagina cosului. Voucher-ul este valabil până la sfârșitul lunii decembrie.

LATER EDIT: Am redeschis articolul cu gândul de a mai adăuga diverse, dar… am constatat reala lungime a postării și am zis s-o las baltă! 😀 Felicitări dacă ați avut răbdarea de a mă citi până la capăt! 🙂

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Recenzie: „Delirium” (#1 Delirium) – Lauren Oliver

  1. Ema zice:

    Am facut si eu de curand rost de primele doua volume ale seriei si abia astept sa le citesc. Am inteles ca este o serie chiar faina si asa pare si din recenzia ta. Felicitari ca ai avut rabdare sa scrii atat de elaborat 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: In my Mailbox – Decembrie 2015 | Navigand printre Suflete

  3. Pingback: Recensământ de Decembrie 2015 | Navigand printre Suflete

  4. Pingback: Reminds Me Tag | Navigand printre Suflete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s