Rămas bun.

Rămas bun, suflete!

Aș fi vrut să mai pot spune că te-am așteptat sau că o să te aștept în continuare… dar… știm amândoi că nu e adevărat. Te-am așteptat cândva… atunci când eram încă împreună… Acum… prea mulți ani au trecut… prea multe răni s-au vindecat… prea multe amintiri s-au estompat… Am dispărut într-un trecut uitat de toți, poate chiar și de noi…

Aș fi vrut să-ți mai spun că n-o să uit niciodată iubirea noastră… Ciudat. Deja am făcut-o. Nu știu când, de ce și cum, dar acum… nu mai simt nimic. E doar un gol. Ce nu mai doare…

Aș fi vrut să fi simțit mai multe acum… parcă să-ți spun că nu mai simt nimic, doare. Doare doar pentru că au fost ani din viața mea pe care nu mi-i mai amintesc… Nu, nu înțelege greșit… Mi-amintesc de tine și de… ce-a fost… dar nu mi-amintesc de noi… Paradox sau nu.

Aș fi vrut… să nu mai am cuvinte să-ți scriu acum… dar asta mi-e firea… voi scrie mereu… voi scrie despre sentimente pe care le-am simțit cândva pentru că întotdeauna cuvintele despre iubiri pierdute vor fi căutate…

Mulți suferă de inimi frânte și rămân cu veșnica întrebare “de ce?”. Aș fi vrut să le pot spune acestora să se ridice și să ia viața în piept în secunda doi pentru că niciodată nu se știe ce-i așteaptă la colțul străzii… dar… știu că nu mă vor asculta. Îi înțeleg. Într-o zi, însă, îmi vor da dreptate… Nu, nu toți. Majoritatea. Pentru că sunt câteva persoane, acolo, în lume, care își vor pierde adevărata iubire. Eu n-am făcut-o.

Aș fi vrut, cândva, să-mi fii tu marea iubire… Am vrut sincer, dar nu întotdeauna ceea ce ne dorim este real. Avem vise, iluzii, iubiri mici… și mari… Tu… n-ai o categorie a ta. Poate ai fost vis, poate dorință sau poate doar o iluzie. Poate ai fost o iubire mică sau poate chiar una mare. Nu o să te pot compara niciodată pentru că… nu (mai) compar. Am învățat despre unicitatea lucrurilor… persoanelor.. și mai ales, a sentimentelor.

Azi… am șters persoane… am șters mesaje… am șters locuri… am șters. Știu… pe tine nu te pot șterge… Nici nu-mi doresc. Dar nu regret nimic. Am învățat să n-o fac. Orice și oricine își are momentul și locul potrivit în viața fiecăruia dintre noi. De ce să regret ceva ce cândva am crezut că e perfect?!

Aș vrea să-ți spun că nu regret nimic… chiar dacă azi am șters orice punte de legătură… Aș vrea să-ți spun că vei fi întotdeauna un capitol în viața mea și poate… cândva… vei fi un capitol și în cartea mea… Sau poate… vei avea propria carte… propriul erou… și poate o poveste ce s-ar potrivi mai bine decât realitatea. Sau poate… vei fi uitat. Doar un nume în lungul șir din viața mea.

O să avem, pentru totdeauna, tatuaje ale vieții.

În piele.

În inimă.

În suflet.

În sânge.

Rămas bun.

EmM