La ceas de seară…

1001
Am stat de nenumărate ori privind o coală albă de hârtie… cu pixul în mână sau cu mâinile dornice să-mi alerge pe tastatură… Mi-am pierdut de multe ori cuvintele înainte de a apuca să mi le aştern pe hârtie, alteori mi-au alergat haotic prin cap fără a reuşi să le prind, să le conving să stea locului… Mereu, cumva, m-am mulţumit cu ele păstrate în suflet, mi-era parcă, de ajuns, că le ştiu eu… Mi-era teamă să le expun, să mă dezvălui lumii întregi… Mi-era teamă că voi fi judecată, condamnată dinainte de a mă cunoaşte pe de-a-ntregul… dar…

Ce dacă scriu despre trecut?! Ce dacă nu scriu despre prezent?! Există vreo regulă despre ce poţi scrie, când şi în ce fel…?! Nu, există doar sentimente, gânduri, ce stau să-ţi explodeze în piept. Le e teamă că le vei înnăbuşi aşa cum ai ascuns atât de multe lucruri lângă praful de sub covor.

Aşa că scriu… vă scriu vouă, dar cel mai important, îmi scriu mie. Peste ani, vreau să-mi amintesc cum eram…
Vreau să pot păstra vii clipe mici ce se strecoară prin ungherele dosite ale minţii. Vreau să pot povesti fără nume, fără date, fără locuri. Vreau să-mi amintesc de mine, stările ce le-am trăit, momentele ce m-au maturizat, fără să mai ştiu cine, ce sau cum.

Nu voi scrie niciodată despre prezent. Poate doar LUI, pe hârtii pierdute într-un sertar al biroului sau pe agenda pe care mi-a dăruit-o. Prezentul îl trăiesc şi vreau să-mi fie viitor. Trecutul e pierdut. Azi va fi pentru mâine, trecut. Istoria se scrie în fiecare zi, nu?!

Azi… am doar întrebări fără răspuns pentru voi… doar triste speranţe pierdute, vise neîndeplinite şi rămăşiţe ale amintirilor. Azi… nu pot închega nimic inteligibil. Azi, vorbesc fără rost şi fără sens.

Dă-mi aripile înapoi, povestea era prea frumoasă pentru a o pierde acum. Nu-mi pasă că realitatea e de o mie de ori multiplicată cu imaginaţia!! Îmi pasă doar că… în realitatea aia, suntem fericiţi şi cuvintele îşi găsesc mereu locul.

Poate nu le-am găsit locul potrivit, dar le-am găsit un loc, pe această foaie, astăzi, cuvintelor. Nu-mi pasă că m-ai înţeles sau te-am pierdut pe parcurs, îmi pasă că azi am mai eliberat o parte din mine către necunoscut. Mă simt mai uşoară…

EmM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri la ceas de seara și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la La ceas de seară…

  1. Crisego zice:

    Sa nu iti fie niciodata frica sau rusine sa scrii ceea ce vrei, gandesti si simti! Scrie, atunci cand simti ca explodezi! Arunca tot sangele ce se scurge prin degete, pe foaie… Fara rusine, fara remuscari, fara frica! Scrisul este una dintre putinele comori pe care le mai are sufletul uman, in intimitatea sa…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s