Recenzie: „Fericirea mea ești tu” (#2 Beautiful) – Jamie McGuire

Ieri, vă scriam pe blog despre „Fericirea începe azi”, primul volum din seria „Beautiful” și vă concluzionam că cel de-al doilea volum pare mai interesant, deși era doar perspectiva lui Travis asupra evenimentelor petrecute și în primul volum.

fericirea-mea-esti-tu_1_fullsize

Descriere: „Afla ce este in mintea barbatilor!

Travis Maddox a invatat doua lucruri de la mama sa inainte ca aceasta sa moara: Iubeste mult. Lupta si mai mult pentru iubirea ta.

In Fericirea mea esti tu, viata lui Travis e plina de femei care vin si pleaca, de jocuri de noroc ilicite si de violenta. Insa tocmai cand Travis se considera invincibil, Abby Abernathy il pune la pamant.

Fiecare poveste are doua versiuni.

In Fericirea incepe azi, Abby vorbeste in numele ei. Acum e timpul sa citim povestea prin ochii lui Travis.”


„Fericirea mea esti tu are avantajul ca vine dupa o poveste emotionanta, pe care o completeaza, si ca are un epilog ingenios, ce surprinde un instantaneu din viata lui Travis si a lui Abby in viitor.“ – Reading, Eating & Dreaming

„Travis Maddox continua sa lupte pentru ceea ce iubeste. Ce ti-ai putea dori mai mult de la un barbat ?“ – Bookwhisperer Reviews

„Am facut o adevarata pasiune pentru personajele acestui roman.“ – The Daily Quirk

Just me: Ei bine, într-adevăr mi-a plăcut mult mai mult acest volum. A fost mai emoționant, mai intens, mai intim, mai… orice vreți voi. Scriitoarea cred că s-a întrecut pe sine, inversând cumva rolurile fetei cu cel al băiatului pentru că, de obicei, partea reprezentând vocea fetei este cea cheesy. Exact ideea pe care o transpuneam și în recenzia primului volum, e fain când tipologiile personajelor se schimbă, nemaiapărând fata cea lipsită de apărare și în căutarea unor brațe puternice s-o apere.

Pe cât am simțit că alerg la un maraton la primul volum, pe atât de mult mi-am dorit ca povestea să încetinească și mai mult acum. Nu sunt noutăți multe în acest volum, de fapt, ce-ar fi putut fi dacă doar aflăm cealaltă perspectivă a poveștii?! Ici colo, bineînțeles, că doar eroii noștri n-au stat permanent unul lângă celălalt și, mai ales, după ce știm cât de multe au fost și ciondănelile lor…. Reluarea unor conversații n-a fost deloc plictisitoare, așa cum ai putea crede, ci din contră, alături de descrierile pe care ni le foerea Travis, chiar mai interesante. Unele reacții n-au mai fost tratate cu superficialitate, ci descrise în amănunt, iar peste unele întâmplări s-a sărit efectiv. Se pare că, într-adevăr, ceea ce contează pentru o fată nu este atât de important pentru băiat și invers.

Poate și eu, ca mulți alții, l-am criticat pe Travis pentru comportamentul posesiv obsesiv pe care îl descria Abby în primul volum, dar, citind totul din perspectiva lui am înțeles că era doar un băiat îndrăgostit pentru prima dată în viața lui, care nu știa ce și cum trebuie să facă, să se comporte și/sau să spună, un băiat impulsiv, disperat de teama de a pierde singurul lucru bun care i se întâmplase în viață după moartea mamei sale.

Dacă în primul volum, frecventam întâlnirile lui Abby cu Parker, de data asta, suntem pe canapea sau în baruri cu Travis, înnecându-ne amarul o dată cu el în sticla de whisky. Când America îi povestea lui Abby stările prin care trecea Travis și ce făcea, citeam, ascultam și îmi ieșea pe urechea cealaltă, dar a fost mult mai palpitant să fim alături de el, să rupem așternuturi, să spargem oglinzi, să iubim cu disperare, să ne călcăm pe mândrie și să suferim în tăcere.

„Travis e un tip impulsiv. Încercând să scriu din punctul lui de vedere, am ştiut că nu puteam să spun povestea din nou, pur şi simplu. Mi-am îndreptat atenţia asupra perioadei când Abby şi Travis nu erau împreună, pentru ca romanul să aducă lucruri noi şi am sentimentul că am reuşit să fac ce mi-am propus.”Jamie McGuire

E minunat să vezi cum universul unui băiat de genul lui Travis se prăbușește, cum din „prădător” se transformă în „victimă”, cum se luptă cu propria fire și demoni, cum încearcă să lupte contra, dar și pentru sentimentele noi care-i trezesc simțuri și dorințe ce n-a știut că le-ar putea avea. Și uite așa un refuz se transformă într-o luptă continuă pentru câștigarea atenției fetei, pentru căpătarea prieteniei ei, iar apoi pentru iubirea ei. Nimeni n-a spus că o asemenea luptă este ușoară, dar ce te faci atunci când protagoniștii în loc să lupte alături, luptă mai des unul împotriva celuilalt și, mai rău de atât, împotriva lor înșiși?! Alegerile n-au fost niciodată ușoare și putem cădea oricând în extrema cealaltă când, în loc să alegem ceea ce dorim cu inima, alegem ceea ce mintea ne spune.

Au fost câteva momente în roman când efectiv am avut inima sfărâmată în mii de bucățele…Vă închipuiți cum e când după ce vi se împlinește cel mai frumos vis, după o noapte de iubire pură, vă treziți singur în pat și fără nicio urmă de persoana iubită?! Pe lângă durerea și disperarea resimțite de Travis, indiferent cât de Casanova aș fi fost, cred că termenul de „folosit” ar fi descris mult mai bine acea stare. Adică dăruiești ceea ce o fată are cel mai drepț, inocența, și apoi îl lași cu ochii în soare pentru că, deși îl iubești, alegi să mergi după cel care nu-ți readuce în prezent lucrurile de care ai fugit?!

Dar au fost și momente frumoase în care îmi venea să țopăi într-un picior de fericire. Unul dintre cele care-mi vin acum în minte e când Abby, împrumutând telefonul lui Travis, îl sună pe Parker și-i spune că nu mai poate ieși cu el pentru că s-a îndrăgostit de Travis. A fost atât de emoționant momentul…

Dacă primul volum nu mi-a inoculat atât de multe sentimente, eh, acesta mi-a făcut inima să trepideze o dată cu cea a lui Travis și, la fel ca el, am avut tot timpul un zâmbet tâmp pe față când era fericit și ochii înotau în lacrimi când asistam la zbuciumul lui sufletesc (ei bine, cred că am oferit o priveliște pe cinste companionilor din vagonul de tren sau celor de la metrou).

Am iubit prologul, dar și epilogul. Prologul m-a făcut să descopăr o altă latură a familiei Maddox, iar epilogul mi-a oferit un „happy-end” mai minunat decât aș fi putut visa vreodată – cuplul Abby-Travis la unsprezece ani după căsătoria lor, având viețile schimbate complet.

Parcurgând paginile acestui roman, m-am îndrăgostit din nou. M-am îndrăgostit de povestea lor, de amintirea primei iubiri, de sentimentele acelea că poți muta munții din loc pentru a fi cu acea persoană, de dorința de a te schimba și a te autodepăși pentru a fi o persoană mai bună, „mai” merituoasă pentru cea/cel ce crezi că îți va fi alături pentru toată viața. Până și certurile și frica de a fi pierdut pentru totdeauna singurul lucru bun ce ți s-a întâmplat în viață, mi-au readus în suflet amintiri frumoase, deși dureroase. Chiar și de ele m-am reîndrăgostit. Chiar dacă uneori viața bate filmul. 🙂

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Recenzie: „Fericirea mea ești tu” (#2 Beautiful) – Jamie McGuire

  1. Pingback: Cât și Ce am citit în 2015?! Cele mai iubite Romane ale Anului! | Navigand printre Suflete

  2. Pingback: 12 povești de dragoste pe care TREBUIE să le citești înainte de a fi ecranizate | Navigand printre Suflete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s