O ploaie de lacrimi…

ploaie de lacrimiPlouă acum…
Picături grele se preling pe fereastra închisă şi din cand in cand, câte un fulger sparge negrul însângerat al cerului în mii şi mii de cioburi ascuţite…
Stăteam pe scaun, lângă fereastră, privind ploaia… Ridic alene o mână şi încerc să ating stropii de ploaie,însă sticla dură a geamului nu-mi permite nici măcar să le simt răceala…
Zâmbeam rece… Ştiam că plâng… Plângeam de ore, şi acum nici nu mai simţeam durerea. Nu mai simţeam nimic… Puteam vedea când fulgerul atingea pământul ud, faţa mea palidă, reflectată de sticla geamului, lacrimile care îmi şiroiau fără încetare pe obraji. Nu mai simţeam că trăiesc,deşi încă mai respiram… Şi îmi părea rău că încă o mai puteam face…
O picătură-o clipă-o amintire… O ploaie de amintiri pierdute în deşertul sufletului… O ploaie de lacrimi e în sufletul meu… Dar oare chiar plouă?! Sau îmi închipui o ploaie reală, şi de fapt… sunt doar lacrimile mele?
Nu ştiu…nu mai ştiu nimic…sunt confuză… Nu mai ştiu nici dacă mai merită să mai trăiesc…nu mai am pentru cine s-o fac…căci tu ai plecat,lăsându-mi inima pustie… Ai lăsat în urmă un suflet chinuit, un suflet ce te-a iubit…
E noapte, e frig şi sunt atât de singură… Aş vrea să te simt aproape, să mă ţii în braţe… dar nu mai eşti lângă mine…
Se spune că dragostea e un munte pe care-l urci râzând şi-l cobori plângând… Încep să cred că e adevărat. Dar oare de ce e mereu aşa?! Atunci de ce se mai spune că dragostea e veşnică?! Eu am crezut asta atunci când te-am întâlnit…dar acum nu mai cred.
Mă simt goală, pustie şi singură…
Mă simt…inexistentă?!
Nu…
Afară nu mai plouă…şi lacrimile şi-au secat izvorul…
Eu sunt departe…Mai cade o frunză, un fulg, mai adie un vânt, mai înfloreşte o floare, un pom rodeşte, soarele răsare şi iar apune…o iubire se naşte, alta moare… A noastră…a murit…
Mă resemnez…
Ştiu că ai plecat pentru totdeauna…sau poate că nu… Poate că mai târziu vei vrea să te întorci…
Dar…va fi prea tarziu… Şi acum…e târziu…
Nu mai sper. Nu te mai vreau. Am suferit prea mult.
Am plâns prea mult.
Drumul meu va continua…fără tine,fără dragostea ta, fără amintirea ta… Voi fi singură…sau poate că nu…
Nu mai ştiu ce e iubirea sau fericirea, chiar dacă le-am simţit şi eu cândva… Dar încă mai pot învăţa…încă mai pot spera într-o minune…într-o dragoste sinceră şi veşnică…
Iubirea e singurul lucru frumos din lume,care,însă te condamnă la suferinţa. Nu-i nimic. Totul e trecător. Suferinţa trece. Şi speranţa în ceva mai bun reînvie.
În seara asta, i-am vândut cerului un vis-o clipă-o amintire…le-am lăsat să zboare, să se înalţe…
Ploaia de lacrimi s-a oprit…

Emm

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri la ceas de seara și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s