Recenzie: „Saving forever” (#3 Seria „The Ever”) – Jasinda Wilder

Am terminat aseară ultimul volum, „Saving forever” din seria „The Ever” a Jasindei Wilder. Am stat mult să mă gândesc dacă să vă scriu iar sub impulsul momentului aşa cum am făcut-o în cazul celui de-al doilea volum sau să mai cuget un pic asupra poveştii… Am preferat să aştept.

„Ever and Cade,

Sorry I vanished like I did. I’m not sure I can even explain things. I don’t know when I’ll be back. IF I’ll be back. I’m not sure of anything, except that I love you, Ever. You’re my twin, my best friend, and leaving you was the hardest thing I’ve ever done. I know you don’t understand. Maybe you never will. I hope you don’t, honestly. It would be easier that way. That’s cowardly, I’m sure.
Cade, take care of her. Love her, the way she deserves. The way you always have, for forever and always.
If I could ask you anything, it’s that you remember me as I was, and forget me as I am.
I’m sorry, and goodbye, and I love you.

Eden”

the ever

Romanul ăsta efectiv m-a întors cu susul în jos şi m-a făcut să văd încă o dată că lumea nu e numai în nuanţe de alb şi negru, ci că sunt o grămadă de tonuri de gri între. După ce primul volum, „Forever&Always” (https://navigandprintresuflete.wordpress.com/2014/11/25/recenzie-foreveralways-seria-the-ever-jasinda-wilder/), m-a introdus în lumea lui Cade şi a lui Ever şi am fost martora naşterii iubirii dintre ei, după ce al doilea volum, „After Forever” (https://navigandprintresuflete.wordpress.com/2014/11/26/recenzie-after-forever-2-seria-the-ever-jasinda-wilder/), m-a blocat, m-a făcut s-o urăsc pe scriitoare, pe Eden şi chiar pe Cade… al treilea volum parcă… m-a lăsat fără cuvinte… M-a făcut să-mi pun serioase întrebări legate de tot ce am crezut până acum… despre iubire şi iertare, mai ales…

Da, am terminat al doilea volum, urând-o efectiv pe Eden, dar parcă acum am cunoscut-o mai bine, parcă am înţeles-o un pic, doar un pic. Fata asta avea serioase probleme de încredere în ea şi cred că asta poate fi o boală la fel de urâtă pe cât este şi depresia…

„Saving forever” are patru voci: Cade, Ever, Eden, dar şi un personaj nou, Carter, pe care trebuie să spun că l-am îndrăgit din prima. Recuperarea lui Ever şi frământările lui Cade, distanţa dintre ei care pare să nu dispară oricât timp trece şi oricâte progrese ar face Ever, durerea şi vina oglindite în ochii lui Cade, totul este dureros şi te înfioară şi te doare fiecare colţişor al inimii, de care ştiai că există sau nu. Şi eu m-am zbătut o dată cu Cade şi am crezut că o dată ce îi va spune totul, o va pierde definitiv… şi nu vroiam să ştiu, să aflu ce se va întâmpla atunci cu Cade, cât de distrus va fi… dar totodată a existat în mine o bănuială, o speranţă că nu ăsta va fi sfârşitul… În viaţa reală, era posibil, dar în romane, nu ăsta e rolul lor?! Să ne facă să credem în poveşti cu happy-end şi iubire adevărată?!

Am cunoscut-o mai bine pe Eden în acest volum şi am făcut abstracţie de tot ce aflasem din primul volum de la Ever despre ea… Am înţeles-o că n-a avut pe nimeni alături, o mamă care s-o facă să aibă încredere în ea şi în corpul ei, s-o înveţe să se preţuiască aşa cum este ea pentru ea, care să-i spună că merită să fie iubită. Da, a avut-o pe sora ei, dar să fim serioşi, niciodată o soră nu poate înlocui o mamă şi ştim la fel de bine că oricât ne iubim fraţii/surorile, mereu va exista şi un sâmbure de „sentimente negative” la mijloc. I-am pătruns în suflet, i-am cunoscut frământările, durerea, singurătatea şi mai ales, mi s-a rupt sufletul când am văzut-o cât şi cum s-a zbătut pentru acel copil pe care nu-l simţea al ei, pe care îl iubea şi nu-l iubea în acelaşi timp. Neputinţa de a-i da un nume pentru atât de mult timp m-a omorât efectiv. Mă bucur pentru ea pentru că oricât de distrusă a fost, mental şi sufleteşte, pentru tot ce a crezut că e şi nu e, pentru tot ce a ştiut că a făcut greşit, n-a ales să facă avort, ci să ducă sarcina până la capăt. Sfâşierile ei sufleteşti s-au împărţit între faptul că şi-a trădat sora, că este însărcinată cu copilul lui Cade, mai ales că sora ei nu va mai putea face copii niciodată, că nu-şi doreşte acel copil şi nu se imaginează a fi mamă prea curând, dar îşi asumă sarcina şi încearcă din răsputeri şi mai ales, colac peste pupăză, mai întâlneşte şi un bărbat minunat, care ar fi putut reprezenta tot ce şi-a dorit toată viaţa ei şi n-a avut parte…pe Carter.

