Sunt fericită că tu nu te-ai dovedit a fi prințul meu pe cal alb…

Dap… e una din acele zile… a fost una din “acele” săptămâni…

Când sunt sfâșiată între prezent și între trecut…

Când stau în fața unei foi albe și am atâtea gânduri și sentimente să storc din mine și efectiv, nu pot… Nu pentru că le-ai putea citi tu… sau el… Nici nu știu cine ești tu, de fapt… Știu cine este el și e de ajuns. E TOTUL.

Tu doar ai fost. Tu și mulți alții. Dar durerea inspiră. Iubirea liniștește.

Processed by: Helicon Filter;  KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Mă uit la ce am ajuns, unde și mai ales cum… Mă uit la mine printr-o oglindă. Nu-mi văd decât sufletul. E plin. Plin de amintiri și plin de EL. N-am crezut că-l voi putea găsi vreodată, iar dacă tot și toate prin câte am trecut au fost doar ca să ajung să-l întâlnesc pe el, aș lua-o din nou de la capăt.

Aș iubi, aș suferi crezând că am pierdut o iubire reală, m-aș ridica și mi-aș spune iar “poate într-o altă viață”. Aș lua-o de la capăt de fiecare dată. Aș înnebuni iar de durere și aș prinde iar aripi de iubire. Mai ales că de fiecare dată voi ști că iubirea adevărată nu mi-o poate da decât EL. Îl voi aștepta din nou. Și din nou. Până va fi din nou aici, lângă mine, dormind liniștind și șoptindu-mi numele.

Îl privesc și nu pot crede că iubirea poate fi atât de puternică încât îți poate zgândări pereții inimii în încercarea de a ieși din ea și a urla din toți plămânii numele celui pe care îl iubește. N-am știut niciodată că voi cunoaște sentimentul acela de liniște deplină până nu l-am privit pe el dormind cu capul pe pieptul meu și mâna-i înconjurându-mă. E atâta liniște de fiecare dată încât mi-aud mișcarea inimii… și cum sare de fiecare dată o bătaie pentru că e mult prea fericită.

Mi-am plâns durerea nopți la rând când tu mi-ai spus că-mi doresc prinți pe cai albi și că ei nu mai există… Mi-am plâns inima sfărâmată în bucăți când tu mi-ai spus pentru ultima dată “nu pleca”… când mi-ai dat ultima îmbrățișare și ultimul sărut în păr… Dar curajul pe care l-am avut atunci când ți-am depus ultima mea răsuflare la picioare implorându-te să mă lași să fiu fericită, a fost primul pas pentru a-l găsi într-adevăr pe prințul meu.

Nu e prinț pe cal alb… Are un bagaj mai mare decât ar fi putut căra vreodată pe spatele unui cal… dar am ridicat o parte din ele în mâinile mele, pe umerii mei… pentru că i-am simțit sufletul, pentru că ochii lui îmi spun mai multe lucruri decât o mulțime de alte versuri și cuvinte… pentru că, uneori, niște gesturi extrem de mici fac cât luna pe care tu spuneai că mi-o depui la picioare… pentru că el n-are ce ai avut tu: cuvintele, dar are ce n-ai avut tu niciodată: faptele.

E una din acele zile când sunt fericită că am știut câtă durere pot duce și cât curaj am avut ca să înfrunt viitorul nostru fără tine… E una din acele zile în care îmi privesc amintirile cu un zâmbet duios. E una din acele zile când privesc pe fiecare din tine fără durere, remușcări sau ură. E una din acele zile în care iubesc fiecare lucru pe care mi l-ai dăruit și mi l-ai luat pentru că am ajuns să fiu cea pe care o iubește EL azi. E una din acele zile când mă bucur să aflu ce gust au lacrimile de fericire. E una din acele zile în care aș alerga către tine dăruindu-ți o nouă ultimă îmbrățișare, de fericire de data aceasta.

Aș lua-o de la capăt dacă aș ști că același drum m-ar aduce iar la EL.

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri la ceas de seara și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s