Recenzie: „Fără speranță” (#1 Hopeless) – Colleen Hoover

Bună dimineața, prieteni dragi!! M-am apucat să scriu această postare fără să știu dinainte ce recenzie să fac… M-am gândit în timp ce scriam fiecare cuvințel de aici… Am atâtea titluri în cap, atâtea cărți citite, atâtea pe lista de așteptare pentru că am început seriile și am primit și alte o mulțime de recomandări că efectiv, câteodată, am un blocaj… Vreau să scriu, să-mi termin poveștile începute și, în același timp, acum, că am găsit într-un final romane în stilul în care scriu și eu(am fost ignorantă până acum, știu), vreau să le devorez pe toate, să citesc cât mai mult, să aflu plusuri și minusuri, să compar, să văd la ce mai trebuie să lucrez, ce să tai, ce să adaug, ce să cizelez. Am nevoie de aceste cărți ca de aer. Iar după ce citesc ceva, mă pierd într-o mulțime de recenzii ca să descopăr și părerile altora… și ajung din ce în ce la o concluzie mai amară… Mi-ar fi fost mult mai ușor dacă aș fi locuit și eu în America sau dacă aș scrie în engleză… Prima e cam greu de realizat, dar în cazul variantei a doua, nimeni și nimic nu mă împiedică. Dar acestea sunt decizii pe care le mai amân un pic…

Pfiu… și între timp, am pus și titlul postării… Cu greu, însă… mai ales că mai am o serie a scriitoarei de recenzat care mi-a plăcut foarte mult, probabil mult mai mult decât aceasta…

hopeless

Despre roman: Seria Hopeless este formată din volumele „Fără speranță” (Hopeless), „Losing Hope” și „Finding Cinderella”.

„Îndrăgita autoare de bestselleruri Colleen Hoover istorisește, la prima întâlnire cu publicul din România, fascinanta poveste a doi tineri cu un trecut tulburător, care pornesc într-o pasionantă şi palpitantă călătorie pentru descoperirea sensurilor vieţii, iubirii, încrederii şi, mai presus de orice, a puterii vindecătoare pe care numai adevărul o poate avea.

Sky, elevă în ultimul an de liceu, îl cunoaşte pe Dean Holder, un tip cu o reputaţie îndoielnică, rivalizând cu a ei însăşi. Încă de la prima lor întâlnire, acesta o îngrozeşte şi, în același timp, o captivează. Ceva inexplicabil legat de el îi declanşează amintiri din adâncurile trecutului ei tulbure, dintr-o perioadă aproape ștearsă din memoria ei. Deşi Sky e hotărâtă să se ţină la distanţă de el, insistenţele lui neabătute şi zâmbetul enigmatic îi doboară barierele protectoare, iar legătura dintre ei creşte în intensitate. Însă misteriosul Holder ascunde, la rândul lui, destule secrete, iar de îndată ce acestea sunt dezvăluite, Sky cunoaşte o transformare ireversibilă, iar capacitatea ei de a avea încredere în semeni poate deveni o pierdere colaterală provocată de adevăr.

Numai înfruntând cu mult curaj dezvăluirile crude, Sky şi Holder pot spera să-şi vindece rănile sufleteşti şi să găsească o cale de a trăi şi de a iubi pe deplin. Fără speranță este un roman care vă va tăia respiraţia, captivându-vă şi amintindu-vă de prima voastră iubire.”

ME: Un alt roman pe placul meu, l-am devorat cu zâmbetul pe buze o bună bucată de vreme până toată acțiunea s-a transformat în mai mult decât am putut duce. Am priceput de la început că sunt o mulțime de secrete, o mulțime de lucruri din trecut, tragice, triste, dar nicicând n-aș fi ajung cu imaginația acolo unde a ajuns scriitoarea. Pe cât de mult recenzii bune am citit despre acest roman, pe atât de multe au fost și cele critice. Erau câteva care comparau povestea cu o telenovelă. N-aș ajunge până acolo cu comparațiile, dar cu siguranță a fost altceva. Ceva dur, ceva ce n-ar trebui să se întâmple vreodată și totuși, sunt atât de multe cazuri în lume.

