Recenzie: „Infernul lui Gabriel” (#1 Gabriel’s Inferno Trilogy) – Sylvain Reynard

Bună dimineața, suflete frumoase!! Începe o nouă zi… iar eu v-aduc o nouă recenzie, o nouă serie… Știți voi treaba aia cu socoteala d-acasă nu se potrivește cu cea din târg, nu?!

N-aș fi făcut-o… nu mi-aș fi pus singură cenușă în cap dacă n-aș fi citit săptămâna trecută o recenzie „ușor acidă”, cum însăși cea care a scris-o, a numit-o. Am citit-o, cap coadă și am devenit interesată. Deși… am pus mâna pe carte prin librării de zeci de ori și de fiecare dată, o lăsam la loc… Habar n-am de ce… Nu citeam nici măcar descrierea de pe copertă, nimic… O luam și imediat o lăsam jos… La un moment dat m-am gândit că am o problemă cu numele personajului principal… Gabriel, nume de sfânt… Nu știu de ce, dar chiar fără să citesc cartea, mi-a dat de gândit… Se pare că spiritul meu critic a fost pe aproape.

infernul lui gabriel

Trilogia „Gabriel’s Inferno” este formată din volumele „Infernul lui Gabriel”, „Extazul lui Gabriel” și „Gabriel’s Redemption”. Așa cum știți sau v-ați dat seama deja, doar primele două romane sunt traduse deocamdată în România, la Editura Trei, Colecția Eroscop.

Descrierea romanului: „Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist în Dante în timpul zilei şi un adept al plăcerilor lipsite de inhibiţii, în timpul nopţii.
Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de mântuire.
Când fermecătoarea şi inocenta Julia Mitchell se înscrie la cursul său, atracţia pe care o simte faţă de ea nu numai că îi periclitează cariera, dar îl trimite într-o călătorie în care trecutul şi prezentul se ciocnesc.
O provocatoare explorare a seducţiei şi a iubirii interzise.”


Infernul lui Gabriel este o poveste plină de pasiune a evadării omului din iadul personal, în încercarea de a dobândi imposibilul: izbăvirea şi dragostea.

Sylvain Reynard a fost semifinalist Goodreads Choice Awards la categoria Best Author în 2011 şi 2012. Romanul Infernul lui Gabriel a fost semifinalist la categoria Best Romance în 2011 în cadrul aceleiaşi competiţii. Trilogia din care face parte Infernul lui Gabriel figurează pe lista de bestselleruri New York Times şi USA Today.

Gândurile mele: Hmmm… Sincer, chiar nu știu ce să vă zic… Nu am detestat cartea, nici nu am iubit-o. N-am râs, n-am plâns. Poate am zâmbit pe alocuri. Am urmărit-o atent și am citit-o aproape continuu, în aceeași zi. E mai greu decât credeam să-mi găsesc cuvintele pentru a vă spune câte ceva despre roman. Este cu siguranță un roman de citit, măcar o dată în viață. Eu, una, nu cred că aș reveni la el cu atâta drag precum aș face-o la alte romane de genul.

Aș zice s-o iau cu începutul, dar nu știu ce să spun și ce nu. Sunt 700 de pagini pline cu întâmplări care nu pot fi descrise într-o recenzie de doar câteva zeci de cuvinte. Garantat, nu te plictisești.

Pentru cei care adoră romanele cu iubiri imposibile între profesori și studente, este perfect. Iar pentru cele care adoră să citească despre cum adevărata iubire poate fi simțită doar o dată și purtată cu tine pentru întreaga viață, atunci e mai mult decât perfectă!

Gabriel Emerson este profesor la Universitatea din Toscana. Julia Mitchell, studenta lui. El 33 de ani. Ea 23. O iubire imposibilă datorită regulilor universității.

Dar ei se mai întâlniseră, cândva… și au împărtășit o noapte plină de emoții sincere… În altă viață sau în lumea reală?! Ea știe adevărul. El… trebuie să-l (re)descopere!

Mi-a plăcut ideea asta, dar… cam atât. Nu l-am suferit pe Gabriel mai deloc, cu siguranță nu la început când nu pierdea nicio ocazie de a umili pe studenții săi, pe Julia… M-a enervat că era atât de plin de el. Că e inteligent, că arată bine și poate avea orice femeie își dorea, că e plin de bani. Prea multe, frate Era un încrezut și punct. Mi-am schimbat un pic părerea, însă, atunci când și-a dat seama cine era Julia și mi-a plăcut că a devenit romantic, temător, vulnerabil.

„-Mânia e unul dintre cele şapte păcate capital, remarcă ea, întorcându-şi privirea spre geam şi încercând să ostoiască văpaia pe care o simţea în vintre.
Gabriel râse amar.
-În mod remarcabil, le am pe toate şapte; nu te obosi să le numeri. Mândria, invidia, mânia, lenea, iubirea de arginţi, îmbuibarea şi desfrânarea.”

