Ne minţim…

429344_228039390615254_227780033974523_523848_1921746311_n
Ne jucăm… şi azi… ca şi ieri… Am uitat să fim serioşi… am uitat să fim sinceri cu noi înşine… Ne facem rău negând… dar n-o ştim acum… poate nu vom şti niciodată… dar vom trăi mereu cu acelaşi gol în suflete şi nu vom şti cu ce să-l umplem… şi cel mai rău va fi că nu vom şti sau nu vom dori să ştim dacă cumva, cândva am trecut exact pe lângă acea clipă, acel moment, acea persoană sau acel sentiment care ne-ar fi putut întregi pentru viaţa toată…
Ne minţim acum sau ne-am minţit atunci?! Şi dacă ne-am minţit cum să ne mai dăm seama când am fost sinceri?! Oare nu ne-am pierdut printre atâtea minciuni?! Şi ghici ce?! Ne va fi mai uşor să trăim aşa… în minciună… dar cu condiţia să ne minţim cu adevărat… Pentru că dacă ştim ce am fi putut face şi n-am făcut… va fi un chin întreaga viaţă… şi oricâte zâmbete am afişa, sufletul ne va fi mii de fărâme… şi oricâte cuvinte drăgăstoase vom spune altcuiva… acolo, undeva… departe şi adânc în sufletul nostru ne vom dori să spunem alt nume…

Şi totuşi… de ce ne minţim?! De ce continuăm şarada asta?! Minţi doar tu, mint doar eu, minţim amândoi…?! Cu ce scop?! Poate tu nu-ţi dai seama acum… dar eu ştiu de mult timp… nu rănim pe nimeni altcineva cu minciunile astea… decat pe noi… de teamă… de teamă că dacă vom risca, vom pierde ceea ce avem azi neprimind nimic la schimb… Pentru că aşa am înţeles noi, oamenii, iubirea… te iubesc dacă şi tu mă iubeşti… îţi dau dacă şi tu îmi dai… Dar nu e aşa… iubirea adevărată nu e condiţionată de nimeni şi nimic… dar iubirea asta o întâlnim atât de rar în zilele noastre încât de cele mai multe ori ne refugiem in basme şi în filme romantice pentru a le simţi, măcar un pic…
Nu ştiu de ce minţi tu… nu ştiu dacă minţi… nici n-aş putea… Eu nu vreau nici măcar să caut adevărul meu… nu aş avea curaj să-l înfrunt… sau poate aş avea… dar nu vreau să ştiu… Nu vreau să ştiu nimic… Dar în acelaşi timp… vreau o încheiere…
Vreau adevărul tău, oricare ar fi el… îl merit. Măcar atât merit! Ştiu că sunt egoistă! Dar lasă-mă să fiu. Dăruieşte-mi această bucurie. Şi poate îl voi căuta şi eu pe al meu… poate coincid… şi dacă nu, ce-am avea de pierdut?! Noi oricum ne-am pierdut… Ah da, mândria… orgoliul… Hai dă-le încolo că le-am pierdut demult unul în faţa celuilalt! Şi dacă ar coincide… chiar şi aşa… ştim amândoi că tot nu se va întâmpla nimic acum… Da, din laşitate şi teamă!! Nu mi-e frică să recunosc. N-aş renunţa la ce am pentru tine! Nici tu n-o vei face! Ştiu şi asta! Dar dacă sunt cuvinte nespuse, sentimente ascunse, vreau să le ştiu… vreau să-mi ţină de cald în nopţile triste… vreau să mă învăluie gândul că acolo, undeva, cineva se poate gândi la mine… că îi e greu şi că trece printr-un moment în care şi-ar fi dorit să facă totul altfel.
N-am avea o iubire condiţionată de timp şi spaţiu sau legi nescrise ale firii omului… am avea o iubire sinceră, dar pe care în mod conştient nu am ales-o. Cu asta aş putea trăi.
Tu?!


Emm

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri la ceas de seara și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s