Per total, povestea a avut un fel de happy-end încă de la început când am realizat că, în sfârșit, copiii de pe vremuri s-au reîntâlnit în adolescenții de astăzi. Dar povestea lor n-a fost deloc una ușoară și, stând și analizând, cred că a fost una dintre cele mai dure povești de viață pe care le-am descoperit în paginile unui roman din categoria „young adult”. Cu siguranță mai am multe romane de acest gen de citit până mă pot pronunța, dar deocamdată, pentru mine asta e. Un roman ce a tratat teme precum sinuciderea, abuzul copiilor de către proprii părinți, dispariția copiilor din fața casei părintești, blocarea memoriei din cauza lucrurilor îngrozitoare care ți se petrecuseră, toate sunt subiecte dure, tragice, de nedescris și individuale fiind, darămite să le ai pe toate adunate în aceeași poveste.

Sky, 17 ani, cu o copilărie tristă, își găsește liniștea alături de cea care o adoptase încă de mică, pe care o considera din toată inima, mama ei și pe care o iubea mai ales pentru faptul că îi vorbea și se comporta cu ea mai mult ca o prietenă decât ca o mamă. Karen, însă, ascunde un mare secret. Povestea adevăratei vieți a lui Sky. Poate tocmai acesta este un motiv pentru care Sky face școala acasă, nu are acces la internet, televiziune sau telefon, sub motivul că mama sa este împotriva tehnologiei. Singurele activități care îi rămân sunt alergatul, cititul romanelor de dragoste cu happy-end, uneori făcutul prăjiturilor și, de câțiva ani, o are alături pe Six, vecina și cea mai bună prietenă a ei.

Cele două fete reușesc s-o convingă pe Karen ca Sky să meargă pentru ultimul an de liceu la o școală propriu-zisă sub motivul că va fi mai bine dacă va „debuta” în lumea mare într-un mediu mai ușurel, cunoscut cât de cât, alături de buna ei prietenă decât să se îndrepte direct către universitate, unde cu siguranță îi va fi mult mai greu să se adapteze la mersul lucrurilor. Dar, cum nu totul se întâmplă așa cum plănuiești, Sky își va îndrepta pașii pe poarta liceului de stat în prima zi din clasa a 12a, dar Six va fi pe un alt continent într-un schimb de experiență. Nu-i nimic însă atunci când îți găsești un nou foarte bun prieten. E băiat, e gay și se numește Breckin.

Dar ce se va întâmpla când va da cu ochii de cel mai frumos și misterios băiat posibil?! Ochi albaștri, gropițe în obraji și păr răvășit. Comportament extrem de schimbător. Dean Holder. Singurul care îi poate trezi corpul din adormirea de coșmar pe care n-o înțelegea. Cel despre care se zvonise că fusese închis la penintenciarul de minori, bătăuș și care ura pe gay. Zvonuri sau adevăruri?!

Cum va evolua povestea lor?! Ce se va întâmpla atunci când Sky descoperă cine este ea cu adevărat, care este adevăratul ei nume, ce i-a făcut tatăl său și cine este cea care a luat-o de acasă și a iubit-o ca o mamă timp de atâția ani, cine a fost, este și va fi Dean?!

O mulțime de întrebări ale căror răspunsuri le veți afla doar citind romanul…

Un roman frumos, o poveste tristă și cât se poate de autentică despre cum să supraviețuiești, un amalgam de sentimente și de întorsături ciudate, evenimente tragice, iubire adevărată și mai ales, iertare.

Ce combinație de cuvinte se află la mijloc între „te doresc” și „te iubesc”?!”Te trăiesc”….

Citiți romanul… pentru că orice cuvinte v-aș scrie eu, nu v-ar putea descrie cu adevărat sentimentele pe care fiecare dintre voi le va experimenta citind romanul…. fiecare întâmplare, gest mic și fiecare amintire din trecut te urcă pe culme nestrăbătute până atunci sau te aruncă în cele mai adânci prăpastii.

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Recenzie: „Fără speranță” (#1 Hopeless) – Colleen Hoover

  1. Pingback: Recenzie: “Losing Hope” (#2 Hopeless) – Colleen Hoover | navigand printre suflete

  2. Pingback: Writers&their Books: Colleen Hoover | navigand printre suflete

  3. Pingback: Reminds Me Tag | Navigand printre Suflete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s