Julia… prea prea fragilă, timidă, fricoasă, prea plângăcioasă, mult prea plângăcioasă. Doamne, cred că și o vază de porțelan e mai tare decât Julia. Se comporta ca și cum era supraviețuitoarea unei tragici povești, unui viol or smth. Da, avea o poveste în spate, însă e o poveste pe care mulți o au, chiar și în realitate și totuși, nu ajung în halul ăla de fricoși și plângăcioși și tot ce mai vreți. Dacă de Gabriel m-am atașat într-un final, cu siguranță de Julia nu mi-a plăcut, n-am simțit niciun pic de compasiune, milă, iubire sau afecțiune pentru ea.

Mi-a plăcut romanul, dar n-am reușit să mă atașez emoțional de el. Mi-a plăcut cât s-o citesc cât mai repede, dar am constatat cu tristețe că era o carte pe care o puteam lăsa ușor deoparte pentru a mă ocupa de alte activități. Am citit o mulțime de review-uri pozitive și poate tot atâtea negative. M-am bucurat să văd că nu sunt singura căreia i-a plăcut, dar nu prea. Și citeam review-urile pozitive cu ușoară invidie pentru că acele persoane chiar simțiseră toate cuvintele minunate cu ajutorul cărora își înșirau gândurile și sentimentele.

Am o problemă în ultima perioadă… Nu știu dacă mi se trage de la 50 shades sau nu… sau de la Destine la limită…sau E ușor să te iubesc… (cam astea ar fi cărțile etalon din ultima perioadă) Dar orice carte aș citi, mai ales din cele în care personajele principale ascund „mari” secrete ce trebuie dezvăluite înainte ca relația să capete importanță sau să se treacă la nivelul următor sau orice altceva, nu mai mi se pare că ar ajunge la nivelul lor. Ok… Referindu-mă la Julia și Gabriel, în cazul nostru… Chiar așa mare era secretul Juliei de nu putea să vorbească despre el?! Înțeleg că a fost umilită, rănită, dar în definitiv, ea singură a spus că nu-l iubea pe Simon…. Ah da, și totuși te simți înjosită etc. Da, e normal, având în vedere întâmplarea prin care a trecut. Dar și-a făcut-o cu mâna ei, mă scuzați, dar asta e părerea mea. Nu stai atâta timp cu om, fără să-l iubești, fără să simți ceva pentru el, umilită constant verbal, uneori și fizic și să te aștepți că-ți e fidel și te așteaptă ca un cățeluș dând din coadă după ce ai lipsit toată ziua de acasă. Iar secretul lui Gabriel… S-a știut de la bun început că e fiul rătăcitor… ce făcea mereu probleme familiei… Asta știa și Julia… Nu văd de ce s-a dat atât de mare importanță acestei idei… Da, ok, mamele amândurora au avut probleme și pe undeva pe acolo, părea a fi un pic traumatizată Julia, dar mie, una, nu mi-a lăsat impresia asta… Iar celălalt secret al lui… mda… pentru mine, una, nu era un lucru pentru care l-aș fi părăsit… sau l-aș fi judecat atât de rău precum o face el. Chiar cred că aș fi reacționat la fel ca Julia.

Cei care ați citit, știți despre ce vorbesc… Ceilalți, citiți-o… Iar eu am de gând să mă opresc pentru că o să sfârșesc criticând-o mai rău :))

One more thing! Alegoria cu povestea lui Dante și Beatrice mi s-a părut cu adevărat fascinantă, în schimb. Mi-a plăcut foarte mult „Divina comedie”, dar și istoria „cuplului” lor. Dacă veți fi interesați de iubiri celebre din literatură și/sau istorie, cu cea mai mare plăcere îmi voi pune cunoștințele la dispoziția voastră.

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Recenzie: „Infernul lui Gabriel” (#1 Gabriel’s Inferno Trilogy) – Sylvain Reynard

  1. marcoviciancageorgiana zice:

    Frumoasa recenzie, iti apreciez punctul de vedere si il respect. Chiar daca mie mi-a plăcut cartea…atât primul cat si al doilea volum.

    Apreciat de 1 persoană

    • Emma zice:

      O sa ma apuc curand si de urmatoarele volume. Repet, si mie mi-au placut, dar nu atat cat sa fiu…”wow”… N-am avut acel click. Si imi pare rau pentru ca romanul are tot ce-mi trebuie ca sa ma faca s-o indragesc, dar… nici eu nu ma inteleg 🙂

      Apreciază

  2. Pingback: Cele mai populare 5 recenzii de pe blog în 2015 | Navigand printre Suflete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s