Recenzie: „Te aștept” (#1 Wait for you) – J. Lynn

Bine v-am regăsit, prieteni!! Săptămâna aceasta și următoarea, cu siguranță, va fi o avalanșă de recenzii și serii noi începute. Din păcate, foarte puține dintre ele le-am și terminat. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut. Doar că zilele acestea am preferat să țin o carte în mână decât veșnicul telefon sau ebook. Și cum majoritatea seriilor au doar primul volum tradus în română și, uneori, al doilea, așa vor fi recenziile mele. Dar cu siguranță mă voi ocupa și de continuări, poate chiar înainte de a apărea în librării traducerile pentru a vă face o idee despre continuarea poveștilor sau, dacă încă n-ați citit nimic din serie, pentru a vă convinge că merită. De aceea, tot astăzi, o să vă vorbesc și despre primul volum din „Wait for you”, seria scriitoarei J. Lynn/Jennifer L. Armentrout, probabil mâine va urma cel de-al doilea…

te astept

Seria „Wait for you” este relativ complicată… N-am analizat-o extrem de bine și, citind primele două volume în limba română am văzut că, de fapt, am scăpat ce era între ele… Dar nu-i nimic, va fi o plăcere să mă întorc la unul dintre cupluri sau celălalt pentru a afla mici detalii. Haideți să vi le enumăr exact așa cum le-am găsit pe site-ul autoarei:

1. Wait for YouTe aștept – cuplul Cam și Avery – (perspectiva lui Avery)
1.5.Trust in Me – cuplul Cam și Avery – (perspectiva lui Cam)
2. Be with MeTe doresc – cuplul Teresa și Jase – (perspectiva lui Tess)
2.25. Believe in Me – o povestioară scurtă (din păcate doar atât) – cuplul Ollie și Britt (perspectiva lui Ollie)
2.5. The Proposal – o povestioară scurtă scurtă scurtă – cuplul Cam și Avery (perspectiva lui Cam)
3. Stay with Me – cuplul Calla și Jax
4. Fall with Me (va apărea în martie 2015) – cuplul Roxy și Reece
4.5. Dream of You – 1001 Dark Nights (va apărea în iunie 2015) – o poveste scurtă – cuplul Abby și Colton
5. Forever with You (va apărea în toamna anului 2015)
6. Fire in You (va apărea în 2016)

About the Author:
# 1 NEW YORK TIMES and USA TODAY Bestselling author Jennifer L. Armentrout lives in Martinsburg, West Virginia. All the rumors you’ve heard about her state aren’t true. When she’s not hard at work writing. she spends her time reading, working out, watching really bad zombie movies, pretending to write, and hanging out with her husband and her Jack Russell, Loki.
Her dreams of becoming an author started in algebra class, where she spent most of her time writing short stories….which explains her dismal grades in math. Jennifer writes young adult paranormal, science fiction, fantasy, and contemporary romance. She is published with Spencer Hill Press, Entangled Teen and Brazen, Disney/Hyperion and Harlequin Teen.
She also writes adult and New Adult romance under the name J. Lynn. She is published by Entangled Brazen and HarperCollins.

Descrierea romanului:
„Unele lucruri merită să le aştepţi…

Să plece la mii de kilometri depărtare de casă pentru a se înscrie la colegiu e singura cale prin care tânăra de nouăsprezece ani, Avery Morgansten, poate scăpa de ceea ce i s-a întâmplat, în urmă cu cinci ani, la o petrecere de Halloween, care i-a schimbat pentru totdeauna viaţa. Tot ce trebuie să facă e să ajungă la timp la cursuri, să se asigure că brăţara de la încheietura mâinii stângi e la locul ei, să nu atragă deloc atenţia asupra propriei persoane şi poate — dă Doamne! — să-şi facă nişte prieteni, pentru că, fără îndoială, asta ar fi o schimbare bine-venită. Singurul lucru de care n-are nevoie şi la care nu s-a gândit este să-i trezească interesul singurului băiat care ar putea să-i zdruncine fragilul viitor pe care şi-l construieşte pentru ea însăşi.

Unele lucruri merită încercate…

Cameron Hamilton —1,90 m de fizic pentru care poţi să leşini, completat cu o pereche de ochi şocant de albaştri. Și cu o remarcabilă abilitate de a o face pe Avery să-şi dorească lucruri despre care crezuse că-i fuseseră răpite irevocabil. Ea ştie c-ar trebui să stea departe de el, dar Cam e înnebunitor de omniprezent, cu farmecul lui, cu tachinările lui isteţe şi cu păcătoasa aceea de gropiţă în obraz, atât de… să-ţi vină s-o mănânci. Să se încurce cu el e periculos, dar când nu mai e cu putinţă să ignore tensiunea clocotitoare ce scoate scântei ori de câte ori sunt unul în preajma celuilalt, el face să iasă la lumină o latură a ei despre care ea habar n-avea că o are.

Unele lucruri n-ar trebui trecute sub tăcere niciodată…

Dar când Avery începe să primească emailuri de ameninţare şi telefoane care o silesc să-şi înfrunte un trecut pe care ea îl voia îngropat, nu mai are de ales şi trebuie să admită că există cineva care nu-i îngăduie să uite de noaptea aceea când totul s-a schimbat. Când adevărul devastator va ieşi la iveală, o să mai scape ea şi de data asta întreagă, cu doar o cicatrice? Şi va putea Cam să fie acolo, s-o ajute să iasă la liman, sau va fi târât în adâncuri odată cu ea?

Iar pentru unele lucruri merită să lupţi…”

Gândurile mele: Cu greu mai pot adăuga ceva descrierii de mai sus. Personajele nu mai au nevoie de altă completare, iar la evoluția poveștii, dacă aș mai spune câte ceva, ar fi păcat, v-aș desconspira tot romanul. Și credeți-mă, e unul din acele romane în care totul va fi de un milion de ori mai frumos să-l citiți voi direct decât să mă citiți pe mine, pe x sau pe z bolborosind câte una sau alta.

O poveste de iubire. Doi tineri. El – frumosul și misteriosul universității. Ea – cea plecată din locurile natale, ascunzându-se de trecutul plin de amintiri urâte și încearcând să nu iasă în evidență. Colegi la cursul de astronomie (să privești noaptea stelele, foarte romantic, yup). Vecini de palier.

“You running over me, me almost running over you? Cam elaborated. It’s like we’re a catastrophe waiting to happen.”

Un vecin mult prea insistent chiar :)) Să te întrebe aproape zi de zi să ieși la o întâlnire cu el și tu să-l refuzi de fiecare dată… E bine că a fost răbdător băiatul nostru!!

Secretele din trecut sunt prezente și aici. Cel al lui Cameron nu era atââââât de grav… în definitiv, oricine cred că ar fi procedat așa în locul lui… Norocul lui a fost că familia și prietenii i-au rămas aproape. Iar în privința trecutului lui Avery… ei bine, aici a fost mai rău… un copil inocent, neapărat de părinții pentru care conta mai mult poziția socială și cum erau văzuți în ochii lumii, cicatrici fizice acoperite de o brățară de argint… Trecut ce va ajunge să îi bântuie prezentul pentru că atunci a fost prea mică pentru a ști că orice decizie pe care o ia o poate costa mult mai mult cândva în viitor, pe ea însăși sau pe alte persoane.

Am avut momente în care, deși îmi venea s-o scutur zdravăn pe Avery pentru a reveni cu picioarele pe pământ, pentru a se elibera definitiv de trecut, n-am făcut-o și am așteptat, răbdătoare, alături de Cam. Am suferit atât de mult atunci când s-au îndepărtat… L-am înțeles pe Cam, totuși. El îi împărtășișe întreaga viață, lucruri de care știau foarte puține persoane, iar ea… ea rămăsese închisă în carapacea ei.

“How can there by any future for us if you can’t be honest with me?”

Dar am așteptat în continuare. Și cu siguranță, a fost cea mai bună decizie pe care aș fi putut s-o iau. Așteptările ni s-au împlinit și o poveste specială s-a născut.

Micul-dejun duminical a fost o adevărată încântare a simțurilor. Prăjituri. Miros, gust și senzații de nedescris.

Umor și foarte mult flirt.

“You’ve been checking me out, haven’t you? In between your flaming insults? I feel like man candy!”

Jacob și Brittany, Ollie și Jase, alte patru personaje simpatice pe care le întâlnim pe parcursul acestui roman. Personaje care au dat naștere la scene foarte amuzante, dar care au fost în permanență alături de prietenii lor, ajutându-i de fiecare dată când se împiedicau și bucurându-se alături de ei.

O poveste frumoasă ce mi-a mers la suflet și pe care cu siguranță, o voi reciti. Mi-ar fi plăcut să apară și varianta lui Cam tradusă, chiar dacă nu este diferită cu mult de acest volum. Pun mare preț pe gândurile și sentimentele lui. Cu siguranță a avut și el destul frământări sufletești, chiar dacă era mereu cu zâmbetul pe buze în fața lui Avery. Poate vom avea noroc.

Aș fi vrut ca a doua poveste să fie cea a lui Brittany cu Ollie (care a fost un personaj super simpatic), dar mă mulțumesc și cu scurta povestioară, mai ales că nici Jase nu este un personaj mai puțin interesant. Dar despre el, data viitoare. :p

“Everything was okay. Maybe not perfect, but life wasn’t mean to be perfect. It was messy and sometimes a disaster, but there was beauty in the messiness and there could be peace in the disaster.”

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Recenzie: „Te aștept” (#1 Wait for you) – J. Lynn

  1. Pingback: Recenzie: “Te doresc” (#2 Wait for You) – J. Lynn | navigand printre suflete

  2. Pingback: Recenzie: “Trust in Me” (#1.5 Wait for You) – J. Lynn | navigand printre suflete

  3. Pingback: Recenzie: “Believe in Me” (2.25 Wait for you) – J. Lynn | navigand printre suflete

  4. Pingback: Recenzie: “The Proposal” (#2.5 Wait for you) – J. Lynn | navigand printre suflete

  5. Pingback: Recenzie: “Stay with Me” (#3 Wait for you) – J. Lynn | navigand printre suflete

  6. Pingback: Recenzie: “Fall with Me” (#4 Wait for you) – J. Lynn | navigand printre suflete

  7. Pingback: Reminds Me Tag | Navigand printre Suflete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s