“I hadn’t loved Cade. Almost, though. I’d almost fallen in love with him. I’d seen it happening, felt my heart curling outward and trying to latch onto him. But he didn’t love me and never could and never would, even if Ever hadn’t woken up, and anything we’d ever have would’ve been established on all the wrong foundations, and I refused to let that happen. I wanted better for myself.”

Carter, aşa cum v-am mai spus, mi-a fost drag din prima clipă. Chinuit de propria tragedia, îi este alături lui Eden, nejudecând-o, deşi îi află povestea. Nu vă spun mai multe despre acest personaj că ar însemna să desconspir întreaga poveste.

Bineînţeles că adevărul se află, bineînţeles că nimic nu este uşor, dar totul este bine când se termină cu bine, nu?! Sau cel puţin, aşa se spune…

“I’m sorry… for being broken when you need me to be whole.”

Aş vrea să spun atât de multe despre acest roman şi totuşi, nu-mi găsesc cuvintele… şi nu mai am putere să judec clar sau să-mi susţin încă ideile pe care le aveam despre înşelat, iubire etc. Da, a fost efectiv aiurea, greşit, de neiertat, tot ce s-a întâmplat in volumul doi, dar oare, aşa cum însăşi Ever afirmă, faptul că soţul ei a cedat şi a fost împreună cu sora ei, care îi seamănă atât de mult, oare asta nu pune totul într-o altă lumină?! Doctorii îi oferiseră foarte foarte puţine şanse de a-şi mai reveni din comă aşa că dacă chiar nu s-ar mai fi trezit…?! Câţi dintre noi am fi ales să încremenim aşa lângă cineva, cineva care nu este nici mort, dar nici viu?! Câte iubiri mai sunt azi la fel de puternice când la tot pasul văd cupluri despărţite în momentul în care el sau ea se îmbolnăveşte?! Iar Cade, să ne amintim, pentru nici măcar o singură clipă n-a gândit, n-a vrut să-şi deconecteze soţia de la aparat… Da, îl durea faptul că e blocat aşa, că nici nu o poate avea lângă el şi nici n-o poate jeli şi apoi să meargă mai departe…

Ştiu cum s-a simţit Ever la aflarea veştii sau măcar ştiu o parte din sentimentele şi stările pe care le-a avut… Am fost „înşelată”, nu cu sora mea (nici nu am), nu a rezultat niciun copil şi s-a întâmplat într-o perioadă în care nu mai era chiar relaţie ceea ce aveam, dar durerea n-a fost nici pe departe mai mică… şi am încercat să iert. Şi am iertat şi am mers mai departe alături de el. Dar n-a fost iubire adevărată, acum când am întâlnit-o, ştiu că n-a fost iubire adevărată, dar a fost iubire. Şi poate tocmai pentru că n-a fost, am iertat, dar n-am putut să uit ce se întâmplase. Sau poate era, dar eu n-am ştiut ce şi cum. Nu voi şti niciodată pentru că am ales altceva, am ales tot pentru mine aşa cum Ever spune că face alegerea de a ierta pentru ea, pentru că are nevoie de el şi pentru că nu-şi poate imagina viaţa fără el. Cade o iubea din tot sufletul, nici măcar pentru o clipă nu m-am îndoit de iubirea lui pentru ea şi asta parcă le îndulceşte un pic situaţia.

“We had forever, and it was taken from us… Let’s save our forever, Cade. Please. Let’s take it back.”

Nu ştiu, v-am spus, romanul ăsta efectiv a rupt ceva în mine. Iubire ca aceasta nu se întâlneşte la tot pasul… iar uneori, unele fapte se pot ierta dacă cu adevărat simţi că nu îi poţi purta ranchiună pentru ce s-a întâmplat. Am rezonat cu Ever şi am crezut şi simţit fiecare cuvânt pe care i l-a spus lui Cade în momentul în care s-a liniştit după tot ce a aflat.

Finalul romanului este fix aşa cum ar fi trebuit să fie pentru ca noi să avem un happy-end.

Chiar nu am putere să exprim tot ce simt, cuvintele sunt cu adevărat prea puţine şi prea lipsite de sens pentru a exprima tot ce a stârnit în mine această poveste. Poate altădată…

“Sometimes, all you can do is push through. Make mistakes and accept them. You can’t always make the right decision. Sometimes there isn’t one. Sometimes there’s just everything getting all fucked up, and the only thing you can do is go through it and pick up the pieces on the other side. Forgiveness is a choice, and so is love.”

Cred că voi face o pauză de la romanele Jasindei Wilder, nu mai suport momentan asemenea stări conflictuale…

“You make a mistake, do something wrong—it doesn’t just go away. You have to come to terms with it. Accept the guilt, acknowledge your fault. Then live. Learn from it, and keep going.”